joi, 22 iunie 2017

Târgul naţional de ceramică Cucuteni 5000




Parcul Copou, Iași 


ediția a XXXV-a, 23 - 25 iunie 2017






    Consiliul Judeţean Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează, în perioada 23-25 iunie, în Parcul Copou, cea de-a XXXV-a ediţie a Târgului naţional de ceramică Cucuteni 5000.
    Scopul manifestării îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, având ca invitaţi meşteri olari din Republica Moldova și Ucraina.
    La ediţia din acest an vor fi prezenţi meşteri din Bistriţa, Cătămărăşti Deal şi Dorohoi – Botoşani, Braniştea – Galaţi, Corund şi Miercurea Ciuc – Harghita, Schitu Stavnic – Voineşti, Iaşi, Baia Mare – Maramureş, Româna-Balş şi Vădastra – Olt, Marginea – Suceava, Horezu, Lungeşti şi Vlădeşti – Vâlcea, Măldăeni – Teleorman, precum și din Chişinău, Nisiporeni, Drochia, Iurceni – Republica Moldova și din regiunea Cernăuţi – Ucraina.
    Ediţia a XXXV-a a Târgului naţional de ceramică Cucuteni 5000 se va desfăşura după următorul program:

Vineri, 23 iunie

- ora 11:30 – deschiderea oficială a Târgului;
- orele 12:00 – 22:00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Sâmbătă, 24 iunie

- orele 8:00 – 22:00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Duminică, 25 iunie

- orele 8:00 – 21:00 – desfacerea şi prezentarea produselor;
- ora 21:00 – închiderea Târgului

La Editura Școala Ardeleană




Lansare de carte 


Iulia Cubleșan, Constantin Cubleșan 


Filiala USR Cluj - Napoca 


28 iunie 2017







Obiecte grăitoare



Arta plastică contemporană românească 


Ștefan Câlția 


Muzeul Colecțiilor de Artă, București 


20 mai - 30 septembrie 2017






Şezătoare printre cărţi




Inițiative de toată lauda 


Biblioteca Municipală St. L. Roth, Mediaș 


iulie 2017






   În luna iulie 2017, Biblioteca municipală St. L. Roth Mediaş organizează un mini atelier de cusături tradiţionale româneşti, destinat tuturor celor care doresc să se iniţieze în arta cusutului, în cunoaşterea tradiţiilor populare şi a portului românesc. Proiectul se adresează tinerilor cu vârsta de peste 11 ani, care doresc să-şi petreacă într-un mod plăcut, dar si educativ vacanţa. Întâlnirile vor avea loc de două ori pe săptămână, în fiecare marţi şi joi, de la ora 10.00 – 12.00, în Sala de lectură a bibliotecii. Înscrierile se fac la sediul instituției - Piața Regele Ferdinand I nr. 1.
Participarea este gratuită și se realizează pe baza fişei electronice de bibliotecă.
    Şezătoare printre cărţi este un proiect în cadrul căruia participanţii se vor iniţia în mânuirea acului şi a aţei, învăţând diferite tehnici de bază, pe etamină, motive din culegerile de cusături, broderii, artă populară şi decorativă aflată în fondul de carte al Bibliotecii municipale St. L. Roth Mediaş.
     Zilele în care se vor desfășura întâlnirile sunt 4, 6, 11, 13, 18, 20, 25 și 27 iulie, în intervalul orar 10:00 – 12:00.

Imortalizând clipa




Expoziție de fotografie 


Muzeul de Artă Cluj - Napoca 


22 iunie - 9 iulie 2017






    Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 22 iunie – 9 iulie 2017, expoziţia de fotografie a artiștilor Vasile Dorolți, Silviu Gheție, Oleg Tishkovets. Expoziția eveniment prezintă trei artiști reprezentativi ai artei fotografice din România, membri ai Grupului 7 zile din Baia Mare.
    Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 22 iunie 2017, ora 17:00, în sălile de expoziţii ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 30, curatorul expoziției fiind Feleki Istvàn, cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai.
    În cadrul evenimentului, Vasile Dorolți este prezent cu proiectul Oameni și Cruci, iar Silviu Gheție și Oleg Tishkovets cu o selecție din portofoliile de autor. Lucrările artiștilor reflectă dinamica vieții maramureșene.
    Vasile Dorolți a început sa fotografieze la începutul anilor 1980. În vremea studenției devine membru al grupului de creație de pe lângă Fotoclubul Universitatea din Cluj-Napoca și membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (până în anul 1989). Participă la numeroase expoziții de grup și expune personal în București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Suceava, Botoșani, Oradea, Iași. Este prezent cu expoziții și în străinătate: Franța, Ungaria, Polonia, Spania, Olanda.
    Silviu Gheție fotoreporter în presa locală, este martorul discret, vigilent, observatorul atent și fotograful dedicat cotidianului banal, vieții de zi cu zi. Selecția expusă în cadrul expoziției de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca ne pune în față - onest, cu umor și ironie - câteva file din jurnalul întâmplărilor și al evenimentelor la care cei mai mulți dintre noi am fost și martori și actori. Silviu Gheție a publicat în: Clipa, Graiul MM, Archeus Baia Mare, Dilema, Numai pentru tine, Povești Adevărate, Gazeta Sporturilor, Foto-model, Academia Cațavencu, Formula As, Poesis, Kilometrul Zero, Exces (România), Der Spiegel (Germania), Kurier (Austria), Rzeczopolita (Polonia), Lenswork (SUA), D Photo (Ucraina) etc. Artistul a expus în România, Olanda, Germania, Ungaria, Bulgaria, Belgia etc.
    Oleg Tishkovets s-a născut în 1961 la Kiev, a absolvit cursurile Facultății de Arhitectură din Kiev și lucrează ca restaurator de icoane. Artistul a realizat o serie de grafică și fotografii ale caselor vechi din Kiev. În mai 2002, Oleg Tishkovets devine membru al Asociației Fotografice 7 zile din Baia Mare. Lucrări ale artistului se găsesc în colecții personale din: Israel, Germania, SUA, Austria, România, Ungaria, Franța, Rusia, Estonia, Canada.
    Expoziţia rămâne deschisă publicului până în data de 9 iulie 2017, de miercuri până duminică inclusiv, între orele 10:00-17:00.

Festivalul Frăția Lupilor




Costești 


1 - 2 iulie 2017








Rămânia pitorească




Biblioteca Județeană Ioan N. Roman 


Constanța 


22 iunie - 31 iulie 2017