Muzeul Național al Unirii
Alba Iulia
16 - 20 noiembrie 2018
Vernisajul va avea loc în ziua de vineri, 16 noiembrie 2018,
ora 17:30, la sediul muzeului din Alba Iulia.
Unul dintre obiectivele importante ale investigaţiilor
întreprinse de IICCMER încă de la înființarea sa, în decembrie 2005, este acela
de a căuta și identifica locurile unde au fost înhumate victime ale regimului
comunist, acelea care, fără a fi judecate, au fost omorâte prin mijloace
violente de către Securitate sau de alte structuri represive ale statului
comunist, sau a celor care au suferit condamnări privative de libertate şi au
murit în timpul detenţiei executate în penitenciarele şi lagărele de muncă din
România comunistă.
Expoziţia a fost realizată de IICCMER începând din anul
2009, fiind actualizată și completată în decursul timpului. Aceasta prezintă o
serie de acţiuni de căutare şi deshumare pe cale arheologică a unor opozanţi
anticomuniști, care au fost executaţi fără judecată sau au fost uciși în cursul
unor confruntări armate cu reprezentanții instituțiilor represive ale statului
comunist, cazurile expuse încadrându-se cronologic în perioada anilor
1948-1958. De asemenea, în expoziţie sunt cuprinse şi cercetările efectuate în
unele locuri, unde, până în 1964, au fost înhumaţi deţinuţi politici decedați
în timpul detenţiei. Aceste acţiuni au avut loc în urma cercetărilor de teren
iniţiate și instrumentate de specialiștii institutului sau ca urmare a
solicitărilor venite din partea rudelor şi urmaşilor victimelor.
În cadrul expoziției este prezentată problematica unui număr
de 26 de cazuri din cele 40 investigate de institut în perioada 2006-2018.
Cazurile abordate privesc un număr de 40 de persoane executate prin împuşcare
sau ucise în timpul unor confruntări armate cu organele de represiune ale
statului, 37 dintre acestea fiind descoperite şi deshumate pe teritoriul
localităţilor Hălmăsău, Nepos, Sângeorz-Băi (jud. Bistriţa-Năsăud),
Glodghileşti, Băieşti (jud. Hunedoara), Teregova, Verendin (jud.
Caraş-Severin), Răchiţele, Sântejude-Vale (jud. Cluj), Sălciua, Bistra, Dealu
Capsei, Cricău, Mesentea (jud. Alba), Gâlgău (jud. Sălaj), Cufoaia (jud.
Maramureş) şi Satu Mare. Două dintre cazuri se referă la căutarea a trei
persoane ucise în luptă, una în satul Muşca, jud. Alba, şi două în satul
Tranişu, jud. Cluj, ale căror morminte nu au fost încă descoperite. În locurile
amintite, cei ucişi au fost îngropaţi în gropi individuale (15 cazuri) sau în
gropi comune cu două (cinci cazuri), trei (două cazuri), patru (un caz) sau
cinci victime (un caz). Cercetările arheologice pentru căutarea mormintelor
unde au fost înhumaţi deţinuţi politici morți în penitenciare și lagăre de
muncă au vizat până în prezent patru cimitire care au deservit unități
penitenciare, în expoziție fiind prezentate cazurile de la Sighet, Aiud și
Târgu Ocna.
Expoziţia cuprinde în principal diferite obiecte și
accesorii vestimentare descoperite asupra celor ucişi, precum și postere cu
fotografii din timpul acțiunilor arheologice de deshumare, fotografii de
familie și fotografii provenite din arhiva fostei Securităţi. Expoziţia se
adresează în primul rând tineretului, elevilor şi studenţilor, dar şi tuturor
celor care au cunoscut sau nu în mod direct perioada comunistă, însă ştiu prea
puţin sau deloc despre atrocităţile şi victimele directe ale Securităţii în
primele două decenii de existență a regimului comunist în România.
La deschiderea oficială a expoziţiei, din partea
institutului vor participa Radu Preda, președinte executiv, precum și
colectivul de arheologi, angajați și colaboratori, care a realizat de-a lungul
anilor investigațiile arheologice (Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Gabriel
Rustoiu, Marius Oprea, Horațiu Groza).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu