Muzeul Civilizației Dacice și Romane
Deva
1 octombrie 2018
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune
vizitatorilor, începând cu data de
1 octombrie 2018, o nouă piesă în cadrul
proiectului intitulat Exponatul lunii, piesă ce poate fi admirată în spaţiul
special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Este vorba despre un ceainic realizat în cadrul manufacturii
de faianţă fină de la Batiz (judeţul Hunedoara), atelier care a funcţionat
între anii 1805-1865 și a fost condus de familia D’André.
"În cadrul evoluției
manufacturii de Batiz distingem trei etape: în prima etapă erau realizate
vasele galbene, cu materia primă şi emailul bine lucrate, între care se remarcă
piese precum farfurii, tăvi, fructiere cu modele ajurate. Totodată a fost
elaborată şi varianta tehnologică a realizării vaselor de culoare roşie. Cea
de-a doua perioadă în care manufactura de Batiz și-a desfășurat activitatea,
corespunde anilor 1820-1835. În această perioadă s-a urmărit producţia de
calitate prin elaborarea tehnologiei vaselor de culoarea osului. Realizat
liniar şi floral, în albastru de cobalt, Buchetul vienez este motivul
specific acestei perioade. Între anii 1835-1848, perioadă corespunzătoare celei
de-a treia etape, pe lângă vasele de uz casnic, manufactura de Batiz a început
să producă şi piese cu caracter decorativ. Piesele erau realizate din smalţ
negru, în nuanţe întunecate de gri petrol, trecând prin brun, la negru intens,
unele dintre ele prezentând şi decor auriu sau argintiu. Datorită
caracteristicilor pe care le prezintă, piesa expusă se încadrează, ca perioadă
de execuție, între anii 1835-1848, aparţinând celei de-a treia etape a
funcționării manufacturii de Batiz”, precizează dr. Diana Pantea, muzeograf în
cadrul MCDR Deva.
Ceainicul expus are corpul bombat, cu gâtul ușor înălțat,
evazându-se spre bază, prezintă decor liniar în relief şi are următoarele
dimensiuni: l= 158 mm, DG= 90 mm, DB= 100 mm. Piesa este realizată dintr-un
smalț negru, lucios și omogen, iar capacul are formă concavă cu buton central.
Pe corp, este prezentă o gură de turnare şi o toartă în formă de cârlig.
Ceainicul nu prezintă marca de atelier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu