Muzeul de Istorie a Transilvaniei
Cluj - Napoca
25 februarie 2017
Inima a fost considerată dintotdeauna sediul al
sentimentelor, deci şi al iubirii. În scrierile antice, ale lui Galen şi
Aristotel, inima era descrisă ca având trei încăperi şi o adâncitură la mijloc.
Forma de inimioară s-a născut probabil din încercările de reprezentare a inimii
conform acestei descrieri. În perioada renaşterii, inimioara a ajuns să fie
folosită ca simbol al romantismului şi iubirii curteneşti, dar şi în imagini
religioase, ca inima sacră a lui Cristos, şi în contexte laice precum pe cărţile
de joc. În perioada barocă inimioara era un motiv omniprezent în scrisorile de
dragoste şi felicitările de Valentine’s Day. Între timp au devenit populare şi
reprezentările anatomic corecte ale inimii, în planşe, tratate şi modele
anatomice, organul inimă fiind deja separate de ideea de sediu al sentimentelor
ci tratat ca “pompă” a sistemului circulator.
Vă invităm să descoperiţi diferite reprezentări ale inimii
în cadrul Colecţiei de istorie a farmaciei – pe tavanul Officinei, pe diplome
de farmacişti, pe sticluţele pentru Elixirul Dragostei, pe planşe anatomice şi
pe electrocardiografe.
În cadrul evenimentului puteţi vizita şi expoziţia temporară Animale vindecătoare. ingrediente de origine animală în vechile farmacii
transilvănene şi grupajul FOCUS, obiectul lunii, care în februarie este
dedicat produselor pe bază de Aloe Vera.
***Colectia de Istorie a Farmaciei - ClujSarbatoarea iubirii. Incursiune in istoria reprezentarii inimii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu