Expoziție de scriitor
Dumitru Țepeneag
Muzeul Național al Literaturii Române, București
24 mai - 24 iunie 2019
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită vineri, 24
mai, ora 17:00, la sediul din Calea Griviței 64-66, parter, la vernisajul
expoziției Visez deci exist – Dumitru Țepeneag.
"În tinerețea mea petrecută în România îmi plăcea să desenez
și să pictez. Cum nu mă consideram un adevărat pictor, nu-mi păstram mult timp <operele>.
Pentru ca arta să fie recunoscută, eventual omologată, opera
de artă trebuie să conțină un element de noutate, dacă nu în imagine (ceea ce,
cred, a devenit imposibil), măcar în construirea ei ori în felul în care a fost
realizată.
Cu câțiva ani în urmă, am descoperit că imprimanta poate
servi și la altceva decât la copierea textelor; ea poate produce imagini
construite cu tot felul de elemente: flori, frunze, legume, fructe, bucăți de
lemn sau plastilină, etc. După aceea, creionul sau acuarela pot ajuta la
coordonare.
Mi-am expus câteva din aceste imagini mai întâi la Ambasada
României din Paris. Nădăjduiesc că voi obține cât de curând un spațiu într-o
galerie, tot la Paris. S-ar putea să mi se acorde dreptul de-a expune și la
Praga.
Recunosc că sunt mai emoționat decât înainte de-a publica
prima mea carte.” –
Dumitru Țepeneag
Dumitru Țepeneag este prozator, eseist și traducător (fiind
deopotrivă scriitor român și francez).
A debutat cu volumul de povestiri Exerciții (1966). Este,
alături de poetul Leonid Dimov, teoretician al curentului literar numit onirism
estetic (sau onirism structural).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu