Se afișează postările cu eticheta Marius Oprea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marius Oprea. Afișați toate postările

joi, 23 ianuarie 2020

Ce-am avut și n-am pierdut: Securitatea




Idei în Agora 


Marius Oprea 


Casa Filipescu - Cesianu, București


28 ianuarie 2020




    Muzeul Municipiului București invită publicul marți, 28 ianuarie 2020, ora 18:00, la Idei în Agora cu tema: Ce-am avut și n-am pierdut: Securitatea. Marius Oprea în dialog cu Sorin Antohi. Evenimentul are loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr 151).
    "Principalul trop al narațiunii hegemonice despre 1989 este ruptura. Pe conceptul/figura de ruptură s-au construit toate legitimitățile ideologice, politice și culturale ale noii democrații românești. Continuitatea, complementul rupturii în toate conjuncturile istorice, a fost aproape complet (programatic?) uitată, deși indiciile numeroaselor “moșteniri” sunt spectaculoase în plan genealogic, societal și instituțional. Acesta e firul dialogului cu Marius Oprea despre Securitate” - Sorin Antohi
     "Voi începe cu o prezentare sumară a Securității și a rolului ei. Voi continua cu crimele ei (ilustrate de un scurt film de la săpăturile arheologice pe care le-am inițiat și condus), de la cele ale începutului la crima finală - reprimarea și apoi confiscarea Revoluției. Voi încheia cu regruparea Securității după 1989, urmărind în special controlul asupra politicilor publice” - Marius Oprea.

vineri, 1 noiembrie 2019

Studiu de fezabilitate pentru mîntuire




Lansare de carte 


Marius Oprea 


Librăria Mihai Eminescu, București 


6 noiembrie 2019




    "Am scris această carte din patriotism. Pe la finele anilor ’80, bunul meu prieten și coleg de liceu Andrei Bodiu, a cărui pierdere prematură o regret nespus și o voi regreta toată viața, a rostit o propoziție memorabilă, care mi-a rămas întipărită drept cea mai bună definiție a coșmarului în care ne aflam atunci: «Noi, aici, trăim cu un picior în Balcani și cu celălalt în groapă». Cumva, inconștient, cred că am vrut să-i și arăt lui Andrei, acolo, în cer, unde se află, că lumea noastră s-a schimbat. Că nu mai sîntem în pragul unei morți istorice. Că sîntem o națiune tînără. Că avem totuși un viitor – o viață în față. Sper că vei înțelege, cititorule, din toate povestirile de față, că le-am scris din două motive: mai întîi, pentru că eu cred cu tărie că vom fi în stare să croim în cele din urmă și un adevărat «studiu de fezabilitate» pentru calea de a ieși, ca neam, din «tărîmurile de frontieră», și apoi pentru că, așa cum arată titlul, eu cred în mîntuire.” (Marius Oprea)

duminică, 25 iunie 2017

Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit




Lansare de carte 


Marius Oprea 


Librăria Mihai Eminescu, București 


27 iunie 2017






   Marți, 27 iunie, la ora 18:00, la Librăria Eminescu din București (Bdul Regina Elisabeta 16), celebrul istoric Marius Oprea își va lansa cel de-al doilea roman, Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit, apărut de curînd în colecția Fiction Ltd. a Editurii Polirom.
   Vor vorbi, alături de autor: Gabriela Adameșteanu, Sorin Antohi, Ovidiu Șimonca.
Intrarea liberă
    Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit este continuarea romanului Turma păstorului mut, apărut în 2016.
    "Cînd prezentul nimiceşte utopia şi viitorul, ne rămîn ucronia şi trecutul. Scriind despre munca lui de gropar al comunismului (mai exact: «dezgropar»), arheologul şi poetul Marius Oprea şi-a descoperit vocaţia prozei lapidare, intense, mişcătoare. Primul său roman, Turma păstorului mut, era un parcurs al regăsirii de sine şi vindecării, nucleul unei alegorii metonimice a României – Spitalul Socola. Acum, autorul îşi extinde formula. Rezultatul, un dialog între memoriile primului Bazileu al Imperiului Român de Răsărit din 2056 şi un manuscris al său de aceeaşi factură din 2016, este o ucronie patafizică. Astfel, eliberată de constrîngerile speculaţiei raţionale, (auto)ficţiunea prefigurează o lume viitoare în care toate problemele şi-au găsit soluţiile. Multora, acestea le vor părea delirante. Dar dacă sînt singurele?” (Sorin Antohi)
    "SF sau literatură confesivă? Talent uimitor, nedrămuit, de a imagina România peste 40 de ani sau o coborîre şovăielnică în sinele pierdut şi, apoi, regăsit? Pe de o parte: România, ţară ce devine imperiu, cucerind Germania, exportînd acolo «Tihna Trupească şi Liniştea Sufletească», ţară al cărei Imn Naţional este Somnoroase păsărele, compus de un copil, ţară care se apără de nori radioactivi cu Brîul Maicii Domnului, ţară în care Bucureştiul ajunge sediul Parlamentului European. Pe de altă parte: amintiri disparate şi înduioşătoare despre «ultimul arbore», «pasărea ploii», şarpele anguis fragilis, cîntecul guguştiucului care anunţă «iminenţa înălţării soarelui pe cer», nucul iubirii, drumul spre insula Amorgos, din arhipelagul grecesc. De fapt, o caldă poveste de iubire, marca Marius Oprea, născocitor de fapte viitoare şi înţelept tălmaci de semne ale prezentului. Iubire: pentru ţara sa, pe care – prin puterea prozei – o face să fie altfel, populată cu personaje ce ne par cunoscute, construite cu o suavă plăcere, cu o gingaşă ironie. Şi iubire pentru Cristina! Aflaţi în carte de ce, prin Cristina, Imperiul Român de Răsărit îşi pierde numele şi rînduielile.” (Ovidiu Şimonca)
    Marius Oprea (n. 1964, Tîrgovişte) a studiat istoria la Universitatea din Bucureşti şi este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964). În 2005 a creat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-a condus pînă în 2010. A publicat numeroase articole şi lucrări despre istoria Securităţii, care au apărut în presă sau au fost incluse în culegeri de studii şi publicaţii academice.
    De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente (1949-1989) (2002, premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru cea mai bună carte de istorie a anului); Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov (în colab., 2002); Securiştii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliţie politică (coord., 2002); Chipul morţii: dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului (2006); Bastionul cruzimii. O istorie a Securităţii (1948-1964) (2008); Şase feluri de a muri (2009, premiul revistei Observator cultural); Turma păstorului mut (2016).

luni, 30 mai 2016

Vînătorul de securiști




In cautarea poporului pierdut


Marius Oprea


Casa de Cultura Friedrich Schiller, Bucuresti


7 iunie 2016





    In cadrul evenimentelor dedicate istoriei recente a României, Casa de Cultură Friedrich Schiller (Str. Batiștei, nr. 15) organizeză împreună cu istoricul Marius Oprea ciclul de conferințe În căutarea poporului pierdut, ilustrat cu difuzarea unor filme documentare.
   Vă invităm marți, 7 iunie, ora 18:00, la prima conferință susținută de dr. Marius Oprea și la vizionarea documentarului Vînătorul de securiști, realizat de Mirel Bran și Jonas Mercier.
   Cu acest prilej, va fi vernisată și o expoziție de fotografie din arhiva personală a istoricului.
La această conferință va participa și jurnalista TV Lucia Hossu-Longin.
   Marius Oprea este cunoscut publicului larg ca fondator și primul președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România și mai ales prin aceea că, din 2006, a inițiat un program de cercetare inedit în România, ca dealtfel în majoritatea țărilor foste comuniste, pe care l-a numit, ușor paradoxal, arheologie contemporană. Este vorba de o arheologie propriu-zisă a victimelor comunismului, începută prin cercetări în Cimitirul Săracilor de la Sighet, în încercarea de a găsi rămăşiţele celor morţi în penitenciarul de tristă faimă de acolo. În fond, mai mult decît de un program de cercetare, este vorba de o căutare a poporului nostru pierdut, a celor morţi în închisori sau uciși și îngropați în genere nu departe de locul unde, din dispoziții arbitrare și fără vreo judecată, au fost asasinați de către Securitate sau Miliție.
    "Destinul lui Marius Oprea, Vînătorul de securişti, cum a fost supranumit după ce a intrat în conştiinţa publică drept cel care descoperă şi inventariază mormintele şi gropile comune în care au fost aruncaţi, fără judecată, cîteva mii de români în perioada anilor ‘50 – de consolidare a comunismului în România – ucişi de poliţia politică, a fascinat Occidentul. Filmul, realizat de Mirel Bran şi Jonas Mercier (ambii ziarişti sau corespondenţi în Franţa – n. red.), este o cronică despre travaliul documentar şi logistic pe care-l presupune o deshumare. Privitorul este purtat prin munţi, alături de arheologii Horaţiu Crişan, Gheorghe Petrov şi Paul Scrobotă, “locotenenţii” lui Oprea, pe urmele unor morţi împuşcaţi de Securitate. ” (Ziua de Cluj)
   Documentarul realizat de Mirel Bran și Jonas Mercier a primit mai multe premii la festivaluri de film independent din Statele Unite: Best world feature – DIY Film Festival, Hollywood, 2010, Award of excellence, The Indie Fest, La Jolla, California,, 2010, Best documentary feature – American International Film Festival (Michigan), Best overall – Sky Fest Film Festival (Asheville, North Carolina). Fragmente din film au fost difuzate de postul de televiziune Canal + din Franța și filmul a fost, de asemenea, difuzat în România de TVR 2.
    "Marius Oprea este specialistul cel mai avizat în Istoria Securităţii. Animat de un deosebit spririt investigativ, el dă dovadă în tot ce a scris pe această temă - crucială pentru înţelegerea evoluţiei politice a României dinainte, dar şi de după 1989 - de curaj şi tenacitate (…). Unui oficial UE, care s-a interesat în cursul unei vizite la Braşov cine este opoziţia din România, cineva, un român, i-a răspuns: Marius Oprea. Oprea a avut curajul, asumîndu-şi un risc deloc neglijabil pentru el şi familia lui, să descîlcească modul în care, în România de azi, Securitatea, privatizîndu-se, şi-a întins tentaculele pînă în cele mai ascunse cotloane ale puterii”. (Dennis Deletant)
Evenimentul se va desfășura în limba română.