vineri, 13 septembrie 2019

Istorii 1877 Stories




Muzeul Casa Mureșenilor 


Brașov 


16 septembrie 2019 - 30 martie 2020




   Proiectul cultural Istorii 1877 Stories, Expoziție multimedia interactivă, inspirată de rețelele de socializare este realizat de Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și împreună cu partenerii Inspectoratul Școlar al Județului Brașov și Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov.
    Proiectul cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în perioada aprilie-octombrie 2019.
    În cadrul proiectului a fost realizată o expoziție temporară multimedia interactivă, inspirată de rețelele de socializare (facebook, instagram, snapchat, twitter, whatsapp, reddit, youtube, gmail, yahoo), care prezintă personalități și aspecte ale vieții cotidiene ale anului 1877 reflectate în corespondența de familie din arhiva Muzeului Casa Mureșenilor (1877 este anul cu cea mai bogată corespondență de famile), în paginile ziarului Gazeta Transilvaniei și în alte surse documentare.
    Expoziția, amenajată în opt săli ale muzeului cuprinde panouri expoziționale care imită modelul de comunicare on-line specific rețelelor de comunicare, instalații interactive multimedia (videoproiecții, mese interactive, holograme), precum și bunuri culturale de patrimoniu (documente memoriale, obiecte de uz personal, ziare).
Expoziția este deschisă în perioada 16 septembrie 2019 - martie 2020.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu