joi, 17 octombrie 2019

Sărbătoarea Breslei 2019




Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti 


București 


18 octombrie - 17 noiembrie 2019





    Asociația Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România (AFAPRR a UAP din România) celebrează Sărbătoarea Breslei 2019 împreună cu Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, gazda și totodată partenerul său tradițional.
    Breasla artiștilor plastici autori de artă religioasă și a restauratorilor din România se reuneşte pentru prăznuirea celui dintâi pictor iconar, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, devenit patronul tuturor pictorilor, al creatorilor de artă sacră și al restauratorilor. An aniversar, 2019 marchează 25 de ani de la înființarea Asociației Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România. În tradiționalul parteneriat cu Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, AFAPRR a UAP din România are bucuria să vă invite la deschiderea oficială a unei noi expoziții sub semnul Sfântului Luca, ediție aniversară Sărbătoarea Breslei 2019. Vor fi expuse pe simeze lucrări ale membrilor titulari şi stagiari ai Filialei, lucrări ale colegilor din filialele din Bucureşti şi teritoriale ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, ale studenților şi masteranzilor UNARTE, precum şi ale elevilor din liceele de artă din București.
    Evenimentul comemorativ și totodată de prăznuire va avea loc vineri, 18 octombrie 2019, de la ora 13:00, cu slujba de pomenire a "zugravilor de supțire”, cum erau numiți în secolul al XIX- lea, artiştii plastici autori de artă religioasă şi a restauratorilor trecuți la cele veşnice. Slujba va fi ținută de către preotul paroh al Bisericii Sf. Gheorghe – Grivița, părintele Licã Lepădatu şi se va oficia la Biserica Timişeni, județul Gorj, din incinta Muzeului.
    La ora 14:00, în Sala Gheorghe Focșa vom fi întâmpinați cu un cuvânt de bun venit din partea gazdelor, rostit de doamna Conferențiar universitar dr. Paula Popoiu, manager al Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti, urmat de alocuțiunea doamnei dr. Irina Sava, președinte al Filialei de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Istoricul și criticul de artă Amelia Dincă va deschide expoziția printr-o expunere artistică, introducându-ne în intimitatea operelor de artă expuse. Curator general al proiectului expozițional este Cristina Georgescu, artist plastic-restaurator în cadrul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan. Comitetul curatorial este alcătuit din artiștii plastici: Marlen Târcavu, Irina – Otilia Anastase, Cristian Boca și Alexandru Popa.
    Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 octombrie – 17 noiembrie 2019, între orele 10:00 – 18:00, la Sala Gheorghe Focșa, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti – Șos. Kiseleff, 
nr. 28, sector 1, București.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu