sâmbătă, 1 martie 2014

Valul grecesc




Arta plastica contemporana romaneasca


Muzeul Militar National Regele Ferdinand I, Bucuresti


8 - 30 martie 2014




   Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, Bucureşti, Statul Major al Forţelor Navale, Liga Navală Română, Asociaţia Sculptor - marinar Laurenţiu Macarie, TRUICART EVENTS şi Dan Tudor Truică – curator, au plăcerea să vă invite la vernisajul expoziţiei taberelor de creaţie şi documentare TRUICART – Grecia (2011 – 2013), din Asprovalta şi Corfu, intitulată VALUL GRECESC.
  Vernisajul va avea loc sâmbătă 8 martie 2014, ora 13.00 la Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, Bucureşti.
  Manifestarea reuneşte pe simeze 56 de artişti plastici, membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi tineri absolvenţi ai universităţilor de profil, care prezintă iubitorilor de artă peste 94 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă.
  Lucrările selecţionate transmit publicului iubitor de artă pasiunea, energia şi responsabilitatea actului creator.
   Rezultatul întâlnirii artiştilor cu frumoasele meleaguri ale Eladei au condus, indubitabil, la săvârşirea unor lucrări care citite singular sau în contextul simezei prezentei expoziţii, întâmpină şi luminează sufletul.
Expoziţia va fi deschisă iubitorilor de artă în perioada 8 – 30 martie 2014.

Cu stimă,
Dan Tudor Truică – curator

1 martie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu