Librăria Humanitas Kretzulescu
București
6 decembrie 2017
Miercuri la Takla - Ediția a VII-a va avea loc, de data
aceasta, nu în ultima miercuri din lună, ci miercuri, 6 decembrie, ora 18:30,
când vă așteptăm la Librăria Humanitas Kretzulescu la o discuție pe tema Istorii extraordinare, alături de invitații noștri: Radu Paraschivescu
(scriitor, traducător) și Cornel Micu (istoric, lector universitar).
Cărțile propuse pentru dezbatere:
David Abulafia – Marea cea mare. O istorie umană a
Mediteranei, Editura Humanitas
Yuval Noah Harari – Sapiens. Scurtă istorie a omenirii,
Editura Polirom
Kassia St Clair – Culorile și viața lor secretă, Editura
Baroque Books & Arts
Julian Barnes - O istorie a lumii în 10 1/2 capitole,
Editura NEMIRA
Moderatori: Oana Fotache și Magda Răduță, Centrul Tudor
Vianu.
Există cărți despre care se vorbește doar când apar, timp de
câteva săptămâni sau luni, și altele care ne obsedează multă vreme, la care revenim
iar și iar. Dincolo de lansări oficiale, de bibliografii și topuri, de premii
sau critici, vrem să vorbim despre aceste cărți care ne pun pe gânduri. În
ultima miercuri din fiecare lună, Librăria Humanitas Kretzulescu și Centrul Tudor Vianu (www.ciscer.ro) al Universității din București vă invită la un
club de lectură inedit: o discuție liberă despre cărți, la care vor participa
autori, universitari, cititori pasionați, oameni "cu nume” și oameni "în
căutarea unui nume”. Dacă lansările vă aduc în atenție noutățile editoriale,
iar lecturile publice vă dau ocazia întâlnirii directe cu autorii, clubul
nostru vă oferă o panoramă a gândurilor de după lectură.
Magda Răduță este lector universitar la Facultatea de
Litere, Universitatea din Bucureşti. A publicat volumele Nici mănuşi, nici
milă: Trei pamfletari interbelici (2013) și Îi urăsc, mă! O antologie a
pamfletului. De la cronicarii munteni la Pamfil Șeicaru (2017) şi numeroase
articole pe teme de istorie şi sociologie literară românească, în volume
colective şi reviste de specialitate din România, Franţa şi Italia. A tradus
din limba franceză din Jón Kalmann Stefánsson, André Gide, Sandrine Treiner,
Salomon Malka, Martha Bibescu etc.
Oana Fotache este conferențiar universitar la Facultatea de
Litere, Universitatea din Bucureşti, unde predă cursuri de teoria literaturii
și istoria ideilor literare. A publicat cărțile Divanul criticii. Discursuri
asupra metodei în critica românească postbelică (2009) și Moșteniri
intermitente. O altă istorie a teoriei literare (2013) și o serie de studii de
specialitate în reviste academice și volume colective din România, Italia,
Canada, SUA, Coreea de Sud.
Accesul este gratuit, pe baza unei înscrieri prin Eventbook.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu