Pe simezele brasovene

Arta plastica contemporana romaneasca

Abraham Jakab

Muzeul de Arta Brasov

7 noiembrie - 9 decembrie 2012

  "Desenele lui Ábrahám Jakab condensează într-însele tensiuni exacerbate. Prin această formă a comunicării primordiale care face posibilă excluderea tuturor circumstanţelor care l-ar putea încătuşa, se manifestă în deplinătatea  lui spiritul impulsiv al creatorului. El mărturiseşte în acelaşi mod şi despre laitmotivele din opera lui - despre putere, despre nelinişte, despre excedente. Cu totul surprinzător, aceste stări de încordare-datorită fundamentului solid conferit de tradiţia descrisă - nu exprimă nici urmă de nelinişte. Din contră emană certitudine, lipsă de echivoc şi conştiinţă de sine. Mai mult, Ábrahám Jakab se simte în largul lui în universul nostru, este „acasă" întru totul conştient. Este artistul care prin felul său de a fi nu se poate desprinde de acest mediu. El este totodată şi artist universal. Aderă cu naturaleţe la circuitul artei universale, opera lui întinzându-şi rădăcinile până la desenele ornamentale ale vaselor greceşti, raţionalitatea densă a lui  Leonardo da Vinci, sau cosmosul vibrant al lui Rembrant. Căutând mai îndeaproape, îi poate considera drept precursori pe Toulouse Lautrec, pe Pallady sau pe Nagy Imre. În privinţa definirii stilului, Abraham Jakab este exponentul caracteristic al curentului expresionist. Tehnica lui este infailibilă, iar viziunea hotărâtă."  

     (Gazda József, Putere şi tensiuni, în Brassói Lapok, 20 mai 1988) 

  "Am apetenţă mai degrabă pentru arta figurativă, în ea mă simt cu adevărat acasă. Îmi place enorm să desenez omul în ipostazele sale de „creatură" sau fiinţă, să desenez elementele corpului sau corpul uman, în întregul lui. Fiecare element poartă în el esenţa întregului, gesturile înfăţişează caracterul omului. Fiinţa umană este o creaţie într-atât de perfectă încât nici nu mi-aş putea închipui ceva aidoma ei. (...) Atunci când desenez o linie pe o placă, spaţiul parcă se descompune şi se deschide un nou univers scris de mâinile mele. Desenul este o simfonie pe care o compun „atunci" şi „acolo", Simfonie în care fiecare linie are intensitatea sonoră pe care eu însumi i-o permit."  

     (Ábrahám Jakab - Bartha Réka, Ca o simfonie - De vorbă cu Ábrahám Jakab, în Brassói Lapok, 18 octombrie 2002)

  "Nemaiîntâlnit în aceste (şi deopotrivă în acele) vremuri este simţul responsabilităţii şi stilul direct cu care artistul (creatorul de imagini) îşi asumă provocările timpului. El formulează în semne grafice măgulitoare antagonismele proceselor care descompun societatea umană. În arta europeană a anilor '70-'80 el este aproape unic şi prin felul său consecvent cu care slujeşte căutarea adevărului şi răzbarerea acestuia în pasionalele sale naraţiuni grafice.  Desenele sale au deopotrivă o anatomie şi o arhitectură proprie. Pe lângă acestea în gravurile artistului se regăseşte şi o anume materialitate care transfigurează tot ce e viu sau neînsufleţit, rigiditatea obiectelor, fluiditatea apelor, carecterul volatil aerului, aburului sau al fumului - în esenţa microscopică a acestor fenomene creatorul atinge Nemărginirea. Tocmai datorită aplecării sale asupra detaliilor, asupra texturii şi fibrei lucrurilor, asupra organelor corpului uman reuşeşte să confere conţinut şi energie tuturor elementelor ce compun imaginea. Înţelesul simbolic şi natura criptică se nasc astfel ca o evidenţă - aspect ce caracterizează doar opera acelui artist care se ghidează cu aceaşi siguranţă de sine în sfera terestră şi cea transcendentală, în spaţiul real şi cel metafizic."  

      (Banner Zoltán, Ábrahám Jakab, Editura Pallas Akadémia, seria Műterem, Miercurea Ciuc, 2011)