Anca Tudorancea (Ciuciu)
Centrul de Studii Turce, București
14 decembrie 2016
Centrul de Studii Turce vă învită la o nouă întâlnire
dedicată istoriei și civilizației otomane și turce, având de această dată ca
temă comunitatea sefardă.
Între Orient sau Occident, evreul perfidem (cel de altă
credinţă) este, încă din Evul Mediu, un factor dinamic în special datorită
atitudinii faţă de acumularea cunoştinţelor, singura avere mobilă sigură în
faţa vicisitudinilor istoriei. Vorbind despre mentalitatea orientală şi mai
ales despre spaţiul musulman, aici se nasc toleranţa şi intoleranţa urbană faţă
de evrei. Un caz special îl reprezintă evreii spanioli care asimilează
elementele maure, în special în arhitectură. Exista chiar un model urbanistic
spaniol în perioada maură pentru cartierul evreiesc, care se afla în centrul
oraşului şi era alcătuit dintr-o stradă principală şi străzile laterale. După
marile expulzări din Spania (1492) şi Portugalia (1497), aceştia au o situaţie
specială în Imperiul Otoman, fiind cunoscuţi sub numele de sefarzi/ spanioli,
ponentini sau chiar evrei turci (sub protecţie turcă).
Istoria comunității sefarde din București este vie în
special în secolele trecute și acoperită astăzi de istorii recente care rescriu
total povestea orașului după emigrări și demolări.
Invitata lunii decembrie este dr. Anca Tudorancea (Ciuciu),
cercetător în istorie și secretar științific la Centrul pentru Studiul Istoriei
Evreilor din România. Anca Tudorancea este doctor în Filosofia culturii la
Universitatea București (2011). Cărțile și studiile sale analizează istoriile
cartierelor evreiești din București, imaginea și imaginarul Bucureștiului
evreiesc, fotografia de familie și fotografii, comunitatea evreiească din
România în secolele XIX -XX.
Publicații recente: coautor, Personaje și povești din
Bucureștiul sefard, Noi Media Print, în curs de publicare; Coduri vizuale.
Evreii din Bucureşti (1881 – 1941), (teza de doctorat), Bucureşti, Hasefer,
2013; coautor, Istorii si imagini din Bucureştiul evreiesc, Bucureşti, Noi
Media Print, 2011; Acţiunea Credinciosul. Şef Rabinul dr. Moses Rosen şi
comunitatea evreiască în arhivele CNSAS, Bucureşti, Hasefer, 2008.
Fotografie afiș: membră a familiei Halfon, sursa Arhiva
Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania.
Intalnirea va avea loc la sediul CST, sala 8, parter, Holul
de Marmură al Facultății de Istorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu