Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti
București
15 ianuarie 2018
Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti vă invită luni,
15 ianuarie 2018, începând cu ora 12:30, să marcăm împreună 168 de ani de la
nașterea lui Mihai Eminescu. Evenimentul va include un program de muzică și
poezie dedicat poetului nostru național și se va deschide cu vernisajul
expoziției Lui Eminescu, organizată de Asociația Filială Artă Plastică Religioasă
și Restaurare a UAP din România. Printre invitați vor fi muzicienii Doina
Lavric, Narcisa Băleanu, Dan Vasilescu, Natalia Colotelo, Sabrina Diacov, Tudor
Niculescu Mizil și actorii Cristina Deleanu, Eugen Cristea și Nicolae Alexandru
Mihai. Asociația Tradiția Militară va anima atmosfera printr-o paradă de
costume militare de epocă și câteva demonstrații, amintindu-ne de rolul
important pe care l-a avut Armata Română pentru reîntregirea neamului.
De Ziua Culturii Române, vă așteptăm să-i aducem împreună un
omagiu poetului care a militat dintotdeauna pentru unirea tuturor românilor și
suveranitatea României.
Evenimentul va avea loc în sala Victor Ion Popa din clădirea
administrativă a Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti, Șos. Kiseleff,
nr. 30.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu