marți, 24 februarie 2015

Femeia in lucrarile pictorilor celebri




Venera si Madona


Biblioteca Judeteana Mihai Eminescu


Botosani


26 februarie - 13 martie 2015




Un epilog, mai multe concluzii




Muzeul Brailei - Sectia de Arta


Nicolae Grigorescu - "perioada alba"


Centrul Cultural Nicapetre, Braila


28 februarie 2015





    Seria de întâlniri cu publicul desfăşurată sub genericul Aer. Apă. Artă debutează anul acesta cu o prelegere dedicată "ultimului Grigorescu”. Vă aşteptăm sâmbătă, 28 februarie, ora 11:30, la Centrul Cultural Nicăpetre, pentru o discuţie despre aşa-numita "perioadă albă” din creaţia celui mai iubit pictor român.
    Fluidă, eterică, aproape monocromă, pictura "perioadei albe” (desemnând, după unii comentatori, producţia ultimilor 15–20 ani de viaţă, după alţii, pe cea a ultimilor 7) este, de mai bine de un secol, o adevărată piatră de poticnire pentru judecata critică. "Nu după ultimele sale tablouri trebuie judecată întreaga operă a maestrului”, se grăbea să precizeze, cu o oarecare îngrijorare, Alexandru Tzigara-Samurcaş încă din 1907, imediat după moartea pictorului. În 1937, în preziua centenarului Grigorescu – aşadar, la vremea primului bilanţ – Prof. George Oprescu întărea, cu întreaga-i autoritate, opinia potrivit căreia ultimii ani de activitate, copleşiţi de obligaţiile pe care le aduce succesul, nu dăduseră la iveală decât "o pictură facilă, fără consistenţă, ultimele note ale unui cântec fericit”. Judecata contrară nu a fost nici ea mai puţin vehementă: încă din anii ‘20, un Francisc Şirato scria că "perioada albă” este nu doar momentul de fericită sinteză din creaţia pictorului ci, mai mult chiar, "un punct culminant în arta românească”.
    O atât de categorică polarizare a conştiinţei critice semnalează prin ea însăşi un mănunchi de probleme, ce ţin atât de pictură ca atare, cât şi de istoria receptării, şi ridică, fireşte, o serie de întrebări.
    A fost Grigorescu, în anii din urmă, victima propriului succes? Să nu mai fi ştiut el să reziste asaltului de comenzi venite din partea unui public puţin avizat, dar avid să posede cât mai multe dintre pânzele care au făcut faima pictorului devenit "la modă”? Se datorează "maniera albă”, aşa cum s-a spus în epocă, unei epuizări a talentului, provocate ori cel puţin favorizate de mulţimea comenzilor şi de progresiva deteriorare a vederii? Ori este, dimpotrivă, nu rezultatul oboselii, ci al unui original efort de sinteză şi chiar de înnoire a mijloacelor de expresie, un răspuns cu totul personal la dezvoltările picturii moderniste din preajma lui 1900? Va fi fructificat ea, aşa cum s-a avansat recent, un filon simbolist, japonizant?
    Pornind de la aceste întrebări, prelegerea de sâmbătă va încerca o definire mai nuanţată a mult-dezbătutei "perioade albe”. Bazată pe examinarea unei părţi însemnate a picturii grigoresciene dintre 1885 şi 1907, discuţia în jurul "ultimului Grigorescu” speră să releve un creator mai complex şi o producţie mai puţin omogenă şi mai puţin previzibilă decât ar putea părea la prima vedere.
Alina-Ruxandra Mircea
muzeograf

Salonul Literar Axis Libri




Lansare de carte


Biblioteca Judeteana V. A. Urechia, Galati


26 februarie 2015





   Biblioteca Județeană V. A. Urechia Galați vă invită joi, 26 februarie 2015, ora 17:00, la Salonul Literar Axis Libri, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură Mihai Eminescu, la sediul central, la o Seară Vrânceană.
    Evenimentul va cuprinde lansarea următoarelor volume: Dumineca poporului vol. I și II, autor Neagu Costică; Trăsnetul lugubru al mărturisirii, autor Gheorghe Mocanu și Creștinătate odobeșteană, autor Romeo Valentin Muscă.
    În cadrul manifestării se va face și prezentarea Cenaclului Literar Lumini de la Școala generală nr. 28 Galați și lansarea plachetei de poezii. 
Moderator: profesorul Theodor Parapiru.

La ceas aniversar



Sesiune omagiala Solomon Marcus


Academia Romana, Bucuresti


4 martie 2015






***Simona Popescu

Ion Creangă și lumea personajelor sale




Prezente romanesti peste hotare


Institutul Cultural Roman Mihai Eminescu


Liceul Teoretic Ion Creanga, Cosnita, Republica Moldova


2 martie - 3 aprilie 2015






    Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău continuă seria expozițiilor tematice itinerante, destinate cunoașterii și promovării valorilor culturii naționale. În această serie se înscrie și expoziția Ion Creangă și lumea personajelor sale organizată în colaborare cu Liceul Teoretic Ion Creangă din comuna Coșnița, raionul Dubăsari care va fi inaugurată pe data de 2 martie, ora 11.00, în incinta liceului şi va fi prezentată de acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău.
   Expoziția, dedicată marelui scriitor român, conţine fotografii, date biografice, fragmente din operă, aprecieri ale criticilor și istoricilor literari contemporani cu autorul Amintirilor din copilărie, dar și din generațiile mai tinere. Totodată, sunt expuse cele mai reușite reprezentări grafice ale personajelor din lumea basmelor, a poveștilor și povestirilor sale, realizate de-a lungul timpului.
Manifestarea va fi deschisă până pe data de 3 aprilie 2015.

Targ de Martisor




Targu Jiu


26 februarie - 1 martie 2015





    De joi pana duminica, mesteri, artizani si producatori din toate zonele tarii va asteapta cu fel de fel de minunatii pe Calea Victoriei din Targu Jiu.
    Veti putea degusta: prajituri, placinte si ciocolata de casa din Lipova si Bucuresti, muraturi, afumaturi, branzeturi, casuri si cascavele din Arges, turta dulce si covrigi, miere dobrogeana, kurtos din secuime si multe altebunatati, de post si de dulce.

Perioada: 26 februarie - 1 martie 2015
Calea Victoriei Targu Jiu

Detalii: Corina Berariu
Tel: 0735 441 304
E-mail: office@tacticevents.ro

O antologie a prozatorilor maramureseni




Lansare de carte


Nicolae Pauna Scheianu


Centrul Cultural Sighetu Marmatiei


25 februarie 2015




...in sala 5, de la ora 13:00.