duminică, 3 iunie 2018

Modă și mondenitate în spațiul românesc, epoca modernă




Lansare de carte 


Maria-Camelia Ene 


Muzeul Municipiului București 


7 iunie 2018





    Muzeul Municipiului București vă invită să participați la evenimentul de lansare a volumului Modă și mondenitate în spațiul românesc, epoca modernă - Veșminte și accesorii vestimentare din patrimoniul MMB, autor Dr. Maria-Camelia Ene. Cartea este prefațată de Dr. Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București.
    Întâlnirea cu autoarea volumului și invitații săi va avea loc la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu 2) joi, 7 iunie, ora 18:30.
   Cartea este o radiografie a modei urbane, în strânsă legătură cu domeniul artei și oferă o analiză a fenomenului artistic în perioada ulterioară domniilor fanariote, până la Primul Război Mondial. Lucrarea prezintă viața cotidiană, analizând lumea elitelor și preocupările mondene ale acestora. Costumul s-a schimbat destul de des, influențat fiind de întreaga viață politică, socială și economică. Preocuparea pentru frumos și eleganță în vestimentație nu a încetat. Astfel încât, veșmintele autentice, de epocă, din patrimoniul Muzeului Municipiului București prezintă un film al vieții urbane, cu transformările inerente.
    Autoarea descrie în lucrarea sa peisajul artistic românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, casele boierești și stilurile lor decorative. Un capitol aparte este dedicat modei în Principatele Române, respectiv costumului civil și uniformei militare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aflăm detalii despre accesoriile de damă aferente toaletelor civile, adaptarea și interpretarea portului popular, dar și despre moda pentru bărbați, costume și încălțăminte. Este prezentată, de asemenea, protipendada și moda balurilor, fie ele publice sau private, în Principatele Române.
   Vor participa: Prof. univ. dr. Adrian-Silvan Ionescu, director al Institutului de Istoria Artei G. Oprescu al Academiei Române , Prof. univ. dr. Adina Nanu, Prof. univ. dr. Georgeta Filitti, istoric.
Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu