Muzeul Național de Artă al României
București
2 decembrie 2018 - 3 martie 2019
Muzeul Național de Artă al României anunță redeschiderea
sălii dedicată artelor grafice din cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă,
prezentând publicului expoziția Momente ale istoriei naționale. Dimitrie
Paciurea (1873-1932), proiecte de monumente, în perioada
2 decembrie 2018 - 3
martie 2019.
Statuara monumentală a fost un domeniu care l-a preocupat pe
Dimitrie Paciurea pe tot parcursul creației, dovadă fiind numeroasele schițe
păstrate, care dezvăluie un univers volumetric, compozițional și stilistic
aparte, prin comparație cu celelalte propuneri de gen din epocă.
Expoziția prezintă câteva dintre schițele și proiectele
monumentale realizate de artist între 1909-1932, punând în evidență segmentul
tematic al marilor momente ale istoriei naționale, interpretate de Paciurea în
formule plastice sintetice, la limita dintre simbolism și expresionism, ce
revelează parcursul artistului către subtilitățile și forța expresivă a maturității.
Curator: Monica Enache
Perioada: 2 decembrie 2018- 3 martie 2019
Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10:00 -18:00
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu