Rigoletto

De pe scenele teatrului românesc de-odinioară

Opera de Stat, Teatrul de Operă și Balet al R. P. R., 

Teatrul de Operă și Balet, Opera Română, 

Colecții și Colecționari

Înscrisuri de toate felurile

Program de sală al spectacolului de pe 12 iunie 1950.

Opera de Stat, București.

Program. Stagiunea 1954 - 1955.

Broșură-program, Teatrul de Operă și Balet al R. P. R., București.

Stagiunea 1955 - 1956.

Distribuția

(în ordine alfabetică)

Programul de sală al spectacolului de pe 20 iunie 1956.

Cu un invitat de peste hotare.

Broșură-program, Teatrul de Operă și Balet al R. P. R., București.

Stagiunea 1956 - 1957.

Conținut identic cu cel din programul anterior.

Doar două fotografii sunt schimbate.

Scenă din actul I - George Corbeni și Alexandru Enăceanu.

Scenă din actul II - Iolanda Mărculescu și Dinu Bădescu.

Puține modificări și în cazul distribuției.

Articol publicat în Revista Scena și Ecranul, Nr. 6. Martie 1957.

Program, Teatrul de Operă și Balet al R. P. R. 1961.

Articolul "Opera Rigoletto" reproduce, cu modificări minore, textul din

programul prezentat anterior. Articolul "Subiectul" este reprodus, cu 

mici modificări, în programul prezentat mai jos.

Actul I: schiță de decor.

Actul IV: schiță de decor.

Programul de sală al spectacolului de pe 30 noiembrie 1963.

Cu un invitat de peste hotare.

Program, Teatrul de Operă și balet al R.P.R. 1964.

Textul, similar cu cel din programele prezentate în această postare.

Coperta a IV-a.

Programul de sală al spectacolului de pe 5 aprilie 1965.

Broșură-program, Teatrul de Operă și Balet, București. 1966.

I.P.F.T. CD. 1279/1966.

Conținut identic cu cel al programului datat 1969.

(intrat în colecție și scanat mai întâi).

Program de sală al spectacolului de pe 25 februarie 1967.

Program, Opera Română, București. 1969.

Coperta a IV-a reproduce partiturile ariilor din programul datat 1961.

Programul de sală al spectacolului de pe 23 februarie 1969.

Cu un oaspete de peste hotare.

Programul de sală al spectacolului de pe 10 octombrie 1974.

Program, Opera Română, București. 1975.

Text și desene identice cu cele din programul precedent.

Doar fotografiile sunt schimbate.

Program de sală al spectacolului  de pe 1 martie 1978.

Cu un oaspete de peste hotare.

Program de sală al spectacolului  de pe 27 mai 1978.

Cu un oaspete de peste hotare.

Spectacol extraordinar cu concursul baritonului Octav Enigarescu.

12 februarie 1981.

Program de sală al spectacolului de pe 1 mai 1982.

Alt tiraj al programului, 1983.

Conținut identic cu cel datat 1975 cu excepția fotografiei cu nr. 2

care a fost înlocuită. Vezi mai jos.  

Program de sală al spectacolului (cântat în limba italiană) de pe 13 mai 1983.

Programul de sală al spectacolului de pe 11 decembrie 1983.

Program de sală al spectacolului de pe 30 ianuarie 1984.

Adnotarea face referire la un cutremur produs în acea seară.

Probabil a fost unul minor, nu l-am regăsit în lista celor 

demnificative de pe wikipedia.

Program de sală al spectacolului (cântat în limba italiană) de pe 27 martie 1987.

Cu un oaspete de peste hotare.

Reclamă pe paginile 2 - 3.

Idem, pagina a 4-a.

Tradiții românești de Crăciun

Diaspora română

Sezze, Italia

18 decembrie 2016

***Bunà Seara Romania

Salonul de iarnă

Arta plastică contemporană românească

Cetatea Târgu Mureș

4 decembrie 2016

***Dorel Cozma

Erotocrit

Lansare de carte

Vincenzo Cornaro

Biblioteca Adademiei Române, București

8 decembrie 2016

   Stăpânită de veneţieni în perioada 1204 -1669, Creta a fost una dintre puținele părți ale lumii vorbitoare de limbă greacă care nu a fost absorbită în Imperiul Otoman în timpul perioadei Renașterii şi a fost recunoscută pentru așa-numita Renaștere cretană, al cărei faimos fiu a fost Domenikos Theotokopoulous, cunoscut sub numele de El Greco. În ceea ce priveşte poemul Erotocrit al lui Vincenzo Cornaro, el este, de asemenea, general recunoscut drept capodopera literară a Renaşterii cretane, absorbit în cultura orală din Creta şi rămas mereu popular în rândul cititorilor greci.

    Scris în versuri şi în proză în secolul al XVII-lea și publicat pentru prima dată la Veneția în 1713, Erotocritul în limba greacă, a supraviețuit într-un singur manuscris, din 1710, păstrat acum la British Library și publicat tot la Veneția în 1717.

    În literatura populară a secolului al XVIII-lea românesc, Erotocritul a circulat sub forma unui roman-poem, fiind tradus pentru prima dată în limba română de Hristodor Ioan Trapezuntul, între 1770-1780, iar a doua oară de un anonim. Vasile Vârnav, copist din Botoşani, a folosit traducerea anonimă, pe care a prelucrat-o, încercând să plaseze acţiunea într-un mediu cu specific românesc.

   Mai târziu, Anton Pann şi Tudorache Iliad realizează o nouă traducere în limba română, publicată la Sibiu în 1837. De această dată poemul a fost publicat sub titlul Noul Erotocrit, după prelucrarea în versuri, în limba neogreacă, a lui Dionisie Fotino, apărută la Viena în 1818.

   De-a lungul timpului, poate mai mult decât oricare alt roman cu caracter popular, Erotocritul s-a bucurat de o largă răspândire în cadrul societăţii româneşti, îndeosebi în vremea domniilor fanariote. Mulţi boieri de seamă din Valahia, din familiile Ghica, Văcărescu, Golescu, Brâncoveanu, Filipescu, Suţu, Ştirbei sau Balș, Beldiman, Sturza, Negruzzi din Moldova, au fost interesaţi de conţinutul acestui roman şi au contribuit cu bani la copierea şi răspândirea lui.

   Aşa se face că numărul manuscriselor care s-au păstrat, atât din traducerea moldovenească în proză, cât şi din traducerea muntenească, atribuită de Eugenia Dima lui Alecu Văcărescu, este destul de mare, cele mai multe dintre ele aflându-se la Biblioteca Academiei Române. Din cele 12 manuscrise care reprezintă varianta muntenească a traducerii Erotocritului, Vasile Grecu consideră că manuscrisul copiat la Bucureşti în 1787 de logofătul Ioniţă şi ilustrat de Petrache logofăt, respectiv manuscrisul românesc 3514, pe care îl publicăm facsimil, alături de transcrierea textului chirilic, este cel mai aproape de original. Ilustraţia volumului, realizată de Petrache logofătul, al cărui autoportret se regăseşte la fila 218v, se compune din mai multe tipuri de ornamente: ghirlande de flori, peisaje cu arbori şi flori, miniaturi care însoţesc textul romanului.

***Biblioteca Academiei Române

Turism culinar

Muzeul de Etnografie și Artă Populară

Baia Mare

8 decembrie 2016

***Muzeul Satului Baia-Mare