Din istoria învățământului românesc
Colegiul Național Nicu Gane, Fălticeni
Liceul Nicu Gane. Volum: Fălticeni - Mic îndreptar turistic. 1978.
Camera de trudă a unui profesor "de provincie". Răspuns pentru nedumeririle
celor mirați de existența unei zone endemice a condeielor moldave.
Vor prelua ei oare frămîntările creatoare și demnitatea celor o sută de valuri de absolvenți
care i-au precedat? Nu se poate altfel, rădăcinile sînt adînci și întinse, iar țarina
înaltă a țării le este prielnică.
- Du-te, măi, alături, în școală! Pînă la utilaje grele mai ai...
O Lizucă mai mică și un Patrocle mai mare, lipsiți de conștiința a ceea ce va fi fost
cîndva hugeacul Buciumenilor, așteaptă în continentul de ierburi și lumini ivirea zînelor
și a piticilor, care trebuie să mai sălășuiască pe undeva, pe aici, prin Dumbrava minunată.
Articol publicat în Revista Flacăra, Nr. 35. 29 august 1970.
Profesorii și învățătorii titulari ai liceului centenar - 1970.
Monografie, realizată cu ocazia centenarului liceului. 1970.
Coperta a IV-a.
Pliant-program al evenimentului de aniversare. 14 noiembrie 1970.
1970.
Autorul ilustrațiilor, pe care le prezint mai jos este, din păcate, nenominalizat.
Îi știu doar inițialele: "D. R."...
Printre semnatarii versurilor din acest volum
poate unul vă sună cunoscut...
Aflați mai multe despre Elena Ștefoi și de aici: Wikipedia
Publicația liceului. Revista Noastră. Noiembrie 1970.
Fără flori nu se poate!...
...Și nici fără oxigen!
Aspecte din activitatea unui cerc științific. Foto" prof. V. Bogdăneț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu