luni, 26 iulie 2021

Retrospectivă

 


Arta plastică contemporană românească


Nagy Albert 


Muzeul de Artă Cluj-Napoca


30 iulie - 12 septembrie 2021





   Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj și Galeria Quadro vă invită la deschiderea expoziției retrospective Albert Nagy, eveniment care va avea loc joi, 29 iulie, de la ora 18:00, în sălile festive ale Muzeului de Artă.

    Albert Nagy (1902–1970) a fost o personalitate definitorie a artei moderne din România, totuși, opera sa nu este cunoscută suficient. Realizarea expoziției a fost motivată de împlinirea a cincizeci de ani de la moartea artistului și reunește eforturile organizatorice ale mai multor instituții și colecționari privați. Expoziția reunește peste 100 de picturi și trei piese sculpturale și constituie o premieră atât pentru publicul larg cât și pentru specialiști, deoarece atât de multe lucrări ale lui Albert Nagy nu au mai fost expuse împreună niciodată, nici măcar în timpul vieții artistului. Au fost selectate lucrări din majoritatea muzeelor din România, precum și din colecții private din țară, Ungaria și Germania, ale căror "comori" au rămas până acum, în mare parte, ascunse publicului. Ne-am străduit să prezentăm lucrări importante, acoperind toate fazele de creație, de la picturile de început de carieră din anii 1930, la lucrările majore de la începutul anilor 1940, din compozițiile extraordinare și puternice ale anilor 1950, însă cele mai multe lucrări sunt din anii 1960, ultimul deceniu din viața artistului.

   Cea mai amplă retrospectivă Albert Nagy este realizată de Muzeul de Artă Cluj-Napoca împreună cu Galeria Quadro, răspunzând inițiativei Bisericii Unitariene Maghiare. În cadrul acestui parteneriat public-privat, prin rețeaua instituțională muzeală a Muzeului de Artă și prin sprijinul financiar al Galeriei Quadro, s-a putut împrumuta un număr mare de lucrări aflate în colecții publice din toată țara. Expunerea lucrărilor din colecții private a fost de asemenea facilitată de galerie. Partenerul principal al expoziției este Muzeul Național Secuiesc, care a împrumutat 42 de lucrări ale lui Albert Nagy din patrimoniul său. În expoziție figurează 13 lucrări din colecția Bisericii Unitariene Maghiare și 11 lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj Napoca. Celelalte instituții care au împrumutat lucrări: Muzeul Haáz Rezső, Odorheiu Secuiesc; Muzeul de Artă Vizuală, Galaţi; Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău; Muzeul Țării Crișurilor, Oradea; Muzeul Naţional de Artă al României, București; Muzeul Județean Mureș, Muzeul de Artă, Târgu Mureș și Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima, Cluj. Ne exprimăm mulțumirile față de instituțiile partenere și colecționari!

Afirmații ale curatorilor:

    "Pictura lui Albert Nagy a luat naștere printr-un mod aproape miraculos. El a făcut parte dintre acei artiști, care și-au desfășurat în mod încăpățânat și autonom propriul univers într-un mediu ostil lor, fără să își risipească energiile căutând acceptarea. Realismul său unic se datorează faptului că medita asupra vieții stând dârz față în față cu ea. Privea cu iubire și empatie omul PREZENTului și exprima cu empatie metamorfozele acestuia sub greutatea TIMPului." - Sebestyén Székely

   "Figurile sale umane expresive sau cele simbolice de animale, mărite la scară monumentală, umplând aproape complet pânza, impresionează privitorul prin forța lor elementară. De-a lungul carierei, Albert Nagy a insistat asupra unei modalități de reprezentare figurativă, realistă, care uneori părea a fi naivă. Printre temele ce explorează principalele probleme ale omului modern, bazate pe o modalitate de gândire profundă, regăsim problematica familiei și a maternității, dar și imortalizarea a mai multor tipuri și ocupații umane contemporane sau a activităților sportive socialiste, sau, în unele dintre picturile sale, își manifestă reacțiile la cele mai importante evenimente și probleme politice mondiale contemporane. Pe lângă temele realismului socialist, s-a inspirat adesea și din mitologie, din lumea baladelor maghiare sau românești, însă a transpus figurile sale umane în ambianța blocurilor moderne. Arta sa centrată pe oameni oferă încă multe surprize, motiv pentru care sperăm ca această expoziție să deschidă noi căi în interpretarea operei lui Albert Nagy." – Beáta Bordás

Curatorii expoziției: 

dr. Beáta Bordás (Muzeul de Artă Cluj-Napoca / Centrul de Artă din Transilvania) și 

Sebestyén Székely (Galeria Quadro).

    La vernisaj vor lua cuvântul: István Vákár, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj; PS. Ferenc Bálint Benczédi, episcopul Bisericii Unitariene Maghiare, patronul expoziției; Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca și curatorii acestei expoziții, Beáta Bordás și Sebestyén Székely.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu