marți, 18 octombrie 2016

Bufniţa care se temea de întuneric




Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa


București


22 octombrie 2016

 


   Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa și editura Nemira îi invită pe cei mici să participe la Ora de carte, un program educațional destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani.
  Tematica programului este preluată din lumea fascinantă a cărților lui Jill Tomlinson, seria de autor apărută la editura Nemira: Bufniţa care se temea de întuneric, Gorila care voia să se facă mare, Pinguinul care voia să afle mai multe.
   Vă așteptăm să îi cunoașteți pe Buf, Pongo și Otto în zilele de 22, 29 octombrie și 5 noiembrie, începând cu ora 10:15, în Sala Atelier de la etajul muzeului!
Participarea la ateliere este gratuită!
Detalii pe:

Pagini de jurnal (1891-1950)




Lansare de carte


Irina Procopiu


Cercul Militar Național, București


26 octombrie 2016





  Editura Polirom şi Fundaţia Calea Victoriei vă invită miercuri, 26 octombrie, de la ora 19:00, în Sala Galeria Artelor, Cercul Militar Naţional (accesul se va face prin Blvd. Elisabeta) din Bucureşti, la lansarea celui mai nou volum apărut în colecţia Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri: Pagini de jurnal (1891-1950), de Irina Procopiu, traducere din limba franceză, introducere, note şi comentarii de Georgeta Filitti, disponibil şi în ediţie digitală.

Invitaţi: 
Prof. Univ. Dr. Georgeta Filitti, istoric
Academician (Prof. Univ. Dr.) Constantin Bălăceanu-Stolnici
Prof. Univ. Valeriu Râpeanu, istoric literar

  Fiica generalului Anton Berindei şi a Mariei Brăiloiu, Irina şi-a dorit de mică să aibă o viaţă extraordinară. Iar dorinţa i s-a împlinit: a trăit evenimente istorice cruciale, a cunoscut figuri marcante ale culturii şi politicii româneşti şi a fost doamnă de onoare a Reginei Maria.
   Viaţa cotidiană şi lumea de la curte, saloanele literare şi artistice ale timpului, personalităţi culturale şi prietenele din înalta societate ale autoarei se regăsesc în acest jurnal scris într-un ritm alert, asemenea unui scenariu de film.
   "Prin îmbinarea de inocenţă şi subiectivism, adesea involuntar, patimă şi indiferenţă, judecăţi de valoare proprii ori asumate de la alţii, jurnalele oferă panorama unui răstimp istoric într-o formă colorată, atrăgătoare şi în acelaşi timp cu o virtute mereu prezentă în plan secund: aceea de a îndrepta cititorul curios spre alte producţii asemănătoare pentru confruntări, coroborări sau precizarea unei sumedenii de fapte. Paginile de jurnal rămase de la Irina Procopiu împlinesc asemenea deziderat şi parcurgerea lor oferă o privire lucidă peste vremuri cu lumini şi umbre din istoria României: la belle époque, anii interbelici, al Doilea Război Mondial, cu dramatice răsturnări sociale ce aveau să provoace dispariţia unor categorii sociale, ca şi înmugurirea unei societăţi noi, în răspăr cu tradiţia promovată zeci de ani de reprezentanţii clasei căreia i-a aparţinut autoarea.” (Georgeta Filitti)
   Irina Procopiu (1873-1954), doamnă de onoare a Reginei Maria. Cu o remarcabilă cultură, a frecventat saloanele literare ale timpului şi a ţinut ea însăşi un salon dedicat artiştilor. A fost apropiată de personalităţi culturale, protejînd mai mulţi artişti, şi le-a avut ca prietene pe Cella Delavrancea şi Veturia Goga.

Interferențe culturale – Gânduri duhovnicești




Cuvântul cu veșmânt


Niculae Constantin


Cercul Militar Național, București


20 octombrie 2016





   Joi, 20 octombrie 2016, ora 18.15, la Sala Ștefan cel Mare și Sfînt, va avea loc expunerea cu tema Cuvântul ca veșmânt susținută de preot Niculae Constantin.
Intrarea este liberă.

Sincronyc 2016




Arta plastică contemporană românească


Cazinou, Constanța


21 - 23 octombrie 2016





   Cazinoul din Constanţa va fi redeschis în acest weekend pentru a găzdui o expoziţie inedită de artă contemporană. Constănţenii sunt invitaţi vineri, 21 octombrie, de la ora 18:00, la Cazino, unde va avea loc vernisajul expoziţiei Sincronyc 2016.
   Demersul expozitiv reuneşte artişti cunoscuţi precum: Gheorghe Fărcașiu, Georgiana Cozma, Lucian Țăran, Oana Florică, Liliana Marin, Elena Ilash, Iulian Vîrtopeanu, Simona Antoniu, Vasile Filip, Iliya Yancov, Matei Dumitrescu, dar şi artişti multimedia: Goran Mihailov, Radu Tancău, Andrei Stoian, Marian-Mina Mihai, Radu Fulga. Expoziţia se bucură de sprijinul arhitectului Maria Duda şi a graphic designerilor Eduard Constantin şi Raluca Niculae.
   “Această a doua etapă a proiectului Sincronyc, ce pune în scenă, în perioada 21 – 23 octombrie 2016, în incinta Cazinoului Constanța, în formula unei instalații multimediale, rezultatele laboratorului de lucru în fabrică, la care publicul este provocat să participe. Artistul se pune în scenă, performându-și propriul rol de artist-autor al lucrării din fața publicului, mediind astfel un al doilea strat al practicii colaborative, de data aceasta cu vizitatorul.
Artistul ca autor și publicul în calitate de co-autor contribuie astfel la crearea unui nou spațiu de cercetare artistică și socială, care să permită reconfigurarea percepției audio-vizuale asupra contextului spațio-temporal. Expunerea de tip instalațional facilitează contextul în care obiectul de ceramică sculpturală / monumentală, arta video, artistul și publicul se întâlnesc într-un traseu performativ, de conștientizare a stimulilor și a reacțiilor individuale“, anunţă organizatorii.
    Expoziţia va fi deschisă vineri, de la ora 18:00 la 20:00, sâmbătă, între 11:00 şi 20:00 şi duminică, între 11:00 şi 17:00.
Intrarea este liberă

Predestinat



Lansare de carte


Luiza Rădulescu - Ene


Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea


20 octombrie 2016





   Joi, 20 octombrie 2016, ora 16:30, va avea loc la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul Vâlcea lansarea cărţii Predestinat, autoare Luiza Rădulescu - Ene.
   Organizatori: Societatea Culturală Anton Pann, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Vâlcea

Armata României - Mijloc de salvgardare a țării în contextul istorico-strategic actual




Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I


București


20 octombrie 2016







Timișoara sub semnul Prințului Eugeniu de Savoya. 300 de ani de europenitate.




Lansare de carte


Victor Neumann


Muzeul de Artă Timişoara


18 octombrie 2016





   Știai că acum 300 de ani Timișoara era o cetate înconjurată de mlaștini, ocupată de otomani, cu moschei, băi sau bazare?
   Știai că acum 300 de ani, pe 13 octombrie, Timișoara a fost cucerită de armata Habsburgă, condusă de genialul general Eugeniu de Savoya?
   Știai că personalitatea complexă a Prințului de Savoya a marcat profund istoria Timișoarei,
Știai că, în urma cuceririi, întregul Banat a trecut printr-o perioadă de reconstrucție totală și schimbări masive, la toate nivelele de organizare ale societății?
   Toate aceste și multe altele le vei afla astăzi, de la ora 18:00, la Muzeul de Artă Timișoara, cu ocazia conferinței și lansării de carte Timișoara sub semnul Prințului Eugeniu de Savoya. 300 de ani de europenitate.
Accesul liber!