Arta plastică contemporană românească
Roman Tolici
H'art Gallery's, București
13 septembrie - 9 octombrie 2012
"Întîlnirea mea cu lucrările din seria Coşmaruri dulci s-a produs
în atelierul lui Roman într-o după-amiază călduroasă de vară. Era vorba
de unsprezece mici lucrări ce rupeau cu stilistica realistă a picturii
din ultima perioadă a artistului. Reacţia mea a fost una de fascinaţie
şi perplexitate ca în urma unui vis nocturn captivant care te excită dar
te şi sperie în acelaşi timp. Discuţiile nu au întîrziat să apară,
Roman mărturisind că seria Coşmaruri dulci este un experiment mental
în care a urm
ărit să picteze doar din
minte, mai precis să acceseze acele amintiri / vise şi obsesii
fundamentale ce i-au populat existenţa. ” - Dan Popescu.
"Dacă ne facem fiecare o investigaţie personală
vom identifica foarte puţine momente ce ne-au configurat arhitectura
vieţii. Paradoxal, cu cât mai intim sunt legate de istoria personală, cu
cât mai sinceră e anamneza, cu atât mai direct comunică sufletelor
celorlalți și cu atât mai mult pot deveni poveşti universale. Roman
identifică unsprezece asemenea imagini. Totul este esenţializat la
maximum, lucrările se adresează imaginarului magic al copilăriei
sufletului. ”
"Dintotdeauna am crezut că un artist
valoros reuşeşte să dea formă universală unui subiect personal. Seria
de faţă poate fi citită exact aşa: un grafic al obsesiilor unei vieţi
ce se transformă alchimic într-un itinerar generic al trecerii de la
copilărie la maturitate, de la particular la universal. ”
Loc: strada C.A. Rosetti, nr. 25
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu