Instrumentul lui Hans Reichel

Centrul de Cultura Arcus

Povestea Daxophonului

Galeria din Grajd

8 noiembrie 2013

   Centrul de Cultură Arcuș aduce pentru prima dată față in față Daxophonul 

cu pictura într-un eveniment live.

Expoziție: 

Povestea DAXOPHONULUI – instrumentul lui Hans Reichel

Vernisaj: 8 noiembrie 2013, ora 18:00, Galeria din Grajd

Curator: Anca Schütze – Germania

Concert: 

Kazuhisa Uchihashi – Japonia (daxophon și chitară)

Happening: Ramon Grosos – pictură 

8 noiembrie 2013, ora 19, Castelul Szentkereszty

Autobuz: 17.30 din fața Teatrului, intrare liberă

  Hans Reichel s-a născut la 10 mai 1949 în Hagen-Germania. Încă din copilărie și-a manifestat interesul pentru muzică, studiind vioara și cântând în orchestra școlii. La 15 ani, influențat de curentul rock al anilor 60 a schimbat instrumetul, învătând singur să cânte la chitara. Câțiva ani mai târziu il intalnește pe Eroc, cu care va avea o colaborare de durată. Primul album Wichlighauser Blues este înregistrat în studioul improvizat al lui Eroc in primavara anului 1973, fiind scos pe piață în toamna aceluiași an de FMP Berlin. Un an mai târziu ia nastere primul și singurul său disc de vinilin cu piesele Old Tune și Heimkehr der Holzböcke.

     Numele lui se face din ce in ce mai des auzit în lumea muzicală a Wuppertalului și nu numai.   Concerteaza cu diverși artiști consacrați, printre care și Rudiger Carl cu care va scoate pe piață în 1978 albumul Buben, de data aceasta Reichel la vioara. Ceea ce stârnește interesul este și inventivitatea lui Reichel. La inceputul anilor 70, situația materială nu îi permitea să își achiziționeze o chitară performantă, dar demontează și transformă o chitară obișnuită, uitată de un prieten în locuința lui. Se foloseste și de obiecte casnice pentru o obține sunetele dorite: perii, linguri și chiar și un aparat de ras. Pe parcursul anilor, intenția lui nu este să modifice chitara în așa fel încât să-i pună în evidență sunetul obișnuit, ci să o transforme în ceva nou și sunetul să fie imprevizibil. Instrumentele lui transportă în toate caracteristicile lor identitatea celui care o 'cântă'. Nu putem face o paralelă intre evolutia muzicală a lui Reichel și cea a instrumentelor lui. Într-adevăr chitarele  lui s-au transformat de-a lungul timpului, oferindu-i posibilitatea să se exprime mai divers, însa vocabularul muzical rezultă din calitatea sunetului, care a fost dinainte stabilită. Giuseppe Coli scria în 1998 : " Muzica lui Reichel este bogată, adâncă si misterioasă, este diversă și complexă; fără a fi 'grea'; este frumoasă, fără ca vreodată să fie 'drăguță'. Printre altele e plină de umor, ca apoi să fie plină de tristețe. Ea este ca viața. Sunetul ei este fără îndoială unic. Dar inainte de toate este melodică..."

  Reichel își lasă timp între albume, uimind însă de fiecare dată cu originalitate, calitate și lipsa compromisurilor. Cea mai mare aventură muzicală a lui Hans și Eroc este munca la albumul Kino. Numele vine din japoneză și înseamnă  "ieri".  Au fost câteva luni intense, de nopți nedormite, certuri și o mulțime de idei. Într-una din dimineți, după o noapte petrecută în studio, la micul dejun Hans "maltrata" o bucată de placaj (pusă pe marginea mesei) cu arcușul viorii, încântat de sunetele obținute. Această întâmplare a stat, de fapt, la baza invenției daxophonului.

  Primul CD înregistrat exclusiv cu Daxophonul  a fost Shanghaied on Tor Road. Rubberneck scria în 1993 (S on TR) is a crowning achievent for the german guitarist, luthier, improviser: stylistically varied, sonically outrageos(...) A record destined to be a classic. Every home schould have two.“

Arta din generatie in generatie

Arta plastica contemporana romaneasca

Expozitia: 4 pictori - familia Craciun

Galeria din Grajd, Centrul de Cultura Arcus

16 - 29 august 2013

  La Centrul de Cultură Arcuș vineri, 16 august 2013, de la ora 19:00, are loc vernisajul expoziției de pictură a familiei Crăciun:

Georgeta Costin Crăciun, Constantin Crăciun, Simion Crăciun

și Ioana Crăciun Dobrescu.

  Expoziția a fost gândită de Simion Crăciun în care sunt cuprinse picturi din colecția 

familiei Crăciun.

   După vernisaj va avea loc un concert de muzică de cameră în memoria pictorului Simion Crăciun, susținut de Adriana Winkler - vioară (Santiago de Compostela, Spania), Cristian Petrescu - pian (Berlin, Germania) și Leontin Boanță - clarinet (București, România).

În program: George Enescu: Sonata nr. 3, op.25, pentru pian și vioară

(în caracter popular românesc)

Béla Bartók: 6 dansuri românești pentru vioară și pian

Aram Haciaturian: Trio pentru vioară, clarinet și pian

Centrul de Cultură Arcuş pune la dispoziţia publicului un autobuz cu plecaredin faţa Teatrului la ora 18.30.

Despre "Ciucurencisti"

Arta plastica contemporana romaneasca

Traian Bradean, Marius Cilievici, Rodica Lazar, Iacob Lazar

Expozitia: 4 pictori din ariergarda artei moderne

Galeria din Grajd, Centrul de Cultura Arcus

2 - 12 august 2013

Lucrarile expuse (picturi si grafica) fac parte din colectia Floriana si Ion Lazar.

Pe simezele Arcușului

Arta plastică contemporană românească

Janos Markus Barbarossa

Galeria din Grajd, Centrul de Cultură Arcuș

8 februarie 2013

Pe 8 februarie anul curent, Centrul de Cultură Arcuş organizează expoziția de pictură a artistului János Márkus BARBAROSSA din Viena. Lucrările expuse sunt selectate dintre operele pictate în ultimii douăzeci de ani.

   Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 8 februarie 2013, ora 19:00 la Galeria din Grajd (Centrul de Cultură Arcuș). După vernisaj poetul Farkas Wellmann Endre va prezenta ultimele două volume ale lui Barbarossa recent apărute.

   János Márkus BARBAROSSA conform propriei sale mărturisiri – deloc demne de încredere – s-a născut în anul 1955 la Zăuan, în Europa. A vrut să se maturizeze în Oradea, București, Sf. Gheorghe, Viena, Paris și cu deosebire Veneția, dar până în prezent nu se poate spune că a reușit. Studiază artele plastice, devenind astfel muzician profesionist, compozitor, textier, lutier, și mai ales, artist al vieții.

   Producția lui de până acum se cifrează la aproape patru sute de piese muzicale și textele acestora, trei sute optzeci și nouă instrumente muzicale, mai bine de o mie de lucrări de grafică, lucrări de ceramică, câteva duzini de performance, zece volume catalogate de el însuși, ca demne de luat în seamă, "un fel de versuri”, și mai ales trei copii minunați (de mai mulți nu are cunoștință).

   Este cantonat departe de ism-uri și de transcendență.

   În general sălășluiește în propria-i piele.

Expozitie retrospectiva

Arta plastica contemporana romaneasca

Borbala Bocz

Galeria din Grajd, Centrul de Cultura Arcus

4 octombrie 2012

   Borbála Bocz s-a născut la 23 decembrie 1955 în Sf. Gheorghe. Între 1962–1974 a fost elevă la Liceul nr. 1 (azi, Colegiul Reformat Székely Mikó), unde l-a avut profesor de desen pe Zoltán Hervai, un artist plastic foarte bun, care însă nu a remarcat talentul elevei, ce se forma sub ochii lui.  Pentru o pregătire mai completă, Borbála Bocz a studiat şi la Şcoala de Arte din Sf. Gheorghe,  unde i-a avut ca profesori pe Géza Szilágyi (1971–73) şi Éva Bortnyik (1973–74). La prima încercare,  a fost admisă la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, secţia grafică, pe care l-a absolvit în promoţia din 1978, clasa profesorului Eugen Popa. Între 1978–1986, artista participă la numeroase expoziţii de grup, republicane şi judeţene. A fost membră UAP/Uniunea Artiştilor Plastici din anul 1986 şi a mai fost preşedintele grupării Atelier 35. A avut o singură expoziţie personală în 1988, la Braşov, unde artista a lucrat la montarea expoziţiei, dar nu a participat la vernisaj, din cauza bolii avansate. A trecut în nefiinţă pe 23 aprilie 1988.    

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vraja • argument

  "De câte ori privesc opera grafică a artistei Bocz Borbála, îmi dau seama că suntem atât de bogaţi ! Şi mă întreb cu tristeţe de ce timp de 24 de ani i-am îngropat opera în uitare şi abia mai vorbim de această mare artistă.
   Pentru că ...
   Este uimitor cum această artistă, cu trupul fragil şi sufletul chinuit de spaima morţii, a avut puterea de a crea o operă de asemenea anvergură. Bocz Borbála nu a fost doar un creator
autentic, a fost şi un exemplu. A fost unul dintre puţinii creatori care nu au uitat rostul fundamental al artei, acela de a atinge sufletul omului şi de a-i răscoli conştiinţa, de a reacţiona la diformităţile lumii şi a nu ceda în faţa Răului, dezvăluind adevărul despre feţele ascunse ale fiecărei epoci.
   Bocz Borbála a trecut pe acest pământ într-o epocă în care raţiunea, înţelepciunea şi rostirea adevărului erau considerate crime. A trăit într-o epocă a fricii, în care oficial domnea democraţia populară, dar în realitate puterea nu era nici democrată şi nici populară. O epocă în care clasa muncitoare era chipurile slăvită, dar niciodată muncitorii nu au fost mai umiliţi. O epocă cu un regim politic care se declara cel mai uman dintre regimuri, dar faptele sale s-au dovedit a fi cele mai monstruoase crime împotriva umanităţii. O epocă în care se flutura continuu credinţa în dreptate şi adevăr, dar niciodată nu s-a trăit într-o minciună mai ruşinoasă. Amintirea mea este răscolită de confesiunile tulburătoare ale artistei Bocz Borbála. Mărturisiri despre alunecările în grotesc ale puterii şi despre lipsa ei de omenie, despre imensa vulnerabilitate a artistei şi nevoia sa de frumuseţe şi iubire. Avea curajul de a rosti ceea ce se trecea sub tăcere, de a dezvălui adevăruri interzise despre agresiunile asupra celor mai de preţ valori ale omului, care rămas fără nici un fel de apărare.
   Bocz Borbála are o lucrare În spaţiul alb 4 : un trup, sau mai degrabă un tors fragil, vulnerabil, este acoperit de un văl alb. Trupul nu este expus vederii, dar tabloul are forţa de a ne face să-l simţim şi să ni-l imaginăm, în contrast cu frânghia dură, groasă, răsucită. Este uimitor cum artista a putut reuni într-un singur tablou categorii profund contradictorii : duritatea cu fragilitatea, misterul cu palpabilul, vulnerabilitatea frumuseţii cu ferocitatea agresiunii.
Lucrările artistei dezvăluie ceva din substanţa celei mai inumane epoci din istoria omenirii. Era cea mai duşmănoasă societate, care dispreţuia viaţa, spiritul omului şi tot ceea ce ţinea de adevăr, libertate şi credinţa în Dumnezeu. Tot ce ţinea de substanţa malefică a acelui regim – lanţuri, gheare din fier, sârma ghimpată, feţe ascunse, ochi înspăimântaţi – regăsim în lucrările artistei.
   Bocz Borbála a trăit în secolul 20, într-un mic orăşel, nesemnificativ pentru Lumea Mare, dar este locul în care artista devine un creator de înaltă clasă. A trăit într-un mod unic şi la o intensitate dureroasă experienţa convieţuirii cu propriul trup măcinat de boală. A plecat la 33 de ani în împărăţia lui Osiris, iar noi am rămas cu poezia liniştii ţipătoare din opera sa, care este confesiunea plastică a unui destin tragic." ( József GAZDA)