sâmbătă, 22 iunie 2019

Repertoriul expoziţiilor de artă din Bucureşti, 1865-1918




Lansare de carte 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


29 iunie 2019




    Editura Vremea și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită sâmbătă, 29 iunie, ora 18:00, la lansarea volumului Repertoriul expoziţiilor de artă din Bucureşti, 1865-1918 recent apărut la Editura Vremea în colaborare cu Institutul de Istoria Artei G. Oprescu” al Academiei Române.
    Vor vorbi: Dr. Adrian-Silvan Ionescu (Directorul Institutului de Istoria Artei G. Oprescu al Academiei Române), Drd. Virginia Barbu (Cercetător științific gr. III al Institutului de Istoria Artei G. Oprescu) și Silvia Colfescu (Director Editorial al Editurii Vremea).
    Un repertoriu al expoziţiilor organizate de o institutie de învăţământ artistic sau de o asociaţie de breaslă este un esenţial instrument de lucru pentru cercetătorul pasionat şi pentru amatorul avid de instruire si informaţie primită direct de la sursă. Majoritatea ţărilor cu tradiții cultural-artistice posedă asemenea lucrări.
    Repertoriul expoziţiilor de artă din Bucureşti, 1865-1918 pe care I-am adunat între aceste coperţi a fost o lucrare colectivă începută în 1971 şi la care au colaborat mai mulți cercetători ai Institutului de Istoria Artei. Din dosarul cu planurile de muncă ale Institutului din intervalui 1971-1974, reiese că acest repertoriu trebuia să acopere un interval de peste 80 de ani (1865-1947) şi urma să aibă două faze de lucru. În prima parte a fost acoperită perioada 1865-1916, unde Theodor Enescu a avut drept sarcină să întocmească lista cronologică a expoziţiilor dintre anii 1890 şi 1916, iar Viorica Andreescu, loana Vlasiu şi Irina Fortunescu să elaboreze lista cataloagelor de expoziţii din biblioteci şi arhive, precum şi lista operelor expuse în manifestările colective. Din 1972 lucrarea s-a extins cu doi ani, de la 1916 la 1918, iar la colectivul de lucru au fost adăugaţi Gheorghe Cosma şi Sanda Agalidi.
    Repertoriul expoziţiilor de artă din Bucureşti, 1865-1918 este o lucrare utilă atât specialistului cât şi amatorului cu interes pentru închegarea şi evoluţia vieții artistice româneşti iar primii beneficiari vom fi noi, studioşii pe tărâmul istoriei artei naţionale, care am trudit la adunarea sa în slovă tipărită pe aceste file.
Dr. Adrian-Silvan lonescu (Directorul Institutului de Istoria Artei G. Oprescu al Academiei Române)
Participarea la eveniment este gratuită și se face pe baza unei rezervări prealabile pe Eventbook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu