vineri, 11 noiembrie 2016

Polska. Arhitectura




Complexul Muzeal Național Moldova


Iași


15 noiembrie - 15 decembrie 2016





     Complexul Muzeal Național Moldova Iași, în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti organizează în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2016, la Palatul Culturii din Iași, expoziția Polska. Arhitectura.
     Realizată în cadrul unei colaborări între Ministerul polonez al Afacerilor Externe și revista Architektura - murator, expoziția Polska. Arhitectura prezintă 20 de clădiri noi sau recent revitalizate din Polonia, ilustrate de cei mai buni fotografi polonezi de arhitectură. Văzute prin ochii lor, obiectele își dezvăluie forma unică și modul complex în care au fost concepute.
     Expoziția cuprinde, de asemenea, schițe, desene și fotoreportaje care prezintă construcțiile în contextul unor evenimente istorice importante pentru Polonia, amintind totodată activitățile desfășurate de personalitățile cărora le-au fost dedicate.
     Fiecare dintre obiectele prezentate reprezintă un capitol separat în istoria arhitecturii moderne din Polonia. Astfel, parcurgând expoziția, vizitatorii pot admira interiorul Centrului European pentru Solidaritate din Gdańsk, dedicat legendarei mișcări sociale Solidaritatea, ale cărei acțiuni au determinat căderea comunismului în Polonia și Europa de Est. Din această selecție de imagini fac parte, de asemenea, construcția atipică a Filarmonicii Mieczysław Karłowicz din Szczecin, una dintre cele mai cunoscute și mai frumoase săli de concerte din Europa, Teatrul Shakespeare din Gdańsk, cu interiorul său unic, sau Stadionul în formă de chihlimbar.
     Vernisajul va avea loc marți, 15 noiembrie, ora 16:00, la Palatul Culturii, în prezența domnului Leszek Biały, director adjunct al Institutului Polonez din București. Expoziția Polska. Arhitectura va putea fi vizitată, gratuit, până pe 15 decembrie 2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu