joi, 17 octombrie 2019

Festivalul Național de Artă Naivă




Muzeul Țării Crișurilor 


Oradea 


ediția a VI-a, 17 octombrie 2019




    Vor fi expuse peste 90 de lucrări de artă care aparţin unui număr de 23 de artişti naivi din toată ţara (Iaşi, Bacău, Arad, Reşiţa, Bucureşti, Constanţa, Maramureş, Galaţi, Sibiu, Oradea, Botoşani, Timişoara etc.) şi în care privitorul descoperă viaţa rurală ce apare ca o peliculă de cinematograf Lumière în plină desfăşurare, cu secvenţe împărţite pe rânduielile satului: vremea mieilor, vremea coasei şi ielelor, timpul cireşelor, vremea culesului, vremea nunţilor şi a şezătorilor, timpul iernii şi al sărbătorilor.
    Surpriza din acest an este expunerea de lucrări aparţinând unor artişti naivi demult dispăruţi: Ion Niţă-Nicodin (primul artist naiv din România recunoscut oficial), Ghiţă Mitrăchiţă (considerat de criticii de artă drept unul dintre cei mai mari artişti naivi din ţara noastră) şi Viorel Cristea (considerat cel mai mare peisagist naiv din Europa). Lucrările, deosebit de valoroase prin raritatea lor, provin din colecţii particulare. Şcoala Populară de Arte din Botoşani expune lucrări din colecţia proprie, aparţinând unor artişti naivi absolvenţi ai instituţiei. De asemenea, e de menţionat că secţiunea "debutantului” este reprezentată anul acesta de Genoveva Popa.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu