marți, 11 decembrie 2018

Covoare românești de la Dunărea de Jos




Casa Rurală Ion Avram Dunăreanu 


Suhurlui 


12 decembrie 2018




    "Arta populară românească este un domeniu complex şi variat, la fel de original şi bogat, ca modalităţi de exprimare, precum cea cultă, creionând viaţa materială şi spirituală a societăţii româneşti, măiestria şi concepţia artistică transmisă din generaţie în generaţie.
    La Dunărea de Jos, ţesutul a ocupat un loc aparte în cadrul preocupărilor casnice ale femeilor de odinioară, covoarele ţesute la războiul din lemn orizontal, constituind o categorie de piese valoroase, remarcabile prin varietatea şi rafinamentul cu care au fost decorate.
Expunerea cu tema menţionată mai sus, intenţionează conştientizarea elevilor cu privire la păstrarea, în forme cât mai puţin alterate, a acestui meşteşug tradiţional." 
(muzeograf Ionela Daniela Antohe)
    Activitatea se va desfăşura la Casa Rurală Ion Avram Dunăreanu Suhurlui, secţie a Muzeului de Istorie Paul Păltănea Galaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu