luni, 10 septembrie 2012

Galații amintirilor noastre (1955-1989)



Inițiative de toată lauda


Colecții și colecționari


Galați


8 - 9 septembrie 2012






   Incepand cu ziua de sambata, 8 septembrie 2012, de la ora 12.00, pe Faleza inferioara a Dunarii, la Foisorul de metal, galatenii care se vor plimba pe malul Dunării, vor avea ocazia sa retraiască, ori să admire, în mod gratuit, o expoziție de ilustrate si fotografii intitulata Galatii amintirilor noastre, 1955-1989. 
   Iar pentru ca parfumul epocii să fie resimtit din plin, publicul vizitator va avea ocazia să se delecteze cu produse specifice acelei perioade, respectiv braga, bere Tiglina, produse de patiserie corabioare, barcuțe, prajituri Siret, colaci polonezi, puse la dispozitie special pentru acest eveniment, contra cost, de catre S.C.Comalina (producător autorizat de braga), Fabrica de bere Martens, laboratorul de patiserie S.C.Roxion Pany S.R.L.
   Evenimentul a fost  initiat de colectionarii galateni: Alexandra Munteanu, Ilie Negrea, Costel V. Gheorghiu, George Milea, Florentiu Tanascov, Bogdan-Radu Branzan, carora li s-au alaturat jurnalista Angela Ribingiuc, si dus la realizare cu sprijinul Directiei Judetene pentru Cultură si Patrimoniul National Galati, Muzeul de Istorie Galati, Muzeul de Arta Vizuala Galati, Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Galati si Primaria municipiului Galati, impreuna, ca intotdeauna, cu partenerii media din Galați: Viata libera, Monitorul de Galati, Impartial, Antena 1 Galati- Braila, Express TV, TV Galati, Vox TV, RTV, Realitatea TV Galati- Braila, Radio Galati.
   Expozitia va fi deschisă pana duminica, 9 septembrie 2012, ora 20.00.
  

  Va asteptam cu drag, la vernisajul expozitiei care va avea loc sambata, 
8 septembrie 2012, ora 12.00, la Foisorul de metal de pe Faleza.

FierArt Expo



Arta plastica contemporana romaneasca


Elena Albu, Adrian Uta


Cetate, Brasov


13 septembrie 2012






Anamaria Nicoara va invita la un concert de pian si voce, 
cu ocazia lansarii primului ei album: Incolaciti. 

http://www.youtube.com/watch?v=iEuoHflJrkE

Invitati: 


Daniel Grigorosoae: expozitie foto
Elena Albu: expozitie pictura

      Evenimentul va fi decorat de Fieraria lui Cretu cu o expozitie de constructii din fiare vechi, semnata Adrian Uta.

 


     

Acvila incoronata



Casa Regala a Romaniei


Marilena Rotaru


2012




Coroana de otel a regilor României

O opinie la care, personal, subscriu in totalitate. Oricum, randurile de mai jos merita a fi citite:

  "Din cele mai vechi scrieri, simbolismul coroanei îi conferă o semnificaţie eminentă: ea include nu numai valorile capului, culme a trupului omenesc, ci şi valorile a ceea ce se află mai presus de cap, un dar venit de sus. Se marchează astfel caracterul transcendent al unei împliniri. Forma circulară indică perfecţiunea şi participarea la natura cerească, al cărei simbol este cercul. Ea uneşte ceea ce este dedesubt cu ceea ce este deasupra, şi separă terestrul de ceresc, umanul de divin. Coroana exprimă întotdeauna ideea de înălţare, de putere, de iluminare. Este un semn al puterii şi al luminii. Este sensul simbolic al coroanei christice.
    Materia coroanei, vegetală sau minerală, precizează natura actului eroic săvârşit şi pe cea a recompensei divine atribuite. Demnitate, putere, acces la forţele superioare, suveranitate absolută. Sunt sensurile cuprinse în imaginea coroanei.
   În stema Regatului Român, Acvila României poartă pe cap Coroana de Oţel, însemnul Independenţei şi al Suveranităţii depline a României, cucerite în timpul domniei Regelui Carol I. Turnată din ţeava unui tun turcesc, capturat în Războiul din 1877, Coroana este simbolul Independenţei obţinute prin luptă. Crucea de deasupra coroanei este crucea decoraţiei Trecerea Dunării”.
    Absolut toate fostele ţări comuniste (inclusiv Rusia) au revenit, după 1989, la stemele anterioare, cu coroana la locul ei, chiar dacă sunt încă republici. România a rămas singura ţară care a adoptat o stemă decapitată. Nici o altă naţie creştină din fostul lagăr socialist nu a avut curajul să-şi reteze coroana din stemă, altfel spus, una din căile de comunicare cu divinitatea. Simbolurile sunt partea vizibilă a invizibilului. Adevărata putere stă în respectul şi cultivarea lor. A nu preţui simbolul – sacru – al coroanei de pe capul acvilei din Stema României, înseamnă a-ţi submina puterea ca naţie, din proprie voinţă."

Marilena Rotaru / princeradublog.ro 

Dust



Arta plastica contemporana romaneasca


Maia Stefana Oprea


Melenia Art Gallery, Bucuresti 


20 septembrie - 17 noiembrie 2012 





  

    Melenia Art Gallery vă invită joi, 20 septembrie, ora 19.30, la vernisajul expoziţiei Ţărână, purtând semnătura artistei plastice Maia Ştefana Oprea (seria Ţărână reprezentand chiar proiectul de licenţă al artistei).
    Compuse din siluete hieratice captive într-un fel de sfericitate sfâşiată, lucrările sunt situate, plastic, la graniţa antropomorfului cu zoomorful şi, senzorial, al animalicului cu umanul. Sub raport investigativ, Ţărână urmăreşte surprinderea stării de haos lăuntric, care pare a însoţi eul creator în momentul “erupţiei”, dar modalitatea de exprimare este una antitetică “erupţiei”, manifestându-se sub forma unui soi de vid tactil.
    De asemenea, proiectului Ţărână li se vor alătura şi seriile Transmografii si Mumificări care combină într-o manieră profund personală diverse zone de expresie plastică, cum ar fi aerografia, colajul, sculptura şi gravura.
    "Personajele care populează spaţiul acestor lucrări sunt evidenţiate tocmai prin lipsa lor de individualitate: siluete alungite cu trupuri şi membre răsfirându-se în jur, ca şi când ar pluti în derivă. Sunt trupuri obişnuite centrate în jurul unor amintiri suprimate sau a unor intimităţi pe jumătate uitate, care sunt personale şi, în acelaşi timp, individuale pentru fiecare dintre noi. O violenţă tăcută emanată de către aceste siluete, care nu pot merge, vedea sau vorbi”, explică Maia Ştefana Oprea.


Loc: str. Daniel Constantin nr. 3 (langa Lascar Catargiu, Pta. Romana)


Sweet Nightmare



Arta plastică contemporană românească


Roman Tolici


H'art Gallery's, București


13 septembrie - 9 octombrie 2012 





   "Întîlnirea mea cu lucrările din seria Coşmaruri dulci s-a produs în atelierul lui Roman într-o după-amiază călduroasă de vară. Era vorba de unsprezece mici lucrări ce rupeau cu stilistica realistă a picturii din ultima perioadă a artistului. Reacţia mea a fost una de fascinaţie şi perplexitate ca în urma unui vis nocturn captivant care te excită dar te şi sperie în acelaşi timp. Discuţiile nu au întîrziat să apară, Roman mărturisind că seria Coşmaruri dulci este un experiment mental în care a urm
ărit să picteze doar din minte, mai precis să acceseze acele amintiri / vise şi obsesii fundamentale ce i-au populat existenţa. ” - Dan Popescu.
  "Dacă ne facem fiecare o investigaţie personală vom identifica foarte puţine momente ce ne-au configurat arhitectura vieţii. Paradoxal, cu cât mai intim sunt legate de istoria personală, cu cât mai sinceră e anamneza, cu atât mai direct comunică sufletelor celorlalți și cu atât mai mult pot deveni poveşti universale. Roman identifică unsprezece asemenea imagini. Totul este esenţializat la maximum, lucrările se adresează imaginarului magic al copilăriei sufletului. ”
   "Dintotdeauna am crezut că un artist valoros reuşeşte să dea formă universală unui subiect personal. Seria de faţă poate fi citită exact aşa: un grafic al obsesiilor unei vieţi ce se transformă alchimic într-un itinerar generic al trecerii de la copilărie la maturitate, de la particular la universal. ” 
                                       Loc: strada C.A. Rosetti, nr. 25









Oglindiri



Arta plastică contemporană românească


Ana Bănic


Aiuart, București


12 - 25 septembrie 2012




      Miercuri, 12 septembrie, de la ora 19:00, H'art Gallery prezintă la aiurart (Str. Lirei, 21) expoziţia Ana Bănică – Oglindiri. Un prilej de meditaţie asupra unor teme înrudite – dualitatea, simetria şi oglindirea, – picturile Anei Bănică redau ipostaze ale sărutului, într-o reinterpretare aparte a lucrărilor lui Brâncuşi pe aceeaşi temă.

      Picturile incluse în expoziţia  Oglindiri sunt expuse în premieră în România, după ce au fost prezentate la ICR Paris sub titlul d.s.o./\o.s.b (2007).
      Expoziţia poate fi vizitată la aiurart (Str. Lirei, nr. 21) între 12 şi 25 septembrie, de luni până sâmbătă, 15:00-19:00.
      Curator: Dan Popescu
      O expozitie H'art Gallery@aiuart 

     „Prin intermediul picturii mă exprim sincer, instinctiv şi direct, fără accesorii inutile sau măşti. Cu ajutorul picturii, ce se contopeşte direct cu eul meu, fiind o prelungire a structurii mele interioare, mă descopăr şi mă maturizez constant.
     Dualitatea / simetria / oglindirea sunt teme de o forţă fantastică în care cred, acest principiu al reflectării în ceva, în cineva sau poate chiar în tine însuţi este o provocare pentru mine de ceva vreme. Modul în care simt forţa simetriei reprezintă o evoluţie firească a personalităţii mele artistice. Această oglindire a sinelui este ceea ce vreau să exprim în picturi şi în celelalte proiecte.   
     Constant, am încercat să sintetizez sentimentul simetriei în picturile Omagiu Fridei Kahlo, în seria de picturi Let me kiss you şi în proiectul d. s.o./\.o. s. b., proiect ce se situează încă în centrul interesului meu artistic.
     Oglindirea mea în ceilalţi se face prin intermediul picturilor şi proiectelor mele artistice. Oglindirea este un mod de viaţă, este cea mai sinceră caracterizare, un portret realizat instantaneu şi obiectiv. Oglindirea este un duo, nu există decât ca dialog şi aici îmi amintesc de relaţie a două oglinzi aşezate faţă în faţă din care rezultă o reflectare la infinit. Oglindirea este aprofundare, continuitate, pătrundere, ritm, mişcare, forţă. 
Pentru mine, dincolo de această idee fascinantă, nu există decât pictura. 
Picturile mele nu sunt simetrice din punct de vedere tehnic, ele încearcă să redea această idee, senzaţie. 

Dualitatea sau bi-portretul, dublul şi reflectarea sunt perfecţiunea şi iubirea totală. Artistul este un suflet binecuvântat şi chinuit în acelaşi timp, el caută să atingă prin creaţiile sale o anumită perfecţiune şi nu cred că este perfecţiunea operei, ci a spiritului. Artiştii sunt suflete ce trebuie să evolueze mai mult decât ceilalţi prin ceea ce au mai de preţ, arta lor, talentul = forţa sincerităţii. Artistul nu trebuie să fie depaşit de forţa societăţii, el trebuie să-şi depăşească condiţia umană şi să răsfrângă dialogul cu divinul, creaţia fiind pentru mine o oglindire a divinităţii în operă… 

      Actul creaţiei ca dualitate. Dualitatea este cheia creaţiei. Această temă se va reflecta în pictura mea prin simboluri şi mici indicii ce trimit la acest filon filosofic. În acest tip de pictura nu este nicio discrepanţă, totul este armonie şi continuitate, nimic nu se frânge, este reflectarea unei lumi perfecte, este un discurs filosofic lin, sinuos; ideea curge împletită cu cotidianul, aşa de strâns că mai nimeni nu o vede.
     Pictura aceasta este între yin şi yang, între moale şi tare şi poate este dincolo de capacitatea noastră de înţelegere, este poate prea mult, este un alt nivel spiritual, o stare de graţie exprimată artistic... este original şi copie, armonizare între cald şi rece, drumul meu către receptor şi dialogul cu lumea, este un sentiment foarte intens pe care vreau să-l împărtăşesc celorlalţi prin aceste picturi. Dualitatea este recunoaştere, identificare, răspuns." Ana Banică

Parteneri: 1001arte, Artclue, Liternet, Artindex

Festivalul Roman Zalău - Porolissum



Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău


Ediția a VIII-a, Zalău, 21-23 septembrie 2012




    "Timp de 3 zile Municipiul Zalău se transformă într-o imensă tabără romană. Soldați, gladiatori, vestale, dansatoare, locuitori ai vechiului Imperiu Roman pot fi văzuți plimbându-se pe stăzile municipiului. Demonstrațiile de luptă ale legiunilor sau cohortelor sunt spectacole în care istoria poate fi atinsă și încercată. Echipamentele de luptă sunt o realitate, iar privitorii au parte de o reală lecție de istorie antică. Sunt recreate și scene de bătălie între romani și așa zișii "barbari", fie daci, fie alte popoare."


     Participanti 



* Savaria Legio VX Appolinaris din Szembathely (Ungaria)

* Gladiatorii de la Virtus Antiqua din Cluj

* Cohors III Campestris Civium Romanorum Milliaria si Lupii Daciei de la Muzeul Judetean de 

        Istorie si Arta Zalau

* Terra Dacica Aeterna din Cluj

* Nimfe Dacice din Zalau


Program


Vineri, 21 septembrie - parada pe strazile orasului

Sambata, 22 septembrie - demonstratii de lupta in Gradina Colegiului National Silvania

Duminica, 23 septembrie - program de vizitare a taberelor in Gradina Colegiului National Silvania


Evenimentul este organizat de catre Primaria Municipiului Zalau