Se afișează postările cu eticheta Lucian Muntean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lucian Muntean. Afișați toate postările

marți, 26 februarie 2019

Hărți imaginare




Arta plastică contemporană românească 


Lucian Muntean 


Institutul Cultural Român, București 


28 februarie 2019



    Vernisajul proiectului expozițional Hărți imaginare al artistului Lucian Muntean va avea loc joi, 28 februarie, ora 18.30, în Sala Mare a Institutului Cultural Român. Expoziția prezintă lucrări selectate care fac parte din seria de picturi intitulată Hărți imaginare ce cuprinde 40 de lucrări în tehnica acril pe pânză.
    Geolog de profesie, Lucian Muntean a fost întotdeauna fascinat de hărţile pe care le-a consultat: de la cele fizice, meteorologice, economice sau demografice, până la cele geologice sau pedologice, cu simbolurile și codurile colorate, de oprerare.
    Pavel Șușară, critic de artă, afirmă că în pictura lui Lucian Muntean regăsim o analiză fină a detaliilor, stratigrafie cromatică și un joc extrem de complex al texturilor.
    "Dacă peisajul tradițional oferă un spectacol de o foarte mare diversitate, acoperind o plajă largă de posibilități expresive şi își plasează întotdeauna privitorul în exterior, noua peisagistică pe care Lucian Muntean o propune, deplasează percepția de pe evenimentele din afară pe acelea dinlăuntru, de pe arhitectura imaginii pe structura ei, pe mecanismele sale intime. Pământul, în diversele lui agregări, nu mai este privit ca o formă constituită cu succesiuni de planuri și cu variații de relief ușor de recunoscut, ci ca o țesătură complexă de evenimente interioare”, subliniază Pavel Şuşară.

marți, 20 septembrie 2016

Povestea Zidurilor




Expoziție de fotografie


Lucian Muntean


Galeria ArtXpert, București


30 septembrie 2016





   Galeria ArtXpert va invita vineri, 30 septembrie, incepand cu ora 19:00, la vernisajul expozitiei de fotografie Lucian Muntean - Povestea Zidurilor.
   Zidurile Bucureștiului oferă trecătorilor o expoziție permanentă de colaje. În 2016, la sarbatorirea a 100 de ani de DADA, aceste colaje se încadrează perfect în spiritul curentului.    
   Instantaneele lui Lucian Muntean trasmit mesaje cu totul neașteptate și prezintă asocieri inedite de imagini, create involuntar prin deteriorarea afișelor, care au fost lipite succesiv pe panouri sau pe ziduri. Brusc ele funcționeaza ca o memorie recentă a evenimentelor culturale desfășurate în Bucuresti și prezintă totodată diversitatea de genuri sau vedete preferate de public. Poveștile zidurilor, o serie de fotografii făcute fără nicio altă intervenție, a afișelor jupuite sau spălate de ploi. Acest demers artistic e o preocupare a artistului, care se concretizează în decursul ultimului an. Cu toate că de fapt sunt un exemplu de poluare urbană, aceste colaje au un farmec aparte.

marți, 28 iulie 2015

Alberobello – fotografie și grafică




Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, București


Lucian Muntean  


3 - 30 august 2015





    Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură Vito Grasso din Bucureşti, prezintă expoziția artistului vizual Lucian Muntean intitulată Alberobello – fotografie și grafică.
    Deschisă în perioada 3 – 30 august 2015, în Șura Bancu din incinta Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, expoziția propune o comparaţie a simbolurilor care apar reprezentate pe casele trulli din Alberobello, regiunea Puglia, Italia, cu cele din patrimoniul cultural românesc.
    Fotografiile au fost realizate în timpul unei călătorii în septembrie 2013, în Alberobello, oraş declarat monument protejat UNESCO din anul 1996. Pe parcursul expoziției, autorul Lucian Muntean va organiza un atelier de fotografie cu copii și va realiza o serie de lucrări de grafică inspirate din simbolurile care apar reliefate pe monumentele de arhitectură vernaculară din Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti - pe o hârtie manuală, oferită de Ordinul Manufacturierilor – Atelierul de Carte.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 13 august 2015, ora 18.00 la Şura Bancu.
***Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"

miercuri, 28 ianuarie 2015

Expunere multipla




Expozitie de fotografie


Lucian Muntean


Galeria Calea Victoriei 33, Bucuresti


31 ianuarie - 15 februarie 2015





AFIS--LUCIAN-MUNTEAN--70-X-50-cm

Este primul eveniment organizat de noul manageriat: Asociatia Butescu Art Studio.
***ARTPORTFOLIO.RO via Valeriu Dragan

joi, 19 iunie 2014

Rogojel - Traditie in tranzitie




Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti


Lucian Muntean


Bucuresti


27 iunie - 20 iulie 2014





   Sâmbătă, 28 iunie, ora 15.00, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti vă invită la vernisajul expoziție de fotografie documentară Rogojel - tradiții în tranziție autor Lucian Muntean. 

Expoziţia este deschisă între 27 iunie si 20 iulie în şura Bancu.

   "În anul 2000 am început o serie de fotoreportaje într-un sat izolat din Munții Apuseni, cu scopul de a arăta cum evoluează viața localnicilor din Rogojel în pragul aderării României la Uniunea Europeană. Aici s-au păstrat apropape nealterate, atât tradițiile cât și proprietățiile deoarece zona nu a fost afectată de colectivizare în perioada comunistă. Astfel, munca câmpului, păstoritul, cositul fânului sau munca în padure dupa lemne, ori culesul ciupercilor, pălinca și tăiatul porcului sunt ipostaze din viata de zi cu zi a localnicilor din Rogojel.
   Cele 40 de fotografii prezentate sunt făcute pe hârtie manuală, ceea ce le conferă unicitate.
Este expus un documentar fotografic, care încearcă să evidențieze aspecte din viața rurală în perioada actuală a globalizării. Migrația din ultima perioadă reprezintă o problemă sociologică complexă. În lumea satului au loc schimbări profunde, agricultura nu mai este singura obțiune, iar localnicii se specializează în meserii noi și caută să lucreze în mediul urban. Astfel, odată cu libera circulație în spațiul UE numeroși tineri au plecat în străinătate, în căutarea unui loc de muncă și a unui trai modern. Acasă au rămas în special oamenii în vârstă, care încearcă să păstreze stilul de viață tradițional." (Lucian Muntean)