Muzeul Național al Literaturii Române
București
21 decembrie 2019
Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația Culturală
Iulia Hasdeu vă invită sâmbătă, 21 decembrie 2019, ora 14:00, în Sala
Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii
Albe) la evenimentul Scrisorile nescrise ale Iuliei Hasdeu – Dezvăluiri. Participă:
Crina Bocșan Decusară și Maria Boescu.
Iulia Hasdeu s-a născut la 2/14 noiembrie 1869, la
Bucureşti. La doar 3 ani deosebea
literele, iar la 4 ani vorbea corect în franceză şi în germană, știa să scrie
și desena cu talent. Memora orice cu o uşurinţă uimitoare. La 7 ani recita fără
cusur poeziile lui Macedonski, Alecsandri, Bolintineanu, fabulele lui La
Fontaine şi versuri din manualele germane şi franceze.
Pe întreg parcursul scurtei sale vieţi, Iulia a scris peste
130 de poezii, câteva nuvele și avea pregătite planurile unor piese de teatru,
pe care nu a mai apucat să le dezvolte, deși dramaturgia a fost visul ei.
Instinctul premonitoriu a determinat ca moartea să devină un laitmotiv obsesiv,
despre care povestea ca și cum ar înțelege ceea ce avea să i se întâmple.
Între tată şi fiică se va naşte o puternică legătură
sufletească şi intelectuală. La 11 ani pleacă, împotriva voinței ei la Paris,
însoțită de mama, iar dorul de casă, de țară și de prietenele ei dragi se va
revărsa în scrierile sale. Începând din 1885, la 16 ani, în timpul vacanțelor
petrecute alături de familie în Elveția, Franța și România, Iulia va scrie cea
mai mare parte a operei sale. Versurile ei emană multă tristeţe şi o înțelegere
inexplicabilă a sentimentului de moarte.
Boala necruţătoare la acea vreme, tuberculoza, pentru care
încă nu se inventase leacul potrivit, a răpus-o. La 17/29 septembrie, Iulia
Hasdeu moare la București în braţele părinţilor săi, în camera copilăriei sale,
din clădirea arhivelor, unde se află în zilele noastre Parcul Izvor. Este
înmormântată la Mausoleul de la Cimitirul Șerban Vodă din București.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor
disponibile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu