Initiative de toata lauda
Inaugurarea Casei Artelor
Bucuresti
30 septembrie 2012
În
prezenţa a 200 de invitaţi, personalităţi ale lumii artistice şi
iubitori de cultură, primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă,
acompaniat de pianistul Horia Mihail, a inaugurat duminică, 30
septembrie, pianul Steinway aflat în sala de concerte a Casei Artelor.
Momentul, dublat de recitalul de muzică clasică susţinut de cunoscutul
artist, marchează simbolic introducerea Casei Artelor în circuitul
cultural bucureştean.
"Ne aflăm într-un adevărat templu al culturii. Casa Artelor este pregătită să găzduiască cât mai multe evenimente cu
rezonanţă artistică şi educaţională. Avem nevoie de astfel spaţii
moderne în care să celebrăm arta în toate formele ei”, a declarat, în
deschiderea recitalului, primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă.
Situată pe strada Gheorghe Petraşcu nr. 49, Casa Artelor este
construită pe o suprafaţă de 1.565 de metri pătraţi şi dispune de un
număr impresionant de spaţii cu multiple funcţionalităţi precum: două
amfiteatre în aer liber cu o capacitate de 200 de locuri fiecare, o sală
de concerte de 192 de locuri unde pot avea loc şi spectacole de dans,
de teatru şi conferinţe, o sală dedicată artelor plastice, două săli de
coregrafie, 35 de săli de studiu al instrumentelor muzicale, două săli
pentru ansambluri instrumentale şi corale,o sală pentru concerte
camerale şi un studio de înregistrări.
Robert Negoita alaturi de Alice Barb (regia si scenografia evenimentului)
si de George Ivascu (actor)
si de George Ivascu (actor)
Intr-o atmosfera de gala, Robert Negoita, primarul Sectorului 3, a deschis "Casa Artelor" cu recitalul cunoscutului pianist Horia Mihail. Invitati de marca au participat la acest grandios eveniment ce a marcat introducerea "Casei Artelor" in circuitul cultural al orasului.
RăspundețiȘtergereMa bucura ceea ce se realizeaza. Si mai mult de atat, ma bucura faptul ca se realizeaza lucruri cu aportul unor persoane valoroase, care le amprenteaza.
RăspundețiȘtergereIn cazul acesta, Robert Negoita a stiut ce persoane sa aleaga.
Multumesc pentru atentia pe care mi-o acordati. Intr-adevar, orice fapt pozitiv nu face decat sa ne bucure. Mai ales cand este vorba de acte de cultura. Eu incerc sa nu fac politica si nici sa aduc laude sau critici personajelor publice pentru a nu starni polemici inutile. La fel de adevarat este insa si zicala conform careia "Omul sfinteste locul". Las pe altii sa aprecieze sau nu un om sau altul. In definitiv, important este ce ramane dupa fiecare si doar asa putem judeca pe oricare dintre noi.
RăspundețiȘtergereCele bune de la Dragos
Intr-adevar, Dragos, ai dreptate: si eu apreciez tot calitatea actelor. Fiind si eu sensibil fata de domeniul artelor, ceea ce a realizat primarul Robert Negoita este cu atat mai important, cu cat este continuarea unei initiative a fostului edil, Liviu Negoita. Ceea ce denota ca strategia de a castiga capital de incredere nu mai este una atat de evidenta.
RăspundețiȘtergereSa stii, Flavius, ca ma bucur cand aud ca o initiativa laudabila este continuata de altcineva (ca persoana politica) decat cel care a inceput-o. Poate reusim o data pentru totdeauna sa daramam cu indarjire ceea ce au facut/inceput altii de cum se petrec schimbarile politice. Desi realitatea ne mai arata exemple contrare. Multumesc si pentru faptul ca-mi citesti postarile. Cel bune de la
RăspundețiȘtergereDragos