Muzeul George Severeanu
București
3 februarie - 2 aprilie 2017
Expoziția Obiecte preistorice din colecţia Severeanu dorește
să aducă în atenția publicului obiecte străvechi și povestiri recente, toate
dezvăluite într-un ambient desăvârșit: sala cu vitralii a Muzeului George
Severeanu.
Obiectele expuse sunt mai puțin cunoscute, fiind parte
dintr-o colecție privată (Colecția Maria și dr. George Severeanu) constituită
de dr. George Severeanu și donată Muzeului Municipiului București în anul 1939.
Ca orice colecție privată, aceasta are o istorie unică al cărei personaj principal
este fondatorul său și oglindește, printre altele, personalitatea, gradul de
erudiție, situația materială, statutul social, gusturile estetice și artistice
ale colecționarului, fiind și amprenta paradigmelor socio-politice specifice
perioadei în care au avut loc achizițiile.
De profesie medic, George Severeanu (1879-1939) s-a făcut
remarcat ca pioner în domeniul radiologiei medicale din România, urmând cursuri
de specializare la Viena și Berlin. Colecționarea de obiecte cu valoare
istorică și artistică a reprezentat o altă preocupare, dezvoltată dintr-o
pasiune moștenită pe linie paternă și susținută moral și material de soția sa,
Maria Severeanu, născută Lerescu.
Exponatele vor conduce vizitatorul într-o călătorie prin
epocile fascinante ale trecutului îndepărtat, din paleolitic până în prima
epocă a fierului, iar povestirile privind proveniența lor vor ajuta la
înțelegera diacronică a colecționarului și a relațiilor sociale ale acestuia.
Obiecte preistorice din arealul carpato-danubian, vase ceramice din Egiptul
Predinastic sau unelte de silex din nordul Europei sunt un amestec de mărturii
materiale edificatoare pentru înțelegerea modului de constituire a unei
colecții private de arheologie la începutul secolului XX, precum și a
preferințelor colecționarului pentru diverse categorii de artefacte din
perioadele preistoriei.
Proiectul Obiecte preistorice din colecţia Severeanu,
reprezintă o continuare a seriei de expoziţii tematice care a debutat în anul
2013 în cadrul Muzeului George Severeanu şi vine în întâmpinarea dorinţei
publicului vizitator de a admira valoroasele colecţii adăpostite de spaţiul
cultural amintit, până la deschiderea expoziţiei permanente, programată pentru
toamna acestui an.
Expoziţia organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti este
deschisă la Muzeul George Severeanu (str. H. Coandă, nr. 26, sector 1), în
perioada 3 februarie - 2 aprilie 2017
(Drd. Vasile Opriş, muzeograf)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu