Se afișează postările cu eticheta Mediaș. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mediaș. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 martie 2025

Vitrometan - tradiție întreruptă

 


Din istoria industriei românești 


Mediaș











Articol publicat în Revista Albina, Nr. 27, de joi, 3 iulie 1969.











Articol, semnat Mihai Hetco, publicat în Ziarul Scînteia,
Nr. 8714, de miercuri, 3 martie 1971.


Ce-a mai urmat, descoperiți și aici:

Adio, Vitrometan! Fabrica medieşeană de sticlărie își ...

 

joi, 23 septembrie 2021

vineri, 16 aprilie 2021

Aripi. Aurel Vlaicu și Aviația Română în Primul Război Mondial

 


Casa Memorială Hermann Oberth 


Mediaș 


aprilie - mai 2021




Dragi prieteni,

   În perioada lunilor aprilie - mai 2021 vă invităm să vizitați expoziția temporară Aripi, Aurel Vlaicu și Aviația Română în Primul Război Mondial, organizată  în cadrul  Secţiei Istorie și Muzeografie Rachete și Cercetări Spațiale  Hermann Oberth Mediaş - Muzeul Naţional al Aviaţiei Române. Vom călători împreună în lumea fascinantă a aviatiei române, vom descoperi viața și activitatea unui mare aviator, inventator și poate întâi de toate mare român, Aurel Vlaicu!

Au trecut mai bine de 103 ani de la terminarea Primului Război Mondial și peste 108 ani de la sfârșitul tragic al unui vis, al unui cutezător pionier al aerului.

   Oare am putea să-l uităm pe Vlaicu? Oare am putea uita copilul de ardelean român, care trăgea zmeul după el și admira zborul păsărilor? Tânărul fecior care a fost sprijinit de părinții săi dragi, să meargă la școlile Orăștiei, Sibiului și mai departe la Universitate la Budapesta!? De acolo "zboară" mai departe în căutarea visului către Munchen, devenind astfel inginer.

    Poate că Vlaicu al nostru a fost nu doar pionier al Aviației Române ci și pionier al fotografiei aeriene, în timpul stagiului militar a realizat fotografii aeriene din avion, fapt remarcabil pentru acele vremuri. Are rezultate deosebite la uzina Opel din Germania, mașina lui câștiga un mare concurs de automobile, dar totuși dorul de casă îl aduce la Binținți, acolo unde realizează primul planor, cel care îi dă aripi, îl duce mai aproape de cer.

    Mare patriot român în 1909 se hotărăște să treacă peste Munții Carpaţi la frații  regățeni! Este primit cu multă bunăvoință de Spiru Haret și mult interes de Regele Carol I.

    Primul vis se împlinește la 17 iunie 1910 atunci când avionul Vlaicu 1 se ridică la cer nu mai mult de 4 metri, dar îndeajuns să treacă Alpii cu viteza gândului. Este fericit, tânărul inginer construia primul avion românesc! În toamna anului 1910 Vlaicu cu avionul său duce primul mesaj aerian unui corp de armată român, eram astfel pionieri și în acest domeniu.

    Un an mai târziu vede lumina zilei avionul Vlaicu 2, cel care avea să încânte inimile românilor ardeleni, cei care organizau serbările ASTREI la Orăștie, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Blaj. La Blaj este felicitat cu entuziasm de marele Ion. L. Caragiale : "Vlaicu este un mare geniu al poporului român", spunea marele nostru dramaturg.

    În 1912 marele inventator şi pilot român cucereşte premii importante la Aspern în Austria, dar şi inimile zecilor de mii de spectatori care i-au admirat zborul din înaltul cerului.

   Anul 1913 aduce un nou avion pe masa de lucru a inginerului român, din păcate Vlaicu 3 nu va mai fi realizat de inventatorul său, acesta lăsând urmașilor un vis și moștenire, acea a unirii românismului! Pornește în zbor către Ardealul lui drag, din păcate drumul către nemurire începe pe 13 septembrie 1913 la Bănești, acolo unde cade un avion dar se ridică un model, un exemplu pentru generații întregi de piloți români.

Se spune că după ce a zburat cu avionul, tatăl lui ar fi zis :

"-Acum îl înțeleg pe Aurel!".

    De atunci generații întregi au dus mai departe visul zborului în înaltul cerului, și chiar mai departe în lumea magnifică a cosmosului prin cel care este Dumitru Prunariu, marele nostru cosmonaut.

     Poate că Primul Război Mondial nu ar fi fost la fel, dacă urmașii lui Vlaicu nu ar fi luptat cu același dăruire și curaj asemenea marelui înaintaș!

    Aviația Română în Primul Război Mondial crește și rezistă magistral în anii 1916-1918, nu putem uita exemplul de mare umanitate al pilotului Dumitru Bădulescu, cel care doboară un avion inamic dar îl salvează de la moarte pe observatorul aerian austriac Francisc Schlarbaum. Gestul său de mare umanitate și eleganță va rămâne etalon peste decenii, celebrul as al Aviației Militare Române, Ion Dobran făcând același lucru 3 decenii mai târziu.

    Aviația Română este care care a adus cea dintâi vestea unirii guvernului român la Iași, prin bravul pilot Vasile Niculescu. "Noi vrem să ne Unim cu Țară" spuneau românii ardeleni celor de peste munți în 24 noiembrie 1918, mesajul a fost adus pe calea aerului. Unirea cea Mare se făcea șapte zile mai târziu la Alba Iulia.

    Vă invităm, așadar, să treceți pragul Casei Memoriale Hermann Oberth Mediaș, acolo unde în lunile aprilie și mai 2021 vom călători împreună în istorie, vom da aripi unor noi generații de piloți și aviatori!

Text: Dan Ramf

 

miercuri, 31 martie 2021

Între Sacru și Profan. Troițe și cimitire cu stâlpi funerari din Munții Sebeșului

 


Muzeul Municipa Mediaș


31 martie - 30 iunie 2021




    Expoziția temporară cu titlul Între Sacru și Profan. Troițe și cimitire cu stâlpi funerari din Munții Sebeșului este rezultatul unui proiect interdisciplinar de valorificare și promovare a unei categorii distincte a patrimoniului cultural național, și anume monumentele funerare din zona montană a Văii Sebeșului.

    Aceasta aduce în prim-plan și prezintă publicului larg un patrimoniu extrem valoros pentru cultura tradițională arhaică a acestor locuri, aflat astăzi pe cale de dispariție, alcătuit în principal din troițe și stâlpi funerari din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX.

Expoziția poate fi vizitată, la Muzeul Municipal Mediaș, în perioada: 31 martie – 30 iunie 2021.

joi, 23 iulie 2020

Dezastre care au lovit Mediaşul în ultimul secol




Muzeul Municipal Mediaș 


24 iulie 2020




    Seria evenimentelor Vineri seara la muzeu continuă în data de 24 iulie, începând cu ora 20:00, în curtea Muzeului Municipal Mediaș.
   Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret organizează cea de-a treia ediție Vineri seara la muzeu ce debutează cu expoziţia temporară Dezastre care au lovit Mediaşul în ultimul secol, o cronică a principalelor dezastre şi pandemii care au afectat oraşul de pe Târnava Mare, dar şi România sau chiar întreg mapamondul în secolul XX şi începutul secolului XXI, până la curenta pandemie de COVID-19.  În cadrul expoziţiei putem regăsi fotografii care fac parte din diverse colecţii particulare şi din Arhiva Muzeului Municipal Mediaş.
   Amintirea acestor evenimente este încă vie în memoria medieşenilor, viaţa multora fiind definitiv schimbată de aceste dezastre. În acest an se împlinesc 30, respectiv 25 de ani de la cele două mari inundaţii din 1970 şi 1975 care s-au abătut asupra Mediaşului.
   Seara continuă în ritm de polka, vals și muzică de promenadă alături de Fanfara din Turnișor o formație profesionistă, constituită din 12 instrumentiști, ce se prezintă ca un continuator al tradițiilor etniei germane, pe care le promovează și le mențin vii în această parte a Transilvaniei.
    Seria proiecțiilor de film din cadrul evenimentului continuă cu o producție cinematografică de excepție, în regia lui Dumitru Budrală, cu titlul Satul de Demult. Desemnat câștigătorul Marelui Premiu al celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Film Etnografic (FIFE) din 2014, pelicula este un documentar - elogiu conceput să conserve ceea ce a mai rămas din viaţa satului de odinioară şi să repovestească tainele vieţii de altădată. Pelicula oferă totodată o privire de ansamblu a Muzeului Astra din Dumbrava Sibiului, un muzeu extraordinar, care reproduce satul tradiţional.
    Vă invităm să descoperim împreună comorile și frumusețile ascunse și uneori uitate ale satului românesc! 

joi, 16 iulie 2020

Festivalul Mediaș Cetate medievală în vreme de restriște




Muzeul Municipal Mediaș 


17 iulie 2020




   Continuăm seria evenimentelor intitulate generic Vineri seara la muzeu așadar, în data de 
17 iulie, începând cu ora 19:30, Primăria Municipiului Mediaș prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret vă invită în curtea Muzeului Municipal la Festivalul Mediaș Cetate medievală în vreme de restriște, regândit și adaptat la situația epidemiologică actuală.
Evenimentul debutează cu premierea a doi medieșeni ce au descoperit și donat o piatră de hotar a orașului de la sfârșitul Evului Mediu și continuă cu cântece și dansuri medievale, spectacol cu cai, spectacol cu foc și teatru medieval.
    Spectacolele sunt susținute de ordinele cavalerești medieșene: Grupul de Reconstituire Istorică Teutonii Transilvaniei, Straja Cetății Mediaș și Paladinii de Terra Medies. La eveniment vor fi prezenți Truverii cu o inedită piesă de teatru medieval.
    Accesul la acest eveniment se face în limita locurilor disponibile, cu respectarea normelor în vigoare.

marți, 3 decembrie 2019

Păsări din Mediaș și împrejurimi




Muzeul Municipal Mediaș 


9 decembrie 2019 - 30 iunie 2020




   Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret propune publicului interesat o nouă expoziție temporară, intitulată Păsări din Mediaș și împrejurimi, deschisă la sediul Muzeului Municipal Mediaș începând cu data de 9 decembrie 2019.
    Prin specimenele naturalizate selectate din colecția Muzeului Municipal Mediaș, se dorește realizarea unei incursiuni în tainele avifaunei medieșene. Cele peste 60 de specii de păsări selectate includ specii comune, dar și păsări rar sau foarte rar întalnite în zona noastră.
Publicul vizitator are ocazia de a admira unele dintre cele mai frumoase păsări sălbatice, precum pescărușul albastru (Alcedo atthis), grangurul (Oriolus oriolus) și prigoria (Merops apiaster).
    Păsările au fost structurate expozițional în funcție de habitatul în care acestea pot fi întalnite.
Expoziția temporară Păsări din Mediaș și împrejurimi va putea fi vizitată la sediul Muzeului Municipal, str. Mihai Viteazu, nr. 46, până în data de 30 iunie 2020.

vineri, 29 noiembrie 2019

Printre amatori...




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Popular Mediaș





























Articol publicat în Revista Flacăra, Nr. 21, 22 mai 1965.


Consemnare publicată în Revista Flacăra, Nr. 24. 11 iunie 1966.


Scenă din spectacolul Burebista 
(Premiul I la Festivalul de teatru istoric, Tîrgoviște, 1980).









Silvia Ponciu, sufletul colectivului: regizoare, scenografă și interpretă.



Articol publicat în Gong '82, Almanahul Revistei Teatrul. Decembrie 1981.