Expoziție de fotografie
Muzeul de Artă Cluj - Napoca
22 iunie - 9 iulie 2017
Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 22 iunie
– 9 iulie 2017, expoziţia de fotografie a artiștilor Vasile Dorolți, Silviu
Gheție, Oleg Tishkovets. Expoziția eveniment prezintă trei artiști
reprezentativi ai artei fotografice din România, membri ai Grupului 7 zile din Baia Mare.
Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 22 iunie 2017, ora
17:00, în sălile de expoziţii ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr.
30, curatorul expoziției fiind Feleki Istvàn, cadru didactic al Universității
Babeș-Bolyai.
În cadrul evenimentului, Vasile Dorolți este prezent cu
proiectul Oameni și Cruci, iar Silviu Gheție și Oleg Tishkovets cu o selecție
din portofoliile de autor. Lucrările artiștilor reflectă dinamica vieții
maramureșene.
Vasile Dorolți a început sa fotografieze la începutul anilor
1980. În vremea studenției devine membru al grupului de creație de pe lângă
Fotoclubul Universitatea din Cluj-Napoca și membru al Asociației Artiștilor
Fotografi din România (până în anul 1989). Participă la numeroase expoziții de
grup și expune personal în București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Suceava,
Botoșani, Oradea, Iași. Este prezent cu expoziții și în străinătate: Franța,
Ungaria, Polonia, Spania, Olanda.
Silviu Gheție fotoreporter în presa locală, este martorul
discret, vigilent, observatorul atent și fotograful dedicat cotidianului banal,
vieții de zi cu zi. Selecția expusă în cadrul expoziției de la Muzeul de Artă
Cluj-Napoca ne pune în față - onest, cu umor și ironie - câteva file din
jurnalul întâmplărilor și al evenimentelor la care cei mai mulți dintre noi am
fost și martori și actori. Silviu Gheție a publicat în: Clipa, Graiul MM,
Archeus Baia Mare, Dilema, Numai pentru tine, Povești Adevărate, Gazeta
Sporturilor, Foto-model, Academia Cațavencu, Formula As, Poesis, Kilometrul
Zero, Exces (România), Der Spiegel (Germania), Kurier (Austria), Rzeczopolita
(Polonia), Lenswork (SUA), D Photo (Ucraina) etc. Artistul a expus în România,
Olanda, Germania, Ungaria, Bulgaria, Belgia etc.
Oleg Tishkovets s-a născut în 1961 la Kiev, a absolvit
cursurile Facultății de Arhitectură din Kiev și lucrează ca restaurator de
icoane. Artistul a realizat o serie de grafică și fotografii ale caselor vechi
din Kiev. În mai 2002, Oleg Tishkovets devine membru al Asociației Fotografice 7 zile din Baia Mare. Lucrări ale artistului se găsesc în colecții personale
din: Israel, Germania, SUA, Austria, România, Ungaria, Franța, Rusia, Estonia,
Canada.
Expoziţia rămâne deschisă publicului până în data de 9 iulie
2017, de miercuri până duminică inclusiv, între orele 10:00-17:00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu