marți, 9 februarie 2016

Îmi amintesc de o zi de școală. Caietul 2. Dante: Infernul în cânturi și terține alese




Lansare de carte


Antonio Rizzo


Casa Avramide, Tulcea


20 februarie 2016







    "Să citesc încă Dante, Comedia lui, este pentru mine […] să mă întorc la rădăcinile limbii și culturii mele; să mă abandonez eleganței și forței acelor versuri; să mă abandonez muzicalității unei limbi care – chiar dacă este veche – păstrează tot farmecul cu care a fost impregnată limba pe care o vorbesc astăzi […] această lucrare nu a fost scrisă pentru cercetători, literați sau filologi.         Mă adresez, deci, cititorului care dorește să se apropie de Dante Alighieri din curiozitate și pasiune. De această dată, am încercat în special să scriu cu mai multă atenție pentru tineri, sperând că vor fi măcar puțin fascinați de marele poet Dante, dar și de omul Dante Alighieri, care a trăit o viață plină de frământări." (Antonio Rizzo, fragmente din Introducere)
    Licențiat în Sociologie în 1976 la Universitatea din Urbino, specializat în semiotică și tehnica comunicării în masă și format la școala profesorilor Umberto Eco și Paolo Fabbri, Antonio Rizzo a participat, după absolvirea facultății, la numeroase seminarii de aprofundare și specializare ținute de același Umberto Eco. Printre experiențele sale se numără și predarea limbii italiene și diferite activități jurnalistice.
    Antonio Rizzo este pasionat de literatură italiană, de istoria arhitecturii și de istoria artei. Trăiește de 9 ani în România, este membru al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT. Împreuna cu RO.AS.IT. a publicat în 2014 primul din seria de Caiete. Cel de-al doilea, Îmi amintesc de o zi de școală. Caietul 2. Dante: Infernul în cânturi și terține alese, a fost publicat în 2015, cu ocazia aniversării a 750 de ani de la naşterea poetului Dante Alighieri.
    Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Italienilor din România și sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Italiei la București și Institutului Cultural Italian.
Intrarea este liberă.

Inventiile lui Leonardo Da Vinci





Muzeul National de Istorie


Chisinau, Republica Moldova


februarie - martie 2016





   Leonardo Da Vinci a fost omul viitorului. Pictor, filozof, om de știință și nu doar, el a "hrănit” încă 500 de ani cele mai lucide minți ale urmașilor săi, care l-au tot studiat. Cei pasionați de viața și activitatea geniului au ocazia acum să se transfere în epoca sa. Și asta pentru că la Chișinău a fost inaugurată o excepţională expoziţie cu invenții și picturi celebre.
    Aceasta este găzduită de Muzeul Național de Istorie, timp de două luni, din februarie până în aprilie. Schițe și rulmenți, aparate de zbor și catapulte – toate astea au adunat în același loc zeci de chișinăuieni curioși. În cadrul evenimentului, mai sunt prezentate copii ale celor mai renumite manuscrise și reproduceri în format 3D ale unor capodopere. Expoziția numără peste 200 de exponate și a făcut deja înconjorul lumii.

Colecția Istoria teatrului românesc




Seniorii teatrului: Sergiu Tudose


Muzeul Teatrului, Iași


12 februarie 2016






    La scurt timp după deschiderea expoziţie Teatrul nostru. O istorie vizuală, Naţionalul ieşean continuă manifestările dedicate sărbătorilor sale din acest an: 200 de ani de la prima reprezentaţie a unei piese de teatru in limba română, 175 de stagiuni, 140 de ani de la înfiinţarea primului teatru evreiesc din lume şi 120 de ani de la inaugurarea clădirii.
    Proaspătul proiect Seniorii Teatrului, organizat de Teatrul Naţional Vasile Alecsandri, în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, este dedicat personalităţilor scenei ieşene de teatru, în semn de omagiu pentru felul în care au marcat evoluţia artei spectacolului.
   Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi a dedicat acestui proiect un spaţiu în incinta Muzeului Teatrului, spaţiu care se va transforma, la fiecare artist celebrat, într-un loc al memoriei vii, al unei retrospective animate de imagini, proiecţii din spectacole, de fragmente din viaţă şi de pe scenă.
   Vineri, 12 februarie, de la ora 12:00, la Muzeul Teatrului, vă invităm la întâlnirea cu actorul Sergiu Tudose, primul sărbătorit al anului. Domnia sa îşi aniversează cei 80 de ani alături de vechi prieteni, de publicul care s-a bucurat ani la rând de talentul şi generozitatea sa scenică, de colegi.      Despre omul şi actorul Sergiu Tudose vor vorbi oamenii de teatru Sorina Bălănescu şi Constantin Paiu.
Primiţi preţuirea şi dragostea noastră, maestre! La mulţi ani!




Consemnare publicată în Almanah Antract 1989.

Cautari




Arta plastica contemporana romaneasca


Stefana Petre


Galeria de Arta a Universitatii Stefan cel Mare, Suceava


12 februarie 2016





***Ana Maria Ovadiuc Amo

O seara cu Generatia '80




Clubul Taranului


Bucuresti


10 februarie 2016





   O seara cu Generatia ’80 - miercuri, 10 februarie, de la ora 19:00. Generația ’80 vă dă întâlnire la Clubul Țăranului Român din București, alături de criticul Dan C. Mihăilescu și Cosmin Ciotloș, coordonatorul antologiei 111 cele mai frumoase poezii ale generației ’80, apărută la Editura Nemira.
    Veți avea ocazia să îi cunoașteți și să luați autograf de la Magda Cârneci, Denisa Comănescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Doru Mareș și Elena Ștefoi.
Pentru mai multe amănunte accesați linkurile:

Ocaua lui Cuza




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


1 - 29 februarie 2016





  Exponatul lunii februarie la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este reprezentat de o serie de unități de măsură din timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Vizitatorii pot vedea, în original, două tipuri de oka-le și metrul-etalon, unități de măsură unice, impuse, prin lege, de domnul Principatelor Române.
***Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

In Memoriam Grigore Vieru




Iasi


12 februarie 2016






   Va invitam la manifestarea IN MEMORIAM GRIGORE VIERU care va avea loc vineri, 
12 februarie 2016, ora 11:00, la Bustul poetului din Parcul de cultura Copou din Iasi si la Casa de Cultura Mihai Ursachi, in organizarea Asociatiei Culturale Feed Back si Primariei Municipiului Iasi , in colaborare cu Casa de Cultura Mihai Ursachi si Consulatul General al Republicii Moldova la Iasi ! Coordonator program: Daniel Corbu.
***