sâmbătă, 14 decembrie 2019

Editura BISCARA la debut




Lansare de carte


Muzeul Național al Literaturii Române, București 


18 decembrie 2019




    Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește lansarea Editurii BISCARA, în Sala Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 miercuri, 18 decembrie 2019, de la ora 17:00. Participă: Gelu Negrea, critic şi istoric literar, Madeleine Dina, director editură, Victoria Milescu, Angela Dina-Moţăţăianu și Lucian Gruia.
    Madeleine Dina, iniţiatoarea acestui start-up, a chemat alături de ea o serie de contemporani care ,"au condei, sunt stăpâniţi de har, iubesc vorbele potrivite, ştiu să expandeze idei  neobişnuite în fraze fără cusur lexical şi gramatical, cântate ori, dimpotrivă, mustind adrenalină muşcătoare…”, iar primii trei autori ale căror cărți se lansează o dată cu noua editură sunt Victoria Milescu, Angela Dina-Moţăţăianu și Lucian Gruia.
    Victoria Milescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România; a publicat numeroase volume de poezii, cărţi pentru copii, traduceri în perioada 1994 – 2019, culegând o multitudine de premii onorante; cartea apărută la Editura BISCARA – Şlefuitorul de lacrimi – este un volum de poezii revizuit şi adăugit faţă de o primă variantă din anul 1995, tipărită la o altă editură din Bucureşti.
    Angela Dina-Moţăţăianu, aflată la al şaisprezecelea volum publicat din 2010 până în prezent (poezii, povestiri, nuvele, romane), a obţinut numeroase premii; cartea ce urmează a fi prezentată publicului – Povestiri atomice – este o colecţie de şaizeci de mini-proze ce nu depăşesc cinci sute de cuvinte (flash fiction), cu tentă fantastică.
   Lucian Gruia, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu un bogat palmares de poezie, proză şi critică literară din 1993 până în prezent, a încredinţat Editurii BISCARA reeditarea unui volum de eseuri, apărut în 2012 la Iaşi, referitor la universul filosofic şi literar blagian: Lucian Blaga – Universul clepsidră şi matricea stilistică.
   Ce au în comun cele trei prime apariţii? Toate conţin sau pun în lumină trăsături distincte ale transmodernismului pe care Editura BISCARA îşi propune să-l promoveze nu numai la nivel de curent literar-artistic, ci şi ca mod de viaţă.
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu