marți, 2 mai 2017

Bucătăria magică




Doina Ruști 


Muzeul Municipiului București 


4 mai 2017




    Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la următoarea conferinţă organizată la Palatul Suțu în ziua de joi, 4 mai 2017, ora 18:30, susținută de Doina Ruști care vă așteaptă la o discuție despre Bucătăria magică.
    Elixirele, mâncarea otrăvită, afrodiziacele și băuturile care deschid poarta viselor sunt numai câteva dintre preocupările bucătăriei românești. În lumea arhaică, vrăjitoarea s-a impus în special în sectorul casnic, fiind un fel de administrator subtil al relelor curente. Iar bucătăria este centrul vieții, un laborator în care se prepară nu doar hrana, ci și remedii medicale, filtre de dragoste și licori ale puterii. În acest timp, vrăjitorii ghicesc în zodii, fără să îndrăznească să deschidă ușa bucătăriei. În afară de vineri, când toate vasele fierb singure, zguduind casa și făcând imposibilă orice altă activitate.
   Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre romanele sale, unele reeditate în colecția Top 10+, amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, Zogru (2006) și Lizoanca (2009) - recompensat cu Premiul Ion Creangă al Academiei Române.
   Manuscrisul fanariot (2015), un bestseller, deschide seria ficțiunii istorice, în care se înscrie și recentul roman Mâța Vinerii.
   Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist. Pagină web: http://doinarusti.ro/
   Intrarea este 10 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor de la Palatul Suțu, în termen de 30 zile.
Coordonator conferinţe: dr. Cătălin D. Constantin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu