Lucia Olaru Nenati
Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu, Iași
21 februarie 2018
Într-un context aniversar pentru poporul român, 100 de ani
de la Marea Unire, dar şi pentru Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi, care
împlineşte 10 ani de la înfiinţare, sunteți invitați la un ciclu de cinci
conferinţe dedicate Centenarului care se vor desfăşura lunar, la Palatul
Culturii, în spațiul Muzeului Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu din cadrul
Complexului Muzeal Naţional Moldova Iaşi.
Prima conferinţă cu genericul Reviste, personalităţi şi
grupări literar – culturale din Ţara de Sus implicate în consolidarea culturală
a Marii Uniri din 1918, va fi susţinută
de dr. Lucia Olaru Nenati miercuri, 21 februarie 2018, ora 18:00, în Sala Ştefan Procopiu, temă ce a stat la baza
lucrării sale de doctorat apreciată de acad. C. Ciopraga, acad. D.
Vatamaniuc, prof. univ. dr. Dumitru Micu, prof. univ. dr. Liviu Leonte, prof.
univ. dr. Dan Manucă şi care a fost publicată în volumul Arcade
septentrionale, la Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu