miercuri, 9 octombrie 2019

BOOKS & ARTS: Arta lecturii



Castelul Cantacuzino 


Bușteni 


4 octombrie 2019 - 30 martie 2020




    Din drag de carte și încurajați de proiectul de lege Anul Cărții în România, Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino aduce la început de toamnă o nouă expoziție, BOOKS & ARTS. Opere de artă inspirate din cărți, carte-obiect, cititori imortalizați de pensula artiștilor, reprezentări artistice ale unor povești cunoscute și basme populare, dar și o surpriză din sfera tehnologiei – toate așteaptă să vă inspire în perioada 4 octombrie 2019 – 30 martie 2020.
    Expoziția a fost organizată de Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino, iar lucrările provin de la Muzeul Național al Literaturii Române din București (fiind opere participante în cadrul Bienalei de Carte Bibliofilă și Carte-Obiect, ediția I, București, în perioada 15 ianuarie – 31 martie 2018), lucrări selectate în urma unui concurs de portofolii (cu scopul de a promova artiști contemporani) organizat de Galeria de Artă a Castelului, de la galeria Renaissance Art Gallery, dar și de la colecționari privați și artiști. Colecțiile din care provin lucrările sunt: Colecția Gheorghe Burtea, Colecția Matei Chintilă, Colecția Daniel Crăciun, Colecția Cristian Mareș, Colecția Dorin Mihalache, Colecția Sorin Mihăilescu, Colecția Dodo Niță, Colecția Boris Paraschivescu, Colecția Puiu K. Patzelt, Colecția Florica și Vasile Petrovici, Colecția George Șerban, Colecția Armand Voicu.
     Expoziția BOOKS & ARTS scoate în evidență legatura spirituală dintre om și carte, prin puterea artistului de a o transpune într-un mediu vizual, dar în același timp reamintește omului de importanța cărților pentru cunoaștere. Ea încurajează păstrarea cărților cât mai aproape de suflet, aidoma unor prieteni dragi, lansând astfel o invitație de alăturare la lectură prin cititorii surprinși pe pânză. Poveștile sunt redate într-un mod unic și subiectiv, demonstrând că ele rămân o sursă infinită de inspirație. Naturile statice din expoziție abundă cu cărți, demonstrând că prezența acestor obiecte, chiar cu rol decorativ, asigură omul că are o eliberare și un răspuns mereu la îndemână. Unele lucrări din expoziție demonstrează cum cartea se transformă și se adaptează prezentului, încercând constant să rămână de actualitate în era tehnologică.
    Artele vizuale s-au reunit la Castel pentru a prezenta arta lecturii în cele mai variate medii de expresie artistică: pictură, grafică, sculptură și instalație. Toate acestea le veți întâlni în sălile galeriei, în timp ce ghidul vă va purta printr-o captivantă călătorie în universul cărților, povestită prin intermediul operelor de artă.
    Artiștii inspirați de Carte prezenți prin lucrările lor în expoziția BOOKS & ARTS sunt:
Arina AILINCĂI (n. 1946), Aurel Ștefan ALEXANDRESCU (n. 1948), Daniela ANDREI, Teodor ARGHIR (n. 1978), Ana Maria ARICIU, Valentin BABAN (n. 1950), Luiza Daniela BARBU (n. 1993), Vlad BASARAB (n. 1977), Florin BÂRZĂ (n. 1956), Ion BIȚAN (1924 – 1997), Marijana BIȚULESCU (n. 1954), Margarita BODAREV (n. 1989), Victor BRAUNER (1903 – 1966), Ștefan CALȚIA (n. 1942), Andana CĂLINESCU (n. 1947), Spiru CHINTILĂ (1921 – 1985), Petre CHIREA (n. 1959), Aurelia CHIRU (n. 1980), Ioana CIUȘTEA (n. 1992), Claudiu COJOCARU, Mariana CONSTANTINESCU (n. 1957), Bogdana CONTRAȘ (n. 1977), Eugen CRĂCIUN (1922 – 2001), Miruna Oana CRĂCIUN (MIRUNISKAYA, n. 1998), Cornelia Victoria DEDU (n. 1942), Adina DOGARU (n. 1970), Timotei DROB (n. 1986), Eveline DUBINĂ, Emil Cassian DUMITRAȘ (n. 1983), Matei ENRIC (n. 1978), Dan ERCEANU (n. 1943), Emma ERSEK (n. 1979), Daniela FRUMUȘEANU (n. 1961), Florin GHERGU (n. 1971), Cornelia GHERLAN (n. 1960), Georgiana GHIDERSA (n. 1993), Vasile GRIGORE (1935 – 2012), Darius HULEA (n. 1987), Ana ILIUȚ (1913 – 1991), Eugen IONESCU (1909 – 1994), Eugen Vasile IOVAN (n. 1971), Maria JARDA (n. 1981), Alexandru JOIȚA (n. 2003), Nadine KSEIBI (n. 1995), Cezar LĂZĂRESCU (n. 1969), Rodica LOMNĂŞAN (n. 1965), Joanne R. LUONGO (n. 1958), Nicolae LUPU (n. 1961), Gabriel MARIAN (n. 1972), Ecaterina MĂRGHIDAN (n. 1980), Gabriela NĂFTĂNĂILĂ LEVENŢU, Costin NEAMȚU (n. 1939), Dana NECHITA (n. 1962), Ioana NICOARĂ (n. 1990), Andreea OLTEANU (n. 1991), Răzvan OMOTĂ (n. 1995), Maria OPREA, Măriuca OTETELEŞANU (n. 1948), Diana OȚET (n. 1987), Iulia PANĂ (n. 1965), Rodica PANDELE (1924 – 2008), Andrei Alecsandru PANTEA (n. 1992), Valter PARASCHIVESCU (n. 1959), Dorina PĂDINEANU (n. 1948), Ionela POP (n. 1981), Claudia POPESCU (n. 1960), Ion POPESCU NEGRENI (1907 – 2001), Cătălin PRECUP (n. 1981), Teo RĂDULESCU (n. 1989), Alma REDLINGER (1924 – 2017), Gabriela RICŞAN (n. 1951), Alina ROȘCA (1960 – 1991), Livia RUSZ (n. 1930), Liviu-Adrian SANDU (n. 1968), Alfred SCHUPLER (n. 1970), Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA (1886 – 1975), Oana SFETCU (n. 1971), Ion STATE (1937 – 1977), Iuliana SUCIU, Denis ȘERBAN CERNAT (DENA Artist, n. 1990), Rocsana ŞOLDEA (n. 1955), Marga ȘTEFĂNESCU (1913 – 2015), Iris Bianca TEODORESCU (n. 1968), Alina TOFAN (n. 1994), Daniela TOMOZEI (n. 1971), Andreea TUCAN (n. 1985), Victoria ȚĂROI (n. 1960), Günther UECKER (n. 1930), Adriana VASILE (n. 1976), Simona VASILIU CHINTILĂ (1928 – 2009), Alina VODĂ (n. 1948), Nihal WAHBY.
Curator: Alexandra Ardelean
Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu