luni, 3 martie 2014

Salbe din zona etnografica Alba




Muzeul National al Unirii


Exponatul lunii martie


Alba Iulia


4 - 31 martie 2014





   Marți, 4 martie 2014, ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat Exponatul lunii martie. Cu această ocazie vor fi expuse trei salbe provenite din zona etnografică a județului Alba. Astfel, una dintre ele, așa numita “salbă de bani” este alcătuită din monede exclusiv din argint de valori diferite, provenite din Imperiul Austro-Ungar, emise în timpul împăratului Franz Iosif. Monedele au fost bătute între anii 1860-1915, la monetăriile din Austria şi Ungaria, dar şi la Kremnitz în Slovacia.
   De remarcat că salbele din monede care circulau în perioada respectivă erau extreme de valoroase, fiind parte importantă din zestrea unei fete de măritat. Nu rareori valoarea unei astfel de salbe cântărea greu în înţelegerea dintre părinţii tinerilor care urmau să se căsătorească.
  Celelalte două salbă ce vor fi expuse la muzeul albaiulian fac parte din categoria aşa numitelor “salbe cu boabe” (globurele), apărute din necesitatea suplinirii salbei cu bani. Ele sunt confecţionate din bronz argintat, compuse din patru rânduri de lănţişoare.
   Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.
***alba24.ro

Ipostaze feminine




Arhivele Nationale ale Romaniei


Bucuresti


3 martie - 1 aprilie 2014













duminică, 2 martie 2014

Gala vedetelor de Martisor




Diaspora romana


Montreal, Canada


9 martie 2014




Aparitie editoriala...mereu actuala




Lansare de carte


George Ene: 

Eminescu - Securitatea si Siguranta Nationala a Romaniei 


26 februarie 2014




***Victor Roncea

Mecanica, o stare de arta




Arta plastica contemporana romaneasca


Damian Vladimir


Galeria Elite Prof Art, Bucuresti


28 martie 2014





   Primăvara cu dezgheţ şi înoire a început. Într-un climat politic, social şi economic toxic, în vremuri ce frizează deseori absurdul, arta este cea care moralizează, alină, vindecă şi redă speranţa.
   Răspunsurile la neliniştile noastre sunt acolo unde nu ne aşteptăm. Nu trebuie decât să căutăm cu bunătate, înţelegere şi curăţenie. Creatorul ne-a construit din dragoste şi ne-a înzestrat cu tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiţi.
   Frumosul rezidă în tot ceea ce ne înconjoară. Arta este suflul divin asupra noastră, iar artistul este cel atins şi uns de Creator. Artistul este cel ce suferă pentru toţi, ia asupra sa păcatul şi scoate la lumină toate trăirile şi sentimentele frumoase.
  Într-o incercare temerară şi riscantă, în martie, la început de an, vă invit să mă însoţiţi în periplul meu artistic prin lumea închisă şi aridă a mecanicii. Mecanica nu este doar o ştiinţă sau o meserie, ea este o stare de excelenţă pentru ca înglobează o multitudine de discipline şi însumează mii de ani de căutari asidue în slujba omenirii. Omenirea, asa cum o ştim azi, este rezultatul descoperirilor in mecanică, fiecare etapa istorică fiind revoluţionată de descoperiri tehnologice.
   Artistul din mine a fost mereu fascinat de mecanică, de rigurozitatea ştiinţifică, de loialitatea ei, de poezia, de încăpăţânarea şi mai ales de umanitatea ei. Iubesc mecanica aşa cum iubesc muntele şi marea, florile si copacii, răsăritul şi strălucirea soarelui.
  Da, sunt indragostit de mecanică ca stare de arta si va rog să mă urmaţi pe 28 martie într-un demers fără precedent.
***Adresa: str. Dr. Nanu Muscel, nr. 14, Cotroceni

Mineralia




Muzeul Judetean Mures


Muzeul de Etnografie si Arta Populara, Targu Mures


6 - 9 martie 2014





    Muzeul Judeţean Mureş şi Asociaţia Mineralia vă invită la expozitia temporara MINERALIA TG. MURES.
    Bijuterii preţioase pentru doamne şi domnişoare, podoabe exclusiv din pietre naturale – cuarţ roz, opal, jad, rodocrozit, turmalină, lapis lazuli, turcoaz sau din chihlimbar, perle şi coral - în monturi clasice sau moderne.
    Zeci de tipuri de cristale naturale pentru pasionaţi ai lumii minerale: variscit, aventurin, ochi de tigru, crisocola, cuarţ fumuriu, citrin, fluorină, titanit, etc. Sculpturi din malachit, serpentinit, calcedonie, calcar, aragonit..
Imperativele expoziţiei MINERALIA: strălucirea şi autenticitatea.
Coordonatorul expoziţiei: Andrei Gorduza, geolog, www.mineralia.ro
***Mircea Maximilian Tivadar

sâmbătă, 1 martie 2014

Valul grecesc




Arta plastica contemporana romaneasca


Muzeul Militar National Regele Ferdinand I, Bucuresti


8 - 30 martie 2014




   Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, Bucureşti, Statul Major al Forţelor Navale, Liga Navală Română, Asociaţia Sculptor - marinar Laurenţiu Macarie, TRUICART EVENTS şi Dan Tudor Truică – curator, au plăcerea să vă invite la vernisajul expoziţiei taberelor de creaţie şi documentare TRUICART – Grecia (2011 – 2013), din Asprovalta şi Corfu, intitulată VALUL GRECESC.
  Vernisajul va avea loc sâmbătă 8 martie 2014, ora 13.00 la Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, Bucureşti.
  Manifestarea reuneşte pe simeze 56 de artişti plastici, membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi tineri absolvenţi ai universităţilor de profil, care prezintă iubitorilor de artă peste 94 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă.
  Lucrările selecţionate transmit publicului iubitor de artă pasiunea, energia şi responsabilitatea actului creator.
   Rezultatul întâlnirii artiştilor cu frumoasele meleaguri ale Eladei au condus, indubitabil, la săvârşirea unor lucrări care citite singular sau în contextul simezei prezentei expoziţii, întâmpină şi luminează sufletul.
Expoziţia va fi deschisă iubitorilor de artă în perioada 8 – 30 martie 2014.

Cu stimă,
Dan Tudor Truică – curator

1 martie 2014