Lansare de carte
Fan Noli
Biblioteca Metropolitană București
29 martie 2023
Miercuri, 29 martie 2023, de la ora 17:30, vă invităm la
Biblioteca Metropolitană București, pentru lansarea volumului Beethoven și
Revoluția franceză de Fan S. Noli, publicat la Editura Asdreni a ALAR.
Scriitor, om politic de prim rang și fondator al Bisericii
Ortodoxe Albaneze, Fan Noli (1882-1965) a studiat și a întreprins stagii de
cercetare la universități de renume din Statele Unite ale Americii:
Universitatea Harvard, Conservatorul din Boston, Universitatea din Boston.
Volumul de față a fost publicat în original la New York, în limba engleză, în
anul 1947, și vine și ca urmare a cercetărilor desfășurate la Departamentul de
Muzică al Universității din Boston.
Evenimentul prilejuit de lansarea ediției românești se va
bucura de prezența deputatului minorității naționale albaneze din România,
Bogdan-Alin Stoica. În cadrul lansării, vor lua cuvântul traducătorul volumului
în limba română, Dr. Radu-Cosmin Săvulescu (președintele ALAR), Dr. Luan Topciu
(coordonatorul Centrului Cultural al ALAR), precum și Dr. Piro Gaqi (lector
universitar, doctor în muzică).
Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile. Fiecare participant va primi, gratuit, câte un exemplar al volumului, care a fost publicat cu sprijinul Guvernului României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu