joi, 21 noiembrie 2019

Colecționarul secolului XX - Colecția de artă dr. Constantin Teodorescu




Muzeul Vasile Pârvan 


Bârlad 


23 noiembrie 2019




   Consiliul Județean Vaslui și Muzeul Vasile Pârvan Bârlad vă invită sâmbătă, 23 noiembrie 2019, ora 13:00, la conferința Colecționarul secolului XX în care va fi prezentată colecția de artă dr. Constantin Teodorescu.
   Totodată, în cadrul conferinței, va fi prezentat și catalogul expoziției ce conține gânduri și impresii despre omul, colecționarul, medicul, Constantin Teodorescu și imagini cu toate lucrările ce aparțin acestei frumoase colecții de artă.


   "Colecția de artă dr. Constantin Teodorescu, din patrimoniul Muzeului Vasile Pârvan, cuprinde 141 de tablouri semnate de autorii: Corneliu Baba, Bob Bulgaru, Dragoș Pătrașcu, Dan Hatmanu, Vasilian Doboș, Elena Uță Chelaru, Mihai Adamiu, Vasile Grigore, Horia Bernea, Traian Brădean, Ștefan Pelmuș, Mihai Bandac, A. Valentin, Doina Leahu, Georgel Pascu, G. Dima, Cornel Munteanu și 11 sculpturi realizate de Ion Irimescu, Dorinel Filichi, Mircea Ștefănescu, Dan Mateescu, Dan Covătaru și Paul Constantinescu. Ea ocupă, din anul 2010, un loc de seamă, binemeritat, pe simezele muzeului bârlădean.
    Un colecționar autentic, cum puțini a cunoscut Bârladul, dr. Constantin Teodorescu s-a implicat cu atâta pasiune și devotament în acest domeniu cultural, rezultatul fiind unul pe măsură, dăinuind mult timp de acum înainte, acordându-i un loc de cinste printre marii colecționari ai vremii.
Prezintă: criticul de artă Iulian Bucur
   Evenimentul va avea loc la sediul central al muzeului din str. Vasile Pârvan nr. 1 și se adresează tuturor categoriilor de vârstă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu