luni, 10 aprilie 2017

Pe simezele gălățene - În lumină




Arta plastică contemporană românească 


Liviu Mocan 


Muzeul de Artă Vizuală, Galați 


12 aprilie 2017





   Muzeul de Artă Vizuală Galaţi are plăcerea să vă invite la vernisajul expoziţiei sculptorului Liviu Mocan miercuri, 12 aprilie, ora 18:00.
   Născut în 1955, în Cara, județul Cluj-Napoca, Liviu Mocan a absolvit Academia de Artă din Cluj și a făcut studii postuniversitare la Universitatea Anderson și Colegiul Mississippi din Statele Unite ale Americii.
   Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi al Fundației EL și al grupului Atelier +, Liviu Mocan a avut nenumărate expoziţii personale şi de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate, bogata sa creaţie fiind recompensată şi prin intermediul premiilor naţionale şi internaţionale.
   Are lucrări în colecții de stat și private dar și în spații publice din România, Elveția, Germania, Anglia, S.U.A., Norvegia, Danemarca, Noua Zeelandă, Ungaria, Austria, Grecia, Egipt, Australia.
   "Eu caut să lustruiesc oglinzi pentru cer” spune Liviu Mocan, care se va întâlni cu publicul gălățean și pe 13 aprilie. la ora 18:00, pentru o discuție mai amănunțită despre propria artă, prezentând celor care vor veni la muzeu și o serie de înregistrări din filmoteca personală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu