sâmbătă, 22 iunie 2019

Pinacoteca, un ideal bucureștean




Angelica Iacob, Alexandru Măciucă 


Muzeul Municipiului București 


25 iunie 2019




    Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România vă invită marți, 25 iunie 2019, ora 18:00, la conferința Pinacoteca, un ideal bucureștean care va fi susținută de Angelica Iacob, șef Secției Artă din cadrul MMB, avându-l ca invitat special pe istoricul de artă Alexandru Măciucă.
    Evenimentul va avea loc la Palatul Suțu (Bulevardul Ion C. Brătianu, nr. 2).
    Scopul acestei conferințe este de a prezenta istoricul Pinacotecii Muzeului Municipiului București și modul în care a fost elaborat conceptul Pinacotecii F.C.E.R. Cele două reprezintă puncte de real interes în istoricul artistic al Capitalei, fiecare parcurgând până în prezent drumuri diferite. Dacă una dorește înfăptuirea unui ideal, cealaltă a reușit deja acest lucru.
Plecând de la expoziția deschisă în prezent la Palatul Suțu – Avangardă↔Ariergardă – ce reunește un număr de artiști comuni celor două Pinacoteci, vă invităm să descoperiți două proiecte artistice, menite să ofere publicului iubitor de artă, o adevărată lecție de istoria artei.
    În deschiderea conferinței, doamna director adjunct Elena Olariu va prezenta proiectele secției Artă a MMB și modul de dezvoltare al viitorului Pinacotecii București.
    Eveniment organizat de Primăria Municipiului București în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.
    Intrare – 10 lei. Prețul biletului include vizitarea expozițiilor deschise la Palatul Suțu, în termen de 30 de zile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu