Arta plastica contemporana romaneasca
Traian Boldea
Anaid Art Gallery, Bucuresti
26 septembrie - 6 octombrie 2012
Expozitia are loc in cadrul Programului Work In Progress by Anaid Concept Space.
Acesta este destinat artiştilor care îşi doresc sa expună un proiect în lucru, care nu este încă finalizat, o idee sau o mini-serie de lucrări din cadrul unui program artistic mai amplu. Programul nu îşi propune să prezinte o expoziţie în sine, ci mai degrabă un fragment aflat în lucru dintr-un viitor proiect artistic, este o pastilă de artă contemporană pentru o săptămână.
Proiectul Work in Progress Turnul Babel prezintă un fragment din ampla serie Agorafobia. Seria cuprinde: Turnul Babel, Arhanghelul Gabriel, Schiţa Bunei Vestiri, Sodoma şi Gomora, Cei Patruzeci de Mucenici din Sevastia, Ioan Botezătorul, Apocalipsa lui Pavel, Necrofobia, Vânătorii, Raiul, Judecata de Apoi.
Agorafobia este definită ca frica de a te afla într-un spaţiu deschis sau în mulţime, în spaţii publice, teama de a părăsi o zonă sigură. Turnul Babel reprezintă proiectul cel mai nou al seriei. Lucrările au fost concepute special pentru spaţiul claustrofobic al unei scări interioare, desfăşurându-se pe trei laturi. Primele trei lucrări şi schiţele proiectului, pentru peretele vestic, vor fi prezentate publicului. Aceste lucrări vorbesc de momentul construirii turnului, moment în care mulţimea devine forţa creatoare. Teatrul, muzica, arta, filosofia se împletesc pentru a domina mulţimea. Pe peretele nordic, Traian Boldea, prin intermediul unei singure lucrări va oferi imaginea unei mulţimi pline de vanitate în cadrul căreia virtuţile cardinale sunt omorâte, iar cele teologice sunt alungate. Peretele vestic, încă în stadiu de idee, va prezenta apariţia divinităţii, dărâmarea turnului şi Gradina Parnasului.
Minuţiozitatea lucrului în tuş în peniţă şi ideea mulţimii delirante conturează un proiect de o tenacitate fantastică şi o bogată încărcătură filosofică. În mulţime îi puteţi întâlni pe Platon, Michelangelo, Leonadro, Shakespeare etc., trebuie doar să-i căutaţi atent.
Anaid Art Gallery vă invită să faceţi o incursiune în arta contemporană de luni până vineri între orele 11:00 – 19:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00.
Adresa: strada Slobozia, nr. 34
Curator: Diana Dochia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu