duminică, 26 martie 2023

Remember Mariana Marin

 


Muzeul Național al Literaturii Române 


București 


31 martie 2023




    Vă invităm la un eveniment tip remember dedicat poetei Mariana Marin la care vor participa Doru Mareș, Rodica Buzdugan, Bogdan Ghiu și Florin Iaru. Evenimentul va avea loc vineri, 31 martie 2023, ora 18:00, la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8.

   Membră a Cenaclului de Luni, Mariana Marin a fost o personalitate aparte în rândul colegilor de generație. S-a născut la 10 februarie 1956, în București, și s-a stins la 31 martie 2003, la doar 47 de ani. A debutat în anul 1981, la Editura Albatros, cu volumul Un război de o sută de ani, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. Poemele sale au fost prezente în Cinci, antologie colectivă, alături de poemele lui Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Mușina (1982), Aripa secretă (Ed. Cartea Românească – 1986), Au carrefour des grandes routes comerciales (Editura EST, Paris, 1990, traducere de Sebastian Reichmann), Atelierele (Cartea Românească –1991), Les Ateliers (EST, Paris, 1991, traducere de Alain Paruit), Mutilarea artistului la tinerețe (Ed. Muzeul Literaturii Române – 1991), Zestrea de aur, antologie de autor (Ed. Muzeului Literaturii Române, 2002). A primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, urmat de Premiul de poezie al orașului Slobozia (1991), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (1991), Premiul special Virgil Mazilescu, Corabia 2001.

Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu