miercuri, 3 octombrie 2018

Colecția lunii




Colecția Elisabeta și Moise Weinberg 


Muzeul Colecțiilor de Artă, București 


10 octombrie 2018




    Miercuri, 10 octombrie, ora 16:30, vă invităm la Muzeul Colecțiilor de Artă la prima prezentare a Colecției Elisabeta și Moise Weinberg.
    Vom descoperi împreună cum o pasiune de tinerețe pentru cravate colorate se transformă pe parcursul vieții într-o pasiune pentru artă în general și pentru pictura lui Iosif Iser în particular.
    Universul plin de culoare al colecției Elisabeta și Moise Weinberg este dominat de lucrările lui Iosif Iser, prieten apropiat al celor doi. Stilul amplu și viguros al pictorului este vizibil atât în peisajele realizate în Spania, Franța sau la Balcic, cât și în redarea monumentală a figurilor umane, fie ele de odalisce, balerine sau țărani.
    Din colecție nu lipsesc tablouri semnate de Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady sau Alexandru Ciucurencu, pictori pe care Moise Weinberg a învățat să-i aprecieze și să-i cultive de la un alt colecționar pasionat, Leon Laserson, dar și de Nicolae Dărăscu, Iosif Rosenbluth sau mai tânăra Micaela Eleutheriade.
    Piese de mobilier francez și cloisonné-uri chinezești întregesc imaginea unei colecții tipice pentru spiritul și interesele artistice și culturale ce animau Bucureștiul interbelic.
    Participarea se face pe baza biletului de acces în muzeu, în limita locurilor disponibile. Sunteți rugați să veniți cu 15 minute înainte de ora începerii.
   Prezentarea face parte din programul aniversar al Muzeului Colecțiilor de Artă, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu