miercuri, 26 iulie 2017

Sunetul muzicii – de la înregistrarea mecanică la cea magnetică




Muzeul Județean Buzău 


28 iulie - 1 octombrie 2017





    Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, invită publicul buzoian cu ocazia Zilei Naționale a Imnului la următoarele activități:
Vernisajul expoziției Sunetul muzicii – de la înregistrarea mecanică la cea magnetică care va avea loc vineri, 28 iulie 2017, ora 19:00, la sediul din bd. N. Bălcescu nr. 50.
    Expoziția este realizată prin colaborarea dintre Muzeul Județean Buzău și Complexul Național Muzeal Moldova Iași, Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu și aduce în atenția publicului un patrimoniu valoros reprezentat de un număr de 52 dintre cele mai reprezentative piese din colecția de aparate de redare și înregistrare a sunetului, aparținând muzeului ieșean.       Exponatele prezentate redau o subtilă poveste cu un parfum aparte de epocă. Astfel vizitatorii vor avea ocazia să admire gramofoane, patefoane, pickup-uri, magnetofoane, cutii muzicale, fonograf, polyfon, orfenion, ceasuri cu mecanisme muzicale, portțigaret muzical, orgă, organetă, concertină, țiteră, vioară electromagnetică, combină, casetofon, discuri muzicale etc.
    În ansamblu, expoziția este o invitație la cunoașterea pieselor conservate și valorificate expozițional de singurul muzeu din România dedicat mijloacelor de înregistrare și redare a sunetului.
   Vernisajul va avea loc începând cu ora 19:00 și va fi urmat de concertul trupei buzoiene de blues rock S.G. Project, compusă din: George Stănescu (coordonator), Diana Banu, Florin Bonea, Teodor Cabel (soliști), Ștefan Preda (chitară solo), Viorel Asănescu (chitară bass), Silviu Neagoe (tobe).
   Expoziția va fi deschisă între 28 iulie – 1 octombrie 2017 și poate fi vizitată în intervalul marți - duminică între orele 10:00 - 18:00.
   Curatori: dr. Monica Nănescu, muzeograf Lenuța Chiriță - Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu, Mădălina Oprea – Muzeul Județean Buzău.
   Sâmbătă, 29 iulie 2017, se va derula activitatea Imnul răsună pretutindeni, în cadrul căreia buzoienii vor auzi Imnul Național al României interpretat la diverse instrumente, răsunând între orele 10:00 – 12:30, în diferite locuri din municipiul Buzău.
   La ora 12:30 va fi interpretat Imnul de Stat al României de către toți instrumentiștii pe care îi veți asculta în oraș și care se vor reuni într-o orchestră la sediul Muzeului Județean Buzău.
Accesul la evenimente este gratuit.
Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu