luni, 7 octombrie 2019

Festivalul România - Tradiții și Valori Europene




Diaspora română 


Milano, Italia 


20 octombrie 2019





    Duminică, 20 octombrie 2019, celebra Piață San Lorenzo din centrul orașului Milano se va transforma într-un spațiu al jocului, al cântecului și al tradițiilor românești. Începând cu ora 15:00, români, italieni și alte popoare sunt invitați să participe la cel mai longeviv festival românesc din Diaspora.
    Este un eveniment organizat din suflet pentru suflet, care s-a născut și dăinuie de 15 ani datorită iubirii față de țara mamă, conștiinței naționale, necesității de a promova și menține vii valorile si tradițiile românești. Fără trecut, nu putem avea viitor. Suntem un popor cu o istorie de milioane de ani, cu tradiţii care s-au transmis din generaţie în generaţie şi care ne definesc ca naţie. Avem datoria de a le promova şi de a le transmite mai departe tinerilor și copiilor noștri, pentru a ne păstra identitatea.
    De asemenea, e important să arătăm și italienilor și altor popoare care trăiesc la Milano, ce înseamnă România, să vadă și fața frumoasă a țării noastre, nu doar ceea ce se scrie urât despre noi în presa italiană. Identitatea şi conştiinţa naţională se manifestă în culorile naţionale, în operele marilor scriitori şi poeţi ai poporului nostru, în obiceiuri şi tradiţii, în portul şi arta populară, în muzica marilor compozitori români precum şi în cea tradiţională, în toate invenţiile cercetătorilor români renumiţi pe plan mondial şi de asemenea, în conduita fiecărui cetăţean român, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Vă așteptăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu