Se afișează postările cu eticheta Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie. Afișați toate postările

marți, 2 august 2016

Exponatul lunii: basorelief mithriac




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


1 - 31 august 2016





    În cadrul seriei Exponatul lunii la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a fost selectat pentru luna august 2016 un basorelief mithriac, descoperit în data de 19 mai a.c. îin perimetrul anticului Tomis.
    Piesa a fost aleasă ca exponat al lunii august nu atât pentru calitatea sa artistică – fiind un produs tipic al artei provinciale romane - cât mai ales pentru încărcătura sa religioasă. În lumea romană cultul lui Mithras, apare în timpul Principatului, reușind ca în decursul a doua secole să ajungă cea mai importantă doctrină religioasă opusă creștinișmului. Ernest Renan sintetizează imaginea de ansamblu a epocii: "dacă creștinismul ar fi fost cumva oprit, atunci lumea ar fi devenit mithraică". Mithras este o divinitate bine documentată în panteonul Dobrogei romane. Peste 25 de monumente sculpturale, câteva geme și mai multe atestări epigrafice, sunt dovezi de necontestat ale popularității cultului acestui zeu de origine persană.
    Artefactul datează din secolele II - III p. Chr. și a fost descoperit în ceea ce pare a fi un cvartal de locuințe dintr-un cartier al orașului Tomis, localizat între sediul actualei Judecătorii Constanța și statuia Lupei Capitolina, perimetru în care au fost efectuate în intervalul aprilie – iulie a.c. cercetări arheologice preventive.
    Basorelieful va fi accesibil spre vizionare publicului iubitor de cultura începând de luni, 
1 august 2016, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

duminică, 31 iulie 2016

sâmbătă, 18 iunie 2016

Aurul și argintul antic al României




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


22 iunie - 4 septembrie 2016






Comunicat de presă

    În perioada 22 iunie – 4 septembrie, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța are onoarea să găzduiască expoziția Aurul și argintul antic al României. Organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României în colaborare cu 31 de muzee de profil din întreaga ţară, între care şi instituţia gazdă, expoziţia reuneşte peste 1000 de obiecte arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită, descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României.
     O expoziţie dedicată pieselor antice din metale preţioase oferă ocazia de a admira obiecte în care valoarea intrinsecă a materialului se îmbină cu măiestria execuţiei, evidenţiind adesea şi o mare bogăţie simbolică. Respectând o logică cronologică, aurul şi argintul pot prilejui, în egală măsură, o incursiune istorică, oferind o perspectivă proprie asupra succesiunii de perioade şi evenimente care au marcat devenirea comunităților de pe teritoriul de astăzi al României. Acoperind o perioadă de peste 6000 de ani, putem spune că abordarea structurează, prin combinarea unei multitudini de informaţii şi detalii, o imagine construită din perspectiva duratei lungi. Devenim astfel martorii unui proces, continuu reinventat, prin care oamenii au învăţat să controleze strălucirea aurului şi a argintului, conferind metalului o mare diversitate de forme şi sensuri.
    Relaţia dintre ipostazele metalului preţios şi universul material al diferitelor epoci şi perioade istorice este surprinsă, într-o anumită măsură, prin redarea în integralitate, pe panouri şi în interiorul catalogului, a contextelor din care au fost selectate doar piesele din aur şi argint. Ni se perindă astfel, prin faţa ochilor, o multitudine de forme și idei care transmit câte ceva din particularităţile fiecărei epoci. Toată această varietate oferă elemente care ar putea trezi curiozitatea unora dintre vizitatori şi care, eventual, le-ar putea îndruma primii paşi în aprofundarea unora dintre temele abordate.
    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la expoziția itinerantă cu unele dintre cele mai valoroase piese din patrimoniul său, printre care amintim o parte din tezaurul de obiecte ecclziastice de la Sucidava (com. Izvoarele, jud. Constanța) din sec. V-VI p.Chr., și podoabe de aur din două morminte din necopola romană a Tomisului (sec. II p.Chr.). Piesele, itinerate din anul 2013 la diverse muzee de profil din țară, revin pentru o perioadă de trei luni în sălile MINAC, după care își vor continua traseul și în alte orașe, alături de exponatele celor 31 de muzee și complexe muzeale implicate în acest proiect expozițional de amploare.
    În cadrul aceluiași eveniment, circumscrise temei Aurul, argintul și diversitatea universului material, au fost alese patru categorii de artefacte care pot ilustra în mod semnificativ particularitățile regionale și varietatea patrimoniului arheologic al Dobrogei. Prin intermediul podoabelor din materiale exotice – scoică (Dentalium și Spondylus) și marmură – datate în mileniul al V-lea a.Chr. (cultura Hamagia), al statuetelor din teracotă de tip Tanagra din perioada elenistică, al monedelor și al vaselor de sticlă din perioada romană, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța prezintă artefacte valoroase și sugestive din patrimoniul propriu și oferă o contextualizare mai amplă tezaurelor din metale prețioase augmentându-le astfel semnificațiile.
    Expoziţia Aurul şi argintul antic al României va fi deschisă publicului începând cu 22 iunie 2016, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, zilnic, de luni până duminică, între orele 09:00 şi 20:00. Detalii despre eveniment și imagini relevante vor fi disponibile la adresa http://www.minac.ro/
    Vernisajul expoziției va avea loc în data de 22 iunie, ora 14:00 și va fi precedat, la ora 13:00, de o conferința de presă la care vor participa reprezentanții instituțiilor implicate în organizarea acestei manifestări, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul Național de Istorie a României din București.

marți, 31 mai 2016

Instrumente medicale romane descoperite la Tomis.




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie 


Constanta


1 - 30 iunie 2016


   Exponatul lunii iunie la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este reprezentat o mică trusă de instrumente chirurgicale romane, alături de care vor mai fi expuse încă alte 4 obiecte de uz medical, folosite în epoca romană la Tomis (Constanța). Piesele se vor grupa sub titlul Instrumente medicale romane descoperite la Tomis (Constanța).
   În zona vest-pontică, majoritatea instrumentelor chirurgicale care atestă direct practici medicale provin din morminte, datate în general în secolele II - III p.Chr. Cea mai însemnată descoperire, făcută în anii ‘70 în anticul Tomis, este reprezentată de un set de patru instrumente lucrate din metal, datate în a doua jumătate a sec. II – prima jumătate a sec. III p.Chr. Piesele au fost descoperite într-un mormânt ce a aparținut probabil unui medic; toate au fost lucrate îngrijit, ornamentate simplu sau incrustate cu argint, realizate cu măiestrie, ceea ce dovedește deopotrivă simțul artistic al celui care le-a lucrat, cât și gustul deosebit al posesorului lor. Setul cuprinde un bisturiu, două mânere pentru ace și un instrument folosit probabil pentru cauterizarea rănilor. Celelalte patru descoperiri individuale expuse sunt: un mâner fragmentar pentru fixarea acului, un cârlig medical cu un singur capăt ascuțit, o sondă de ureche și o spatulă.
   Exponatele vor putea fi admirate la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, începând de miercuri, 1 iunie 2016.
***

luni, 2 mai 2016

Rembrandt van Rijn




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


2 mai - 30 septembrie 2016




    Vor fi expuse  273 de gravuri în Aula Adrian Rădulescu (Sala Pictată), într-un cadru elegant, deschis spre vizitare publicului interesat, timp de 5 luni (2 mai – 30 septembrie 2016).
    Lucrările, reprezentări cu o desosebită însemnătate artistică, dar și istorică, pentru dezvoltarea tehnicii gravării, au fost adunate în secolul a XIX-a în colecția privată a politicianului, istoricului și colecționarului de artă francez, Eugène Dutuit (1807 – 1886) și donate mai târziu Bibliotecii Naționale Franceze. Însemnul BR Crown Lugt 410, reprezentând Biblioteca Națională Franceză, este parțial vizibil pe lucrări, dovedind autenticitatea acestora. Matrițele gravate au fost utilizate înainte de 1848 în atelierele Bibliotecii Naționale Franceze, sub directoratul lui Joseph Naudet. Serii de portrete, autoportrete, peisaje și scene biblice vor fi înfățișate publicului într-o succesiune tematică unitară.

joi, 7 aprilie 2016

Exponatul lunii




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


aprilie 2016





    Graţie proiectului de restaurare şi conservare a cetăţii din anul 2015, cercetările arheologice desfăşurate în perimetrul fortificaţiei, au scos la lumină o cantitate considerabilă de obiecte dătând din secolele IV-VI p. Chr. Printre acestea se află şi o tiglă cu reprezentarea unui personaj uman incadrat de doua scene zoomorfe. Piesa, descopertită pe latura de vest a cetăţii, în dreptul turnului 1 în caroul S-51, se alătură altor obiecte cu simboluri creştine găsite de-a lungul timpului la Capidava, lucru care întăreşte încă odată importanţa centrului ecleziastic aflat aici în perioada romano-bizantină, semnalat de altfel şi în sursele literare antice (Notitiae Episcopatuum).
    Din punct de vedere stratigrafic obiectul a fost decoperit în nivelul de distrugere prin incendiere, datat în a doua jumătate a secolului al VI-lea p. Chr., surprins şi în alte sectoare ale cetăţii. Ţigla a fost găsită deasupra unui zid (denumit convenţional Z7), într-un strat de dărâmătură format din blochete de chirpici ars, bârne carbonizate, cuie, scoabe, ţigle, olane etc. Contextul arheologic, indică clar utilizarea ei ca material de construcţie folosită la acoperişul clădiri, al cărui caracter încă nu a fost foarte bine stabilit. Amplasarea în apropierea bazilici paleocreştine, ar putea plasa clădirea în cadrul complexului monarhal aflat în acest sector al cetăţii.
Scena infatiseaza un personaj masculin, plasat central, incadrat de doua reprezentari zoomorfe.     
    Desi lucrata naiv, imaginea este corect realizata din punct de vedere anatomic, fiind respectate atat proportiile cat si unele detalii ale vestmantului. Personajul este figurat purtand nimb, ce incadreaza cuafura reprezentata schematic prin intermediul a unsprezece bucle. Nasul, ochii si gura sunt stilizate prin linii si puncte . In zona gatului, apare semnul crucii, o dovada suplimentara cu privire la religia personajului. Bratele sunt orientate spre cer, in ipostaza oranta iar palmele sunt figurate succint, cu doar trei degete, obtinandu-se astfel o noua reprezentare a crucii. Vestmantul este schematizat sub forma unui con desfasurat, decorul acestuia fiind realizat prin linii intersectate succesiv. Membrele inferioare sunt bine reprezentate cu detalii atent realizate in zona genunchilor. Acest aspect sustine ipotetic faptul ca personajul descinde din randurile cavaleristilor. Un alt argument pentru aceasta varianta este reprezentarea zoomorfa plasata in dreapta  personajului ce infatiseaza dupa toate probabilitatile un cal. In stanga  se afla  o a doua reprezentare dar care nu a putut fi identificata cu precizie din cauza starii de conservare a tiglei.
     Imaginea a fost conceputa in pasta cruda a tiglei prin impresionarea lutului cu un obiect ascutit si bine finisat inainte ca aceasta sa fie arsa intr-un cuptor specializat. Ea reprezinta probabil opera mesterilor caramidari ce se indeletniceau cu producerea acestui tip de materiale de constructie sau a unui personaj independent ce si-a manifestat spiritul ludic/ religios in timpul fabricarii sarjei respective de tigle. In orice caz, reprezentarea este plina de simbolism fiind printre cele mai vechi manifestari de acest gen din Dobrogea romana, stilul de realizare precum si contextul arheologic  plasand piesa in secolul al VI-lea p.Chr.
     Tigla cu reprezentari figurate nu constituie o manifestare singulara pentru arta crestina de acest gen. Lucrata prin tehnici simple, neelaborate, de multe ori fiind opera unor artisti anonimi, ea este incarcata de simbolism, credinta si semnificatii.
    Pe un mic fragment ceramic descoperit in anul 1993, la Capidava, s-a putut identifica, intr-o reprezentare schematica, un personaj calare pe cal, purtand in mana stanga insemnul crestin al crucii. Fragmentul  are forma unui triunghi isoscel si a facut parte dupa toate aparentele din componenta unui platou ceramic.
    Imaginea incizata reprezinta un personaj masculin,  echipat de lupta, calare pe cal, in deplasare spre stanga. Personajul priveste inainte si pare a fi militar. Acesta tine in mana dreapta fraul calului si un scut oval, fara umbo. In mana stanga militarul tine o lance ridicata cu intentia clar sugerata de a-i utiliza varful metalic pentru intepare. Impreuna cu lancea, inmanunchiat, militarul tine o cruce foarte bine incizata. Capul si chipul militarului, schitate sumar la scara desenului, pozitia trupului – dreapta - , directia privirii, pozitia de aparare a mainii drepte, , elanul mainii stangi confera desenului atat un spirit agresiv dar si victorios in atmosfera generala a tabloului. Trupul subtire al personajului sugereaza tineretea sa.
     Desi naiv, desenul a fost executat de o persoana ce avea experienta inciziei pe ceramica, deoarece a fost bine incadrat de spatiul oferit de micul fragment, respectandu-se proportiile, detaliile fiind corect redate.
    Astfel de reprezentari sunt des intalnite in zona orientala a Imperiului Roman dintre cele mai cunoscute fiind cele de la Dura Europos.
***Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

miercuri, 9 martie 2016

Exponatul lunii: Mundus muliebris




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


9 martie 2016





    În  cadrul proiectului Exponatul lunii la Muzeul de Istorie Națională  și Arheologie Constanța au fost selectate pentru luna martie a anului 2016, obiecte integrate ritualului de înfrumusețare al femeii antice. Cele 7 artefacte, conservate în depozitele  instituției, vor fi expuse pe întreg   parcursul lunii martie în vitrina destinată exponatului lunii, sub numele Mundus muliebris.     Instrumente de înfrumusețare utilizate de femei în antichitate. Împreună, acestea ilustrează o mică parte din universul feminin din antichitate: tehnici de înfrumusețare prin utilizarea de   cosmetice (pyxis din marmură  –  recipient pentru păstrarea cosmeticelor sau a bijuteriilor, 3 unguentaria din sticlă – flacoane utilizate pentru păstrarea  substanțelor   cosmetice   ușor   volatile)   sau   alte   ustensile   specifice procesului de înfrumusețare (2 piepteni din perioade istorice diferite – unul roman timpuriu, iar celălalt bizantin -, o oglindă de mână).

duminică, 14 februarie 2016

Histria, histoire et archeologie en Mer Noire




Lansare de carte


Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie, Constanta



16 februarie 2016





   Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează marți, 16 februarie 2016, 
ora 13:30, la sediul din Piața Ovidiu nr. 12, în Aula Adrian Rădulescu (Sala Pictată), lansarea volumului Supplementum III al revistei Pontica XLVII (2014), intitulat Histria, histoire et archeologie en Mer Noire.
    Lucrarea, dedicată împlinirii unui secol de cercetări arheologice la Histria, reunește studii și articole grupate în patru capitole: La Cité (Orașul), Les Découvertes (Descoperiri arheologice), Les Fouilles et l’apport des sciences auxilliaires (Săpături arheologice și contribuția științelor auxiliare) și Numismathique (Numismastică).
    Tipărit la INFCON SA Constanța, în condiții tehnice de calitate, volumul, numărând cca 370 de pagini, se adresează unui public larg avizat, doritor să cunoască istoria și arheologia cetății Histria.
***

marți, 9 februarie 2016

Ocaua lui Cuza




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


1 - 29 februarie 2016





  Exponatul lunii februarie la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este reprezentat de o serie de unități de măsură din timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Vizitatorii pot vedea, în original, două tipuri de oka-le și metrul-etalon, unități de măsură unice, impuse, prin lege, de domnul Principatelor Române.
***Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

marți, 15 decembrie 2015

Jucarii din epoca romana descoperite la Tomis




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


1 - 31 decembrie 2015





    Exponatul lunii decembrie la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este reprezentat de o serie de jucării de epocă romană descoperite la Tomis.
    Imaginația copiilor era stimulată în antichitate prin practicarea unor jocuri sau prin utilizarea unor jucării similare cu cele mai îndrăgite de copiii zilelor noastre. Precursoarele jucăriilor moderne erau confecționate manual din lut, piele, lemn, paie sau diferite alte materii organice. Surse antice scrise amintesc inclusiv broscuțe sculptate în coaja tare a rodiilor. Astfel descrie Aristophanes posibilitățile de divertisment ale copiilor, prin vocea unuia dintre personajele sale din piesa Norii: „când era un mic copil, atât de înalt, obișnuia să construiască mici căsuțe, bărcuțe și care de cursă din piele, mici broscuțe drăgălașe sculptate în rodii, nici nu îți imaginezi cât de drăguț”. Pentru perioada romană, informațiile lui Martial (Marcus Valerius Martialis) despre jucării sunt cele mai detaliate și se referă în special la tipurile și modul de confecționare a mingiilor.
   Alte surse din care putem afla despre jucăriile antice sunt cele iconografice. Cele mai interesante sunt scenele pictate pe vasele grecești, pe care întâlnim o gamă variată de reprezentări: de la bebeluși care se folosesc de antemergătoare (cadru puțin înalt, prevăzut cu două sau patru roți), zornăitoare sau biberoane, până la adolescenți care joacă diverse tipuri de jocuri la modă.
    Descoperirile arheologice rămân însă sursele cele mai importante, în măsura în care obiectele s-au conservat suficient de bine pentru a putea beneficia de o interpretare cât mai veridică. Piesele selectate se încadrează în următoarele categorii:

1. Zornăitoare
   Prima jucărie avută de un copil era zornăitoarea, pe care o putea manipula singur, de la o anumită vârstă. Dimensiunile mari ale unor astfel de piese sugerează însă că ele erau acționate și de părinți, pentru a-și distra pruncii. Puteau fi confecționate din diferite materiale, însă numai cele din ceramică sau metal s-au păstrat până astăzi. Aveau forme diferite, cele de animale fiind cel mai des întâlnite. Piesele din colecția MINAC provin din mediul funerar, fiind găsite în morminte de copii din necopola romană a orașului Tomis.
2. Zornăitoare mobile
   Copiii care ajunseseră la vârsta la care se puteau deplasa singuri se jucau cu un tip de zornăitoare mai avansat: zgomotul era produs de bilele sau boabele din interior prin tractarea jucăriei, prevăzută de obicei cu două sau chiar patru roți. Exemplarul din inventarul MINAC, singurul întreg, reprezintă un căluț, pe două roți ceramice, cu un orificiu în partea anterioară, prin care era introdus șnurul de care era tras de copil.
3. Păpuși
  Păpușile puteau fi confecționate din cârpe, paie, lemn etc, chiar acasă. Cele considerate de lux erau produse de meșteri specializați, din ceramică, uneori chiar pictate în culori vii. Unele aveau chiar membre mobile, putând fi așezate în poziții ce imitau posturile umane. De obicei acestea erau jucăriile preferate de fetițe. Piesa din inventarul MINAC însă se numără printre jucăriile băieților, deoarece reprezintă un soldat. Sunt încă vizibile detaliile de uniformă și scut ale soldatului roman. Picioarele mobile îl făceau cu siguranță o jucărie atractivă, de care însă beneficiau numai copiii familiilor înstărite. Uneori acest tip de păpuși avea sulița din mâna dreaptă detașabilă. Piesa provine dintr-un mormânt de copil din necopola Tomisului roman.
Jucăriile expuse pot fi datate în perioada romană a secolelor II – III p. Chr.
***

marți, 3 noiembrie 2015




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


1 - 30 noiembrie 2015





   Exponatul lunii noiembrie la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este reprezentat de un vas de cult (crater) de epocă romană (sec. III p. Chr.).
   Vasul a fost descoperit la începutul anului 1990 în sectorul de nord al orașului antic Tomis, într-un strat de depuneri arheologice peste care a fost ridicată una din bazilicile din epoca romano-bizantină (sec. V-VI p. Chr).

marți, 6 octombrie 2015

Pontica 2015




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


6 - 7 octombrie 2015





    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează a XLVIII-a sesiune științifică internațională Pontica 2015 sub genericul Un secol de arheologie la Tomis. Instituții și personalități și vernisajul expoziției temporare Memento arheologic dobrogean.


    La această manifestare științifică, ce se va desfășura în perioada 6 – 7 octombrie 2015, vor participa peste 100 de arheologi și istorici din România, Republica Moldova, Marea Britanie, Polonia, Bulgaria și Italia.
   Deschiderea oficială a lucrărilor va avea loc marți, 6 octombrie, ora 11.00, în Aula Adrian Rădulescu a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie - Piața Ovidiu nr. 12, Constanța.
Programul și rezumatele sesiunii le puteți descărca de pe site-ul muzeului

luni, 3 august 2015

Exponatul lunii: Vase romane cu scene dionisiace




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


1 - 31 august 2015




    În cadrul seriei Exponatul lunii, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța prezintă în luna august două vase ceramice romane cu scene dionisiace datate între secolele II – III p. Chr., descoperite în necropolele Tomisului. Vasele aparțin tipului oinophoros (recipient pentru vin) și fac parte din categoria ceramicii de lux terra sigillata. Reprezentările în relief cu scene mitologice vin să sublinieze caracterul funerar al acestor vase.
   Acest tip de recipiente ne este semnalat la Dunărea de Jos prin descoperiri mai vechi, cum sunt cele de la Aegyssus (Tulcea) şi com. Greci (jud. Tulcea), diferenţe apărând în forma lor, acestea fiind cilindrice, iar exemplarele din Tomis piriforme. Astfel de vase au mai fost descoperite în Dacia, la Micăsasa (sec. III p.Chr.), în bazinul pontic la Chersones (sec. II p. Chr.) şi în Dalmaţia, la Burnum.
***Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

luni, 6 iulie 2015

Exponatul lunii: Inscriptia in limba greaca de la Sacele




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


iulie 2015





    În cadrul seriei Exponatul lunii la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a fost ales pentru luna iulie 2015 un artefact de o deosebită importanță pentru vestul Pontului Euxin în perioada romană timpurie. Inscripția în limba greacă a fost descoperită întâmăplător în anul 2012, în comuna Săcele (jud. Constanța) și provine probabil de la Histria.
    Decretul datează din timpul împăratului Tiberius, putând fi plasat mai exact între anii 18-19 p.Chr. Importanța textului constă mai ales în confirmarea unor informații transmise prin opera poetului Ovidius, exilat la Tomis. Conținutul inscripției oferă suficient temei pentru afirmații referitoare la statutul atât de discutat al cetății Histria în perioada romană, dar și la instaurarea puterii romane în zona litorală a Dobrogei antice.
   Inscripția a fost prezentată pentru prima dată în cadrul congresului internațional Interconectivity in the Mediterranean and Pontic World during the Hellenistic and Roman Periods organizat la Constanța, în anul 2013 și a văzut lumina tiparului în actele acestei manifestări științifice, într-un articol semnat de cercetătoarele constănțene Maria Bărbulescu și Livia Buzoianu.
    Cu această ocazie este expusă pentru prima dată publicului larg, urmând ca în scurt timp să fie inclusă în expoziția permanentă a MINAC.

luni, 15 iunie 2015

Tineretea mea in comunism - Out of the Box




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


17 iunie - 17 iulie 2015





     Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanța și Agenția Națională de Presă AGERPRES vă adresează invitaţia de a participa la deschiderea proiectului expozițional interactiv realizat de C.N.S.A.S.:

TINEREȚEA MEA ÎN COMUNISM
Out of the Box
17 iunie – 17 iulie 2015

    Evenimentul va avea loc miercuri, 17 iunie 2015, ora 11.00, în Sala Ovidiu a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, din Piaţa Ovidiu nr. 12.

Vor prezenta proiectul:

Gabriel Custurea, director al M.I.N.A.C.
Cristina Anisescu, coordonator ştiinţific proiect, C.N.S.A.S.
Radu Bogdan Matei, consilier, Consiliul Local Municipal Constanța
Marian Cojoc, profesor universitar, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice,
Universitatea Ovidius Constanţa
Andrei Galiță, consilier C.N.S.A.S.
Felicia Bugnariu, C.N.S.A.S.
Delia Roxana Cornea, muzeograf M.I.N.A.C.

La ora 11.45 va avea loc o dezbatere cu elevii și profesorii.

   Demersul nostru aduce la lumină experienţele celor care au trăit copilăria şi tinereţea în comunism în condiţii de constrângere şi cenzură, în condiţiile unei dezvoltări personale configurate ideologic. În acest sens am ilustrat prin intermediul documentelor păstrate în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) și AGERPRES modalităţile prin care partidul comunist și Securitatea supraveghea, influenţa şi controla viaţa tinerilor, precum şi dimensiunile evadării adolescentine în lumile posibile ale imaginaţiei, ale experienţelor interzise.
    Pentru tinerii de astăzi, dar şi pentru cei care nu au o imagine destul de clară despre perioada anilor ´70-´80, expoziţia este un prilej de a proiecta, la timpul prezent, măcar o zi sau o secvenţa din această perioadă: cu interdicţii, cu teama că “vine Securitatea!”, cu excesiva vigilenţă de a nu vorbi sau a gândi mai mult decât trebuie, cu telefonul acoperit cu perna, presupunând că există un microfon instalat, cu caloriferele închise, fără lumină, cu emsiuni radio şi TV dedicate “împlinirilor măreţe ale Epocii de Aur”, cu Europa Libera ascultata pe ascuns, cu alimentele la raţie şi rândul păstrat la coadă pentru carne şi ouă, dar, în acelasi timp, cu micile bucurii ale tânărului de ATUNCI.
    În spațiul expozițional se va asculta muzica anilor ’70 – ’80 și se vor proiecta interviuri cu tinerii supravegheați de Securitate, se vor spune povești despre fiecare obiect expus în camera tânărului- reconstituire, se vor lectura reviste și cărți publicate în comunism.
   Proiectul a fost realizat de: Cristina Anisescu (coordonator), Florentina Budeancă, Andrei Galiță și Felicia Bugnariu
  Au colaborat: Florin Maghiar, Georgeta Bălău, Ionel Bălău (consilier în cadrul CNSAS); Diana Barbu și Sorin Mărgărit (consilier general, Municipiul București).
   Expoziţia poate fi vizitată în fiecare zi a săptămânii, între orele 9.00 – 17.00, în perioada 17 iunie -17 iulie 2015, la Muzeul de Istorie Națională şi Arheologie Constanța, din Piaţa Ovidiu nr. 12. Coordonarea evenimentelor: Delia Roxana Cornea (MINAC).

miercuri, 18 martie 2015

Pe urmele Gânditorului. Amprente ale Civilizației Hamangia




Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie


Constanta


octombrie 2014 - mai 2015




  Expoziția temporară Pe urmele Gânditorului. Amprente ale Civilizației Hamangia, organizată în colaborare cu Institutul de Arheologie Vasile Pârvan a fost prelungită până în luna mai. Vă așteptăm cu drag !