Muzeul Național Cotroceni
București
22 iulie - 2 septembrie 2021
Muzeul Național Cotroceni itinerează, în perioada 22 iulie –
2 septembrie 2021, expoziția Back-up – Valorificarea arhivei istorice a
Comisiunii Monumentelor Istorice, realizată de Institutul Național al
Patrimoniului, în cadrul proiectului multianual derulat în parteneriat cu
Universitatea din Bucureşti şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural
Naţional (AFCN).
Cu o vechime de peste 100 de ani, arhiva Comisiunii
Monumentelor Istorice conţine un număr impresionant de documente, adunate de-a
lungul celor 55 de ani de activitate (1892-1948) – un patrimoniu mobil fragil
şi puţin accesibil din cauza suportului papetar pe care se află, ceea ce a
impus un proces de digitizare realizat în perioada 2019-2020. Proiectul de
scanare şi digitizare a avut ca obiectiv conservarea, protejarea şi
valorificarea informaţiilor pentru categoriile de public interesate, în mod
special, de documentaţia de arhivă despre monumentele istorice.
Cele 13 panouri expoziționale prezintă importante documente
și fotografii din arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice, preşedinţii
Comisiunii Monumentelor Istorice în perioada (1892-1948) şi membrii marcanţi ai
acesteia.
Expoziţia este completată cu informaţii inedite din arhiva
Comisiunii Monumentelor Istorice referitoare la Biserica Mănăstirii Cotroceni
(necropolă domnească de secol XVII), încadrată încă din anii ՛20 în categoria
monumentelor istorice. Comisiunea Monumentelor Istorice, prin preşedinţii şi
membrii săi s-a preocupat în permanenţă de starea de conservare şi prezervare a
Bisericii Cotroceni, acordând o mare atenţie refacerii acesteia, în urma
distrugerilor suferite de monument după cutremurul din 10 noiembrie 1940.
"Am primit cu entuziasm propunerea Institutului Național al Patrimoniului de a fi parteneri în cadrul acestei inițiative, prin prezentarea expoziției realizate în cadrul proiectului către publicul Muzeului Național Cotroceni – o bună ocazie de a semnala efortul de digitizare a miilor de documente și fotografii din arhiva Comisiunii Monumentelor. Salvarea și accesibilizarea prin mijloace moderne a resurselor valoroase din patrimoniul național – ca martori ai istoriei și evoluției țării noastre – este un drum pe care România trebuie să îl parcurgă accelerat, astfel că fiecare demers de acest gen trebuie sprijinit și salutat. Muzeul Național Cotroceni este preocupat să ofere publicului său acces sporit la informații, documente sau la produsele sale culturale, de aceea în ultima perioadă am dezvoltat oferta noastră prin digitizarea unor publicații, prin tururi virtuale sau versiuni on-line ale expozițiilor temporare, prin prezentarea în cadrul expozițiilor, cu mijloace ale noilor media, ale unor informații sintetice sau ale unor documente de arhivă și intenționăm să dezvoltăm această direcție", a declarat Liviu Jicman, directorul general al Muzeului Național Cotroceni, cu ocazia deschiderii expoziției, găzduită în Spațiile medievale ale muzeului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu